Teama liberalilor: eternitatea lui Zgonea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Teama liberalilor: eternitatea lui Zgonea

Politică 21 Martie 2015 / 00:00 558 accesări

Zilele astea, PNL nu este de acord cu multe lucruri. Unul dintre ele este modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor astfel încât preşedintele forului să poată fi revocat doar cu acordul grupului care l-a propus, eliminându-se posibilitatea revocării acestuia la schimbarea majorităţii. Întrebat în legătură cu această modificare, liderul grupului deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a spus că liberalii susţin actualele prevederi. „Vă mărturisesc că am rămas surprins de informaţiile care au fost prezentate public cum că parlamentarii PNL ar fi fost de acord cu modificarea Regulamentului referitor la schimbarea preşedintelui Camerei Deputaţilor. Nu am fost de acord, noi susţinem menţinerea reglementărilor care există în materie de schimbarea preşedintelui. Nu cred că preşedintele trebuie schimbat numai cu acordul grupului parlamentar care l-a propus. Există o hotărâre a Curţii Constituţionale (CC) pe speţa schimbării preşedinţilor celor două Camere, şi mă refer la Roberta Anastase şi Vasile Blaga, în care CC deja s-a pronunţat. Regulamentul nu poate să cuprindă altceva", a afirmat Orban, adăugând: "Ca atare, Zgonea nu este etern în fruntea Camerei Deputaţilor".



12