Succes extrem de important pentru Viitorul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 24-a: JUVENTUS BUCUREŞTI - FC VIITORUL 0-1

Succes extrem de important pentru Viitorul

Sport 10 Februarie 2018 / 22:48 854 accesări
Ianis Hagi a înscris din penalty golul victoriei în partida de la Ploieşti

Ianis Hagi a înscris din penalty golul victoriei în partida de la Ploieşti

Sâmbătă seară, la Ploieşti, pe stadionul „Ilie Oană”, în etapa a 24-a din Liga 1 la fotbal, FC Viitorul a învins la limită ultima clasată Juventus București, scor 1-0, obţinând trei puncte absolut necesare în lupta pentru prezenţa în play-off. Meciul de la Ploieşti a fost dominat de Viitorul, dar golul victoriei a venit târziu, abia în minutul 79, din penalty, Ianis Hagi fructificând lovitura de la 11 metri obținută de Gavra.

Au evoluat următoarele formaţii - Juventus (antrenor Marius Baciu): Drăghia - C. Petre, Wallace, Leca, Ștefan - Nicoară (81 Ciolacu), Balgiu (71 Drăghici), Acolatse, Cr. Ciobanu - Elek, Rabei (59 V. Gheorghe); Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Cojocaru - T. Căpușă (46 An. Ciobanu), Țîru, Mladen, Cr. Ganea - Cicâldău, T. Băluță, Vînă (64 D. Dumitrescu) - Lima (53 Gavra), I. Hagi, A. Chițu. Cartonaşe galbene: Balgiu 60, Drăghici 73, Nicoară 80 / Dumitrescu 66, Cojocaru 90+2. Meciul a fost arbitrat la centru de George Găman (Craiova).

În penultima etapă din sezonul regulat, FC Viitorul va juca pe teren propriu, luni, 19 februarie, de la ora 20.45, la Ovidiu, cu FC Botoșani.

CFR SE MENŢINE PE PRIMUL LOC

Tot sâmbătă seară, pe Arena Naţională din Bucureşti, FCSB şi CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 1-1 (Budescu 75-pen. / Vinicius 33), rezultat care permite trupei lui Dan Petrescu să păstreze un avantaj de două puncte în fruntea clasamentului faţă de FCSB.

Clasament: 1. CFR 53p (golaveraj: 38-13), 2. FCSB 51p (48-16), 3. Craiova 44p (38-25), 4. Astra 41p (36-25), 5. FC VIITORUL 38p (31-20), 6. Botoșani 36p (26-23), 7. Dinamo 35p (33-24), 8. Iași 33p (31-29), 9. Voluntari 28p (24-31), 10. Timișoara 26p (20-34), 11. Chiajna 24p (29-31), 12. Sepsi 18p (14-40), 13. Mediaș 15p (14-38), 14. Juventus 10p (12-45).

Ocupantele locurile 1-6 la finalul sezonului regulat vor juca în play-off, iar echipele de pe locurile 7-14 din sezonul regulat vor continua în play-out. Campioana României va evolua în Liga Campionilor, iar formațiile de pe locurile 2 și 3, în UEFA Europa League. Locul 12 din play-out va disputa un meci de baraj cu locul 3 din Liga a 2-a. Echipele de pe locurile 13-14 din play-out vor retrograda.

Citește și

Astra, pas important spre play-off

Remiză în duelul Viitorul - Astra



12