Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 17 Ianuarie 2009 / 00:00 464 accesări

Premierul a semnat decizia de eliberare din funcţie a lui Ardelean

Premierul Emil Boc a semnat decizia de eliberare, la cerere, a lui Virgil Ardelean, din funcţia de director general al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), asimilată funcţiei de secretar de stat, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Social-democratul Gabriel Oprea şi-a anunţat marţi demisia din funcţie, după ce a pierdut sprijinul politic al PSD, după numirea lui Virgil Ardelean la conducerea DGIPI din Ministerul de Interne. Miercuri, şi Virgil Ardelean a demisionat de la conducerea DGIPI.

Cioroianu crede că Băsescu vrea să creeze confuzie

Liderul PNL Timiş, Adrian Cioroianu, consideră că preşedintele Traian Băsescu vrea să instituie o confuzie între necesitatea modificării Constituţiei şi sporirea prerogativelor prezidenţiale. Potrivit lui Cioroianu, conform Constituţiei, preşedintele trebuie să fie “un fel de arbitru”, însă acesta este “jucător”, respectiv “cel care joacă şi, în acelaşi timp, face regulile jocului”, iar “această modificare a Constituţiei în sensul creşterii prerogativelor prezidenţiale înseamnă, de fapt, o modificare a regulilor jocului în favoarea preşedintelui”. El a reamintit că “au fost preşedinţi care au pus tancurile pe Parlament. Vezi cazul Boris Elţîn”.

Agathon a devenit secretar general al CONPIROM

Fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, s-a autosuspendat, vineri, din PSD, întrucît a devenit secretar general şi purtător de cuvînt în cadrul Confederaţiei Patronale din Industria României - CONPIROM. El precizează că decizia de autosuspendare a fost luată după ce a obţinut calitatea de secretar general şi purtător de cuvînt în cadrul CONPIROM, aprobată de Consiliul de conducere în data de 14 ianuarie: “Consider că este un gest de onoare şi demnitate să mă autosuspend din PSD pe perioada cît voi avea o funcţie de conducere într-o organizaţie privată, asigurînd astfel respectarea statutului apolitic al Confederaţiei Patronale din Industria României”. Agathon este membru fondator al PDSR, devenit apoi PSD. A fost deputat de Bacău în legislaturile 1992-1996, 1996-2000, 2000-2004.

Despăguri de la stat pentru victimele comunismului?

Secretarul general al PNŢCD, Liviu Iane, a declarat, vineri, că victimele comunismului sau moştenitorii acestora ar trebui să fie despăgubite de stat cu sume cuprinse între 300 euro pentru o zi de urmărire şi un milion de euro pentru o rudă ucisă în detenţie. El a propus o grilă conform căreia să fie despăgubite persoanele care au avut de suferit în perioada comunistă. Potrivit lui Iane, o zi de tortură ar trebui despăgubită cu 1.000 de euro, o lună de muncă silnică ar trebui să fie compensată cu o sumă de 10.000 euro, o lună de temniţă grea, cu 15.000 euro, în timp ce degradarea profesională şi autoexilul, cu 100.000 euro.



12