Strada Oprah Winfrey

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Strada Oprah Winfrey

Monden 13 Mai 2011 / 00:00 582 accesări

O stradă din Chicago a primit numele realizatoarei de televiziune Oprah Winfrey, municipalitatea hotărând să o premieze astfel pe vedeta americană, al cărei show de televiziune este realizat în acest oraş. Cea de-a o suta stradă perpendiculară pe North Carpenter Avenue din Chicago, unde se filmează emisiunea care a făcut-o celebră, The Oprah Winfrey Show, a primit numele Oprah Winfrey Way. ”Este cu adevărat povestea unui miracol care închide cercul, un miracol pentru o tânără fată de culoare născută în Kosciusko, în statul Mississippi, pe un drum roşu şi prăfuit, al cărei nume a ajuns să fie dat unei străzi din Chicago, cel mai minunat oraş din lume. Vă mulţumesc! E mai frumos decât atunci când primeşti un Oscar sau un Emmy”, a declarat vedeta americană în vârstă de 57 de ani.

Oprah Winfrey a venit la Chicago în urmă cu mulţi ani, pentru a participa la castingul pentru emisiunea de televiziune AM Chicago şi le-a spus fanilor prezenţi, miercuri, în faţa clădirilor grupului Harpo Studios că ar fi rămas în acest oraş chiar dacă nu ar fi primit acel loc de muncă. ”Mi-am spus că, chiar dacă nu voi primi slujba, voi căuta o alta în publicitate, doar pentru a rămâne în acest oraş, care este cu adevărat cel mai minunat din lume. Vreau să le mulţumesc primarului şi municipalităţii din Chicago pentru faptul că m-au acceptat şi mi-au permis să îmi exprim convingerile”, a declarat Oprah Winfrey. La ceremonia dezvelirii plăcuţei cu noul nume al străzii a fost prezent şi Richard Daley, primarul oraşului Chicago.

Populara realizatoare şi prezentatoare de televiziune va pune capăt emisiunii care a făcut-o celebră, The Oprah Winfrey Show, după 25 de ani de difuzare şi intenţionează să prezinte o nouă emisiune zilnică pe propriul post de televiziune, OWN, lansat oficial pe 1 ianuarie 2011, în cadrul unui parteneriat cu Discovery Communications. Emisiunea The Oprah Winfrey Show, liderul de audienţă pe segmentul talk show-urilor diurne din SUA, este difuzat din Chicago, de postul ABC, pe întreg teritoriul american şi în peste 140 de ţări. Această emisiune a făcut-o celebră pe Oprah Winfrey şi a ajutat-o să strângă o avere estimată de revista ”Forbes” la 2,3 miliarde de dolari. Oprah Winfrey a lansat OWN pe 1 ianuarie 2011 şi a recrutat deja câteva staruri de la Hollywood care îşi vor prezenta propriile talk show-uri pe acest post: Jenny McCarthy, Rosie O\'Donnell şi Ryan şi Tatum O\'Neal. Totodată, câţiva actori de prim rang, Julia Roberts, Forest Whitaker şi Goldie Hawn, vor regiza şi prezenta o serie de documentare pentru postul OWN.

Taguri articol


12