Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 17 Ianuarie 2011 / 00:00 432 accesări

ELVEŢIA

Evadare

Trei deţinuţi, între care un român, au evadat dintr-o închisoare elveţiană, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Un român de 25 de ani, un kosovar de 23 de ani şi un moldovean de 29 de ani, au evadat dintr-o închisoare din cantonul Argovie. Toţi trei erau închişi pentru infracţiuni contra patrimoniului. Este posibil ca aceste persoane să fi fugit fără pantofi, desculţi. Un angajat a observat dispariţia lor duminică, după ora 7.00.

BRAZILIA

Doliu naţional

Noua preşedintă a Braziliei, Dilma Rousseff, a instituit sâmbătă trei zile de doliu naţional în ţara lovită de cea mai gravă catastrofă naturală din istoria sa, soldată cu peste 600 de morţi. La rândul său, guvernatorul din Rio de Janeiro a decretat doliu de şapte zile în acest stat, în memoria victimelor care în mare parte au fost surprinse în timpul somnului de torenţii de noroi care au luat totul pe sus în calea lor. La Teresopolis, unul din oraşele din regiunea montană din apropiere de Rio cele mai afectate de ploile torenţiale în care s-au înregistrat 240 de morţi, ministrul Lucrărilor Publice Solange Sirico a avertizat în privinţa riscurilor unor epidemii de hepatită sau leptospiroză. Armata braziliană a profitat ieri de perioada de acalmie, pentru a trimite elicoptere în zonele izolate.

FILIPINE

Victimele inundaţiilor

Cel puţin 51 de persoane au murit şi 16 sunt date dispărute în inundaţiile care se înregistrează de două săptămâni în centrul Arhipelagului Filipine. Miercuri, autorităţile anunţaseră un bilanţ de 40 de morţi. Circa 25.000 de persoane sunt sinistrate.

TURCIA

Confruntări

Poliţia turcă a folosit grenade lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa zeci de manifestanţi kurzi ce aruncau cocteiluri Molotov şi pietre, ieri, la încheierea unei manifestaţii la Istanbul. Violenţele au început după o manifestaţie care a reunit aproximativ 2.000 de persoane, pe bulevardul Istiklal, cea mai mare arteră pietonală din Istanbul. Aceasta a fost organizată pentru contestarea unui proces în care sunt acuzaţi circa 150 de activişti kurzi, dintre care numeroşi oficiali, suspectaţi de legături cu rebeliunea armată kurdă. Circa 200 de tineri, cu feţele acoperite, au început să arunce cu pietre, în special, în autobuze, înlăturând manifestanţii care încercau să le bareze drumul. Istanbulul, unul dintre cele mai mari oraşe din Turcia, numără o importantă comunitate kurdă venită din sud-estul ţării, unde rebelii din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan desfăşoară din anul 1984 atacuri împotriva poliţiei şi armatei, cerând autonomia regiunilor kurde.

RUSIA

Protest

Câteva zeci de militanţi ai opoziţiei au manifestat, ieri, în Piaţa Puşkin din Moscova pentru a denunţa reprimarea\" şi a afirma că nu le este teamă, la o zi de la eliberarea a doi dintre liderii lor, după 15 zile de închisoare. Manifestanţii, care au înfruntat frigul la temperaturi de minus 12 grade Celsius la Moscova, erau circa 50. „Nu ne veţi speria!”, „Nu arbitrariului!”, „Nu vom uita!”, se puta citi pe sloganurile afişate la aceste reuniuni din centrul Moscovei. Manifestaţia a avut loc pe fondul unei supravegheri stricte din partea poliţiei, dar nu a fost efectuată nicio arestare. Sâmbătă, liderii opoziţiei ruse Boris Nemţov şi Eduard Limonov au fost eliberaţi după ce au ispăşit pedepse administrative de 15 zile de închisoare pentru participarea la o manifestaţie neautorizată la 31 decembrie. Boris Nemţov a fost atacat cu o plasă pentru fluturi după ce a ieşit din închisoare. Trei tineri s-au apropiat de el şi au încercat să îi pună pe cap plasa respectivă. Boris Nemţov consideră incidentul o provocare comisă de membri ai mişcărilor de tineret pro-Kremlin.

UNGARIA

Busculadă

Trei femei au murit într-o busculadă într-un club de noapte din Budapesta. Femeile au fost prinse în mulţime în timpul unei panici în masă în rândul miilor de persoane aflate în clubul cu trei etaje. Cauza busculadei nu este clară, dar poliţia a dezminţit informaţiile ce vorbeau despre un atac cu un cuţit. Martorii oculari au spus că respectivul club era extrem de aglomerat. Clădirea a fost închisă pentru investigaţie.

EGIPT

Condamnare la moarte

Un bărbat acuzat de uciderea a şase creştini, în ianuarie 2010, la ieşirea dintr-o biserică din Naga Hammadi, în Egiptul de Sus, a fost condamnat, duminică, la moarte de un tribunal. Instanţa a anunţat că verdictul pentru cei doi complici ai bărbatului, arestaţi la scurt timp după masacru, va fi dat pe data 20 ianuarie. Cei trei bărbaţi au fost judecaţi pentru că dintr-o maşină au deschis focul asupra mulţimii, participantă la o masă ortodoxă cu ocazia Ajunului Crăciunului, sărbătorit pe stil vechi, pe data de 7 ianuarie. A fost ucis şi un poliţist, musulman, fiind rănite alte nouă persoane, pe lângă cei şase creştini. Două zile mai târziu, atacatorii au fost arestaţi. Hotărârea tribunalului vine pe fondul unei tensiunii înregistrate după atacul din afara unei biserici din Alexandria, soldat cu 21 de morţi, care a avut loc în noaptea de Anul Nou.

BULGARIA

Captură de heroină

Poliţia bulgară a confiscat 5,5 kilograme de heroină într-o operaţiune specială împotriva traficului de droguri. Anunţul a fost făcut duminică de ministrul de Interne, Ţvetan Ţvetanov. Heroina era ascunsă într-o valiză cu fund dublu ce aparţinea unui pasager al autobuzului Istanbul-Sofia. Autobuzul a sosit sâmbătă la gara centrală din Sofia. Patru persoane au fost arestate. Grupul era urmărit de mai multă vreme şi folosise aceastăă schemă de mai multe ori. Heroina era destinată unei alte ţări din UE.

GERMANIA

Măsuri drastice

Peste 900 de crescătorii de porci, pui şi găini ouătoare au fost închise în Germania din cauza riscului de contaminare cu dioxină, a anunţat sâmbătă Ministerul Agriculturii din Germania, ţară confruntată cu un scandal alimentar de la începutul lunii ianuarie. Crescătoriile au fost închise după ce autorităţile au descoperit că un fabricant de hrană pentru animale din landul Saxonia Inferioară din nordul ţării nu a furnizat lista completă cu crescătoriile către care a furnizat produse pentru animale. În momentul culminant al crizei, la începutul lunii ianuarie, peste 4.700 de ferme şi crescătorii au fost închise provizoriu din cauza riscului contaminării cu dioxină.

HAITI

Al doilea tur, anulat

Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi legislative prevăzut, ieri, în Haiti nu a mai avut, a anunţat sâmbătă Consiliului Electoral Provizoriu. Anunţul făcut de Consiliul Electoral Provizoriu la începutul lunii decembrie al rezultatelor preliminare ale primului tur a provocat manifestaţii violente ale partizanilor lui Michel Martelly, care denunţau fraude masive în favoarea candidatului puterii Jude Celestin, plasat al doilea. Primul tur a fost câştigat de o fostă primă doamnă, Mirlande Manigat, cu 31% din voturi. Un grup de 12 candidaţi la preşedinţie a cerut la rândul său anularea alegerilor din 28 noiembrie, viciate, în opinia lor, de fraude în favoarea candidatului Jude Celestin, susţinut de putere. Într-o încercare de a restabili calmul, preşedintele în exerciţiu Rene Preval a făcut apel la o misiune de experţi ai Organizaţiei Statelor Americane pentru a evalua procesul electoral contestat. Misiunea a comunicat oficial raportul său Guvernului care nu a reacţionat încă la concluziile acestui document ce face în prezent obiectul unei discuţii între misiune şi autorităţile haitiene.

ISRAEL

Scrisoare deschisă

Un număr de 20 de diplomaţi veterani israelieni i-au adresat o scrisoare deschisă premierului Benjamin Netanyahu, cerându-i să accepte revendicările salariale ale personalului diplomatic aflat în grevă. Este vorba despre un demers fără precedent venind din partea unor diplomaţi de rang înalt. În această scrisoare, din care presa a publicat fragmente, aceştia îi cer premierului să intervină personal pentru a rezolva o criză ce riscă să aducă prejudicii grave poziţiei Israelului în lume. Declanşată în urmă cu un an de sindicatul angajaţilor din diplomaţie, mişcarea de protest s-a intensificat de la sfârşitul lunii decembrie, printr-o grevă a personalului ce a afectat grav bunul mers al Ministerului Afacerilor Externe şi ambasadelor Israelului. Victimă a acestui boicot, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a fost nevoit să îşi amâne pentru o dată ulterioară vizita de stat de la jumătate lunii ianuarie, căreia Israelul îi acorda cea mai mare importanţă. Potrivit sindicatului, din cei 830 de angajaţi ai Ministerului, dintre care 280 locuiesc în străinătate, 12% trăiesc sub pragul de sărăcie.

POLONIA

Răspuns direct

Oficialii de la Varşovia pregăteşte un răspuns oficial către Moscova, la raportul rus asupra cauzelor prăbuşirii avionului preşedintelui Lech Kaczynski în vestul Rusiei, care suscită o importantă polemică în Polonia. Comitetul Interguvernamental pentru Aviaţie a prezentat miercuri, la Moscova, raportul său final asupra catastrofei, făcând Polonia singurul vinovat în acest accident. Potrivit raportului rus, preşedintele Kaczynski şi alţi oficiali polonezi de rang înalt au făcut presiuni asupra echipajului avionului, în condiţiile în care piloţii nu erau suficient pregătiţi, şi au luat hotărârea de a ateriza lângă Smolensk în condiţii neprielnice de ceaţă. Echipamentele tehnice de pe aerodromul de lângă Smolensk, unde avionul s-a prăbuşit, pe data de 10 aprilie, nu au avut nicio influenţă asupra accidentului, şi nici activitatea controlorilor ruşi. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a dicutat vineri cu preşedintele polonez, Bronislaw Komoroswski, la telefon, despre acţiunile ulterioare, vizând stabilirea circumstanţelor acestui accident. Cei doi lideri au confirmat proiectul organizării unor ceremonii, atât în Rusia, cât şi în Polonia, pentru marcarea unui an de la accidentul în care au murit preşedintele Kaczynski, soţia sa şi alte 94 de persoane.



12