Theodor Stolojan este al şaptelea consilier care părăseşte Cotroceniul. Nu ar fi ceva senzaţional, mai ales că înaintea lui au procedat la fel consilierii prezidenţiali Andrei Pleşu şi Renate Weber şi consilierii de stat Elena Udrea, Stana Anghelescu, Valeria Dorneanu şi Viorel Bîrloiu. Gestul lui Stolojan are loc la numai o zi după ce, împreună cu Valeriu Stoica, Cristian Boureanu şi alţi disidenţi din PNL, a lansat, la Piteşti, un proiect de platformă liberală pentru unitatea forţelor politice de dreapta. Fostul consilier prezidenţial a făcut anunţul şi l-a motivat într-o emisiune televizată: "Angajarea mea în susţinerea propunerii de platformă ar excede deja sfera activităţilor care nu ar afecta activitatea mea la Cotroceni". El a afirmat că i-a explicat preşedintelui că angajarea sa în susţinerea propunerii de platformă liberală i-ar afecta munca şi că şi lui şi şefului statului le pare rău pentru situaţia creată. El a precizat că de comun acord cu preşedintele a decis să nu recurgă la perioada de 30 de zile pe care Administraţia Prezidenţială ar fi putut să i-o ceară pînă la găsirea unui înlocuitor, astfel încît termenul va fi de 15 zile, pînă la 1 noiembrie. Stolojan a adăugat că, după 1 noiembrie, el şi ceilalţi susţinători ai platformei liberale vor organiza dezbateri în ţară în legătură cu proiectul de platformă, vor vedea aderenţa demersului lor şi apoi vor decide "care va fi calea de urmat". Dacă ar fi să ne amintim momentul reapariţiei lui Stolojan pe scena politică ar trebui să avem în vedere data de 1 aprilie, atunci cînd actualul şef de stat îşi exprima, prin intermediul televiziunilor, părerile de rău legate de faptul că l-a desemnat pe Tăriceanu drept prim-ministru, constatînd totodată că "Alianţa nu mai are niciun viitor", dar nega orice proiect al lui Stolojan vizînd crearea unui pol în PNL care să fuzioneze cu PD. După numai o săptămînă, Stolojan se plîngea, la rîndul său, că l-a numit pe Tăriceanu în locul său, observa că Alianţa e suferindă, dar admitea silit că are de gînd să înfăptuiască o nouă arhitectură politică. Senzaţia este cea a unei piese de teatru de păpuşi: ştim cine sînt păpuşile şi doar intuim cine e păpuşarul care trage sforile...