Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 02 Octombrie 2009 / 00:00 354 accesări

Italia - Procesul românilor acuzaţi de violarea unei adolescente începe luni

Procesul intentat românilor Gavrilă Oltean şi Ionuţ-Jean Alexandru, acuzaţi de violarea unei adolescente italience, pe 14 februarie, în Parcul Caffarella din Roma, va începe luni. Procurorii italieni cer judecarea în procedură de urgenţă a românilor Gavrilă Oltean (27 de ani) şi Ionuţ-Jean Alexandru (18 ani), acuzaţi de violarea unei adolescente italience şi agresarea prietenului acesteia, pe 14 februarie, în Parcul Caffarella din Roma. Cei doi români sînt acuzaţi de agresiune sexuală, sechestrare de persoane şi tîlhărie. Potrivit autorităţilor italiene, Gavrilă Oltean şi Ionuţ Jean Alexandru ar fi recunoscut faptele. În paralel, judecătorul Guglielmo Muntoni a hotărît clasarea dosarelor lui Karol Racz şi Alexandru Loyos Isztoika, românii arestaţi iniţial în acest caz dar eliberaţi ulterior, după ce testele ADN au demonstrat că sînt nevinovaţi.

R. Moldova - Colet cu inscripţia ”Moarte lui Chirtoacă”, descoperit la Chişinău

Un colet cu inscripţia în limba rusă “Moarte lui Chirtoacă”, referitor la primarul Chişinăului, a fost găsit joi, în apropierea Ministerului moldovean de Interne. Poliţia a anunţat că a fost o alarmă falsă, iar în interiorul pachetului a fost găsită o fiolă cu medicament. Circulaţia pe bulevardul Ştefan cel Mare şi pe trotuar a fost restabilită. Potrivit unor surse din poliţie, în perimetrul străzilor Armenească şi Alecsandri, vizavi de Ministerul de Interne, a fost găsit un colet suspect. Directorul magazinului Sport a declarat că pe pachet scria în limba rusă “Moarte lui Dorin! Amin”.

Bulgaria - Hotel de cinci stele din Sofia, evacuat de două ori

Clienţii hotelului de cinci stele Kempinski-Zografski din Sofia au fost evacuaţi în urma unei ameninţări cu bombă, în noaptea de miercuri spre joi, după o măsură similară adoptată din acelaşi motiv cu o noapte înainte. Incidentul s-a produs la 24 de de ore după ce hotelul a fost evacuat în urma unei ameniţări cu bombă, care s-a dovedit a fi nefondată, marţi noaptea, potrivit Ministerului de Interne. Hotelul a fost evacuat din nou, iar poliţia a căutat eventuale dispozitive explozibile în perimetrul clădirii, fără a găsi însă nimic. Poliţiştii bulgari au arestat o persoană suspectată că ar fi autoarea acestor ameninţări la adresa hotelului de cinci stele, potrivit secretarului general al Ministerului de Interne, Kalin Gheorghiev, care a adăugat că este căutat şi un al doilea suspect. În opinia lui Gheorghiev, cei doi suspecţi nu sînt pe deplin conştienţi de gravitatea faptelor lor, fără a preciza însă dacă aceştia sînt instabili mental. Unul dintre cei doi a fost chiar pus sub acuzare pentru ameninţări prin telefon.

Într-un incident separat, autorităţile bulgare au reţinut, joi, patru presupuşi falsificatori de bani şi au confiscat bancnote contrafăcute în valoare de 111.750 de euro. Bancnotele false de 50 de euro erau fabricate în Bulgaria şi trebuiau să fie distribuite în străinătate, a precizat Ministerul bulgar de Interne. Razia a fost realizată în cadrul unei operaţiuni în regiunea Varna din estul Bulgariei şi Veliko Tîrnovo. Suspecţii, toţi de naţionalitate bulgară, aveau legătură cu o reţea urmărită din luna aprilie, dintre care trei bulgari şi doi clienţi din România şi unul din Elveţia au fost reţinuţi la jumătatea lunii iulie la Varna, avînd asupra lor 20.000 de euro în bancnote false.

SUA - Avion de mici dimensiuni, urmărit de două F16, prăbuşit în Indiana

Două avioane F16 au urmărit, miecuri, un avion de mici dimensiuni al cărui pilot nu a răspuns la apeluri şi care s-a prăbuşit ulterior în statul Indiana, potrivit comandamentului pentru apărare aerospaţială nord-americană (NORAD). Avionul turistic a decolat de pe Grand Rapids (Michigan), după care a pierdut contactul cu controlorii aerieni, potrivit unui comunicat al NORAD, care monitorizează spaţiul aerian în America de Nord, sub comandament comun american şi canadian. ”Înainte de a intercepta avionul, piloţii aparatului F16 au declarat că pilotul nu răspundea”, potrivit NORAD, care trimite uneori avioane de urmărire pentru a intercepta avioanele cu care controlorii aerieni au pierdut contactul. Avioanele F16 au interceptat aparatul cu circa o oră înainte ca acesta să se prăbuşească într-o regiune rurală din statul Indiana, în jurul orei locale 10.40 (19.40 ora României). Echipe de intervenţie şi poliţia locală au ajuns la faţa locului, dar nu au dat detalii privind incidentul.

Rusia - Diplomat israelian, expulzat

Diplomatul israelian Shmuel Polishuk a fost obligat să părăsească Moscova, după ce autorităţile ruse l-au acuzat de spionaj, a anunţat, joi, presa israeliană. Israelul a încercat să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a împiedica expulzarea acestuia şi a ameninţat chiar cu contramăsuri, a afirmat cotidianul ”Ma\'ariv”, adăugînd că, în cele din urmă, cele două părţi au ajuns la un acord, potrivit căruia diplomatul nu va fi declarat persona non grata, dar va trebui să părăsească Rusia. MAE israelian nu a comentat informaţiile, afirmînd numai că subiectul este analizat de Ministerele de Externe din cele două ţări. Surse diplomatice israeliene au declarat că Polishuk nu era implicat în activităţi legate de spionaj, iar prezenţa sa în capitala rusă nu mai era binevenită din motive administrative. Oficiali din Ministerul de Externe israelian au afirmat că incidentul a avut loc săptămîna trecută, cînd diplomatul a fost reţinut de forţele de securitate ruse. Polishuk lucra pentru Nativ, organism care funcţionează sub autoritatea Biroului premierului şi are ca misiune oficială încurajarea stabilirii în Israel a evreilor din Rusia. În trecut, Nativ, creat în 1952, a făcut parte din comunitatea de informaţii israeliană.

Filipine – Bilanţul furtunii tropicale Ketsana

Cel puţin 277 de persoane au murit şi 42 au fost date dispărute în Filipine, din cauza inundaţiilor provocate de furtuna tropicală Ketsana, în timp ce alte 92 au murit în Vietnam, a anunţat, joi, Consiliul naţional de coordonare în caz de dezastre. Numărul persoanelor afectate în diverse grade de către furtună, care a traversat la 26 septembrie arhipelagul, a ajuns de la 2,2 la 2,5 de milioane. Circa 700.000 de persoane s-au refugiat în centre de urgenţă. Preşedintele Filipinelor, Gloria Arroyo, a anunţat, marţi, deschiderea în regim excepţional a palatului prezidenţial, unde sute de persoane s-au refugiat rapid. Recunoscînd că serviciile de intervenţie sînt depăşite de amploarea situaţiei, Guvernul filipinez a făcut apel la ajutor umanitar internaţional. Transformată în taifun, Ketsana şi-a urmat traseul marţi prin Vietnam, unde a provocat moartea a 92 de persoane şi dispariţia altor 19, a anunţat, joi, un membru al comitetului naţional de luptă împotriva inundaţiilor şi furtunilor din Hanoi. Ketsana, care şi-a diminuat din nou din intensitate, pentru a se transforma în depresiune tropicală, în noaptea de marţi spre miercuri, a provocat moartea a cel puţin 11 persoane în Cambodgia. Furtuna a cauzat de asemenea inundaţii în Laos.

Serbia - Măsuri pentru consolidarea securităţii

Autorităţile sîrbe au adoptat un pachet de măsuri pentru consolidarea securităţii în ţară, după mai multe cazuri de violenţă înregistrate în ultima perioadă, a anunţat, joi, preşedinţia de la Belgrad. Consiliul de Securitate a adoptat un pachet de măsuri privind securitatea şi a cerut miniştrilor de Interne şi Justiţie să le pună în aplicare în cel mai scurt timp. Preşedintele Boris Tadic a convocat reuniunea, desfăşurată miercuri noaptea, ”pentru analizarea unor măsuri energice, care să asigure deplina securitate a tuturor cetăţenilor şi bunurilor”. ”Statul nu va tolera violenţa huliganilor şi a criminalilor”, adaugă comunicatul oficial, afirmînd că membrii Consiliului au cerut Ministerului de Interne să suplimenteze prezenţa poliţiştilor în locurile publice cu risc ridicat, pentru a asigura ordinea. Reuniunea Consiliului de Securitate a avut loc a doua zi după decesul suporterului francez Brice Taton, atacat de huligani sîrbi în data de 17 septembrie, la Belgrad. Aflată în capitala sîrbă, Rama Yade, secretar de Stat francez pentru Sport, a cerut, miercuri, ”o pedeapsă exemplară pentru autorii asasinatului”. Poliţia sîrbă a arestat zece suspecţi, care riscă pedepse cuprinse între 30 şi 40 de ani de închisoare. Atacul asupra suporterilor francezi a avut loc cu cîteva zile înainte de data la care era programată Gay Pride de la Belgrad, eveniment anulat în urma ameninţărilor repetate ale mişcărilor ultranaţionaliste. La Belgrad s-a desfăşurat, joi după-amiază, un marş împotriva violenţei.

Irak - Coaliţie pentru alegerile legislative din 2010

O nouă coaliţie condusă de premierul irakian, Nuri al-Maliki, a fost formată joi, în vederea alegerilor legislative prezăvute în ianuarie 2010, a anunţat un oficial din cadrul partidului Dawa, Hassan al-Sined. Potrivit lui Sined, această coaliţie va fi constituită din 40 de mişcări şi curente politice, incluzînd şi personalităţi sunite, precum membri ai tribului Abu Richa care a luptat împotriva reţelei al-Qaida, şiite sau kurde.

Rusia – Seism în Kamceatka

Un cutremur cu o magnitudine de 5,1 grade pe Scara Richter a avut loc joi, în apropierea Peninsulei Kamceatka din Extremul Orient rus. Epicentrul seismului care s-a produs la ora locală 10.34 (24.34 ora României) a fost localizat la 65 de kilometri sud de oraşul Ust-Kamceatski, la o adîncime de zece kilometri sub nivelul mării, potrivit serviciului de geofizică al Academiei ruse de Ştiinţă. Potrivit aceleeaşi surse, nu a fost declanşată nicio alertă pentru tsunami.



12