Succes obligatoriu pentru belgieni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / EURO 2016, Grupa E, etapa a 2-a: BELGIA - IRLANDA 3-0

Succes obligatoriu pentru belgieni

Sport 18 Iunie 2016 / 17:53 429 accesări
Atacantul belgian Romelu Lukaku şi-a trecut în cont o dublă în partida cu Irlanda

Atacantul belgian Romelu Lukaku şi-a trecut în cont o dublă în partida cu Irlanda

Înfrângerea din prima etapă, 0-2 cu Italia, forţa echipa belgiană, antrenată de Marc Wilmots, la un joc pe cartea atacului. Şi cum Irlanda a fost o echipă modestă în partida de sâmbătă, de la Bordeaux, din etapa a doua a Grupei E, victoria la scor de forfait a Belgiei a fost una pe deplin meritată. Prima repriză a fost echilibrată, cu belgienii obligaţi să ameninţe mai mult poarta adversă, iar în minutul 42 am notat invervenţia salvatoarea a lui Hoolahan din apropierea liniei porţii la mingea reluată cu capul de Alderweireld. Partea a doua a jocului a început cu reuşita lui Lukaku, din minutul 48, după o pasă a lui De Bruyne. Iar continuarea a fost perfectă pentru „dracii roşii”, care au mai înscris de două ori, prin Witsel, în minutul 61, şi din nou Lukaku, în minutul 70. „Verzii” nu au putut reacţiona şi succesul cu 3-0 al Belgiei face ca ultima rundă să decidă ocupantele locurilor 2 şi 3 în Grupa E, doar Italia, deja câştigătoare a grupei, scăpând de emoţii în lupta pentru calificarea în optimi.

Au evoluat - BELGIA (selecționer Marc Wilmots): Courtois - Meunier, Alderweireld, Vermaelen, Vertonghen - Witsel, Dembélé (57 Nainggolan) - Carrasco (64 Mertens), De Bruyne, Hazard (cpt.) - Lukaku (82 Benteke); IRLANDA (selecționer Martin O'Neill): Randolph - Coleman, O'Shea (cpt.), Clark, Ward - Hendrick, Whelan, McCarthy (62 McClean), R. Brady - Hoolahan (71 McGeady) - S. Long (78 Robbie Keane). Cartonaşe galbene: Vermaelen / Hendrick. Meciul a fost arbitrat la centru de Cüneyt Çakır (Turcia).

Rezultate - etapa 1: Irlanda - Suedia 1-1 (Hoolahan 48 / Clark 71-autogol) și Italia - Belgia 2-0 (Giaccherini 32, Graziano Pellé 90+3); etapa a 2-a: Italia - Suedia 1-0 (Éder 88).

Meciurile din ultima etapă - miercuri, 22 iunie, ora 22.00: Suedia - Belgia (la Nisa) și Italia - Irlanda (la Lille).

Clasament GRUPA E

1. ITALIA 2 2 0 0 3-0 6

2. Belgia 2 1 0 1 3-2 3

3. Suedia 2 0 1 1 1-2 1

4. Irlanda 2 0 1 1 1-4 1

Citeşte şi:

„Dracii roşii” nu se tem de „verzi”

Victorie în cel mai pur stil italian

Victorie italiană în duelul cu Belgia

Remiza lui Zlatan

Taguri articol


12