Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 27 Iulie 2013 / 00:00 503 accesări

ITALIA

Rromi expulzaţi

Autorităţile italiene au decis expulzarea din ţară a 35 de români de etnie rromă care cerşeau agresiv în oraşele Veneţia şi Mestre. Aceştia sunt acuzaţi că cerşeau la limita violenţei în zone turistice din Veneţia şi în oraşul Mestre. „Autorităţile italiene au dreptul de a expulza cetăţeni europeni dacă aceştia nu au făcut faţă integrării sociale şi culturale”, se arată într-un comunicat al Prefecturii regiunii italiene Veneto.

BULGARIA

Iahturi incendiate

Patru iahturi, dintre care unul aparţinându-i unui fost parlamentar controversat din cadrul partidului conservator GERB, au ars în oraşul Nesebar, din sud-estul Bulgariei, existând suspiciuni că acestea ar fi fost incendiate în mod deliberat. Iahtul fostului parlamentar Emil Dimitrov a fost distrus complet, potrivit Poliţiei. Suspiciunile potrivit cărora iahturile ar fi fost incendiate în mod deliberat sunt susţinute de probe găsite la faţa locului. Autorităţile au lansat o anchetă.

ITALIA

Protest

12 deţinuţi români au protestat timp de 20 de ore, blocându-se în celula Penitenciarului sicilian Poggioreale din Sicilia, denunţând condiţiile de încarcerare, protestul încetând după intervenţia consulului României. În Penitenciarul sicilian Poggioreale sunt în total 2.800 de deţinuţi, deşi sunt doar 1.500 de locuri. Potrivit Poliţiei penitenciare din Italia, deţinuţii au renunţat la protest vineri, în jurul orei 4.00 dimineaţa (5.00, ora României), după intervenţia unui judecător de supraveghere, a procurorului general italian şi a consulului României la Palermo.

CHINA

Alunecare de teren

Cel puţin nouă persoane au fost îngropate de două alunecări de teren în provincia chineză Gansu, din nord-vestul ţării, afectată, luni, de cutremure violente. Această regiune, în mare parte deşertică, a fost afectată luni de cutremure cu magnitudinea de 5,9 şi 5,6, soldate cu 95 de morţi şi 1.461 de răniţi grav, potrivit ultimului bilanţ. Recentele alunecări de teren s-au produs, la rândul lor, în urma ploilor torenţiale care s-au abătut de la sfârşitul săptămânii trecute asupra nord-vestului ţării. În provincia Shaanxi, vecină cu Gansu, inundaţiile au provocat moartea a 14 persoane începând din 18 iulie, în timp ce alte 189.000 sunt sinistrate.

ITALIA

Raid anti-Mafie

Poliţia italiană a desfăşurat, ieri, două operaţiuni vaste împotriva mafiei la Roma şi Calabria, vizând în total aproximativ 100 de persoane. Operaţiunea de la Roma vizează persoane care au desfăşurat activităţi ilicite în capitală şi pe litoralul Latio, respectiv regiunea Ostia, în timp ce a doua, total distinctă, i-a vizat pe membrii Ndragheta din regiunea Catanzaro. Aproximativ 50 de mandate de arestare au fost emise în fiecare dintre aceste operaţiuni. În Calabria, leagănul Ndragheta, mandatele de arestare vizează 50-70 de persoane, între care antreprenori, politicieni şi avocaţi. În Italia, mandatele de arestare pot fi lansate împotriva unor persoane care se află deja în detenţie pentru alte delicte. Aproximativ 500 de poliţişti, bărbaţi şi femei, au participat la operaţiunea de la Roma, cea mai vastă organizată vreodată de către Poliţie şi în interiorul şi în jurul capitalei. La operaţiune au participat un elicopter, unităţi canine şi patrule ale Poliţiei maritime.

COREEA DE NORD

Permisiune istorică

La 60 de ani de la încheierea războiului din Coreea, autorităţile comuniste de la Phenian i-au permis unui aviator american, participant la evenimentele de acum mai bine de jumătate de secol, să intre pe teritoriul Coreii de Nord. Acesta vrea astfel să-şi ţină promisiunea făcută unui camarad de luptă în timpul războiului. „Mă voi întoarce după tine”, acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-a spus aviatorul Thomas Hudner prietenului său Jesse Brown, rănit mortal în luptă.

BULGARIA

Premierul nu demisionează

Premierul Bulgariei, Plamen Oreşarski, a declarat că nu va demisiona, avertizând că protestele, care durează de aproape două luni, afectează reformele. Mii de bulgari, majoritatea tineri şi cu studii superioare, organizează zilnic proteste în faţa Parlamentului din Sofia, de aproape şapte săptămâni, cerând demisia Guvernului condus de Plamen Oreşarski. Protestele au degenerat în violenţe marţi seară, când peste 100 de parlamentari, miniştri şi jurnalişti au fost blocaţi de manifestanţi în Parlament.

TURCIA

Denunţ

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan i-a denunţat, ieri, pe semnatarii unei scrisori deschise, publicată în cotidianul britanic „The Times”, prin care este criticat şeful Guvernului turc. Acest ziar a publicat joi, pe o pagină întreagă, o scrisoare deschisă adresată lui Erdogan. Treizeci de semnatari, inclusiv pianistul turc Fazil Say, actorul american Sean Penn, regizorul David Lynch, actriţa Susan Sarandon şi istoricul britanic David Starkey, denunţă reacţia brutală a autorităţilor faţă de mişcarea antiguvernamentală din luna iunie. De asemenea, semnatarii au comparat manifestaţiile din iunie ale susţinătorilor premierului Erdogan, care conduce Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), organizate drept răspuns la proteste, cu mitingurile din Germania nazistă a lui Adolf Hitler, numind puterea lui Erdogan drept dictatorială. Revolta împotriva regimului turc, acuzat de autoritarism şi derivă islamistă, s-a soldat până în prezent cu cinci morţi şi circa 8.000 de răniţi.

FRANŢA

Ajutor diplomatic

Preşedintele francez Francois Hollande a propus în cursul summitului statelor din Balcanii occidentali, în Slovenia, ajutorul Franţei în încercarea de a reglementa conflictul dintre Grecia şi Macedonia cu privire la numele celei din urmă. Oficialii de la Atena şi Skopje îşi dispută numele Macedonia de când această fostă republică iugoslavă şi-a proclamat independenţa, în 1991. Grecia, care are o provincie ce poartă numele Macedonia, consideră că acest nume aparţine exclusiv patrimoniului său istoric. Din această cauză, ea blochează eforturile Macedoniei de a adera la NATO şi de a progresa către aderarea la UE. Subliniind calitatea relaţiilor dintre Franţa şi Grecia, preşedintele Hollande a declarat că Franţa este dispusă să caute o soluţie.

ARHIPELAGUL VANUATU

Cutremur

Un seism cu o magnitudine de 6,2 s-a produs, ieri, în largul Insulei Vanuatu, în Pacific, potrivit Institutului geofizic american USGS, dar nu a declanşat vreo alertă de tsunami şi nu a produs pagube materiale. Cutremurul a fost înregistrat la 135 de kilometri adâncime, la o distanţă de aproximativ 48 de kilometri la nord-est de Luganville şi de peste 270 de kilometri de capitala Port Villa. Seismologii australieni au estimat magnitudinea la 5,7. Cutremure se înregistrează frecvent în regiunea Vanuatu, pe Cercul de Foc al Pacificului, o zonă unde activitatea seismică este frecventă din cauza numeroaselor fricţiuni între două plăci tectonice.

SUA

Condamnare pe viaţă

Ariel Castro, acuzat că a sechestrat şi violat, timp de zece ani, trei femei într-o casă din Cleveland, a semnat cu procurorii un acord care îi permite evitarea pedepsei cu moartea. Acordul prevede condamnarea sa la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate. Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie validat un judecător.

R. MOLDOVA

Despăgubiri

Ministrul moldovean al Transporturilor, Vasile Botnari, a declarat că va cere despăgubiri firmei româneşti care a moderinzat trenuri moldoveneşti, în contextul în care trei dintre cele patru garnituri se află în continuare în depou, iar CFM suportă pierderi zilnice. Motoarele s-au defectat, iar vopseaua s-a cojit deja, în contextul în care modernizarea celor patru trenuri a costat opt milioane de lei moldoveneşti (circa 492.500 de euro), un proiect din timpul mandatului de ministru al Transporturilor al liberalului Anatol Salaru. După ce Pro TV Chişinău a difuzat un reportaj despre trenurile modernizate în România care stau în depouri, ministrul Transporturilor a efectuat o inspecţie la Căile Ferate. Trenurile au fost modernizate la o uzină din Paşcani. Reprezentanţii acesteia afirmă că vor remedia defecţiunile. Până în prezent, pierderile nu au fost estimate, însă unii oficiali afirmă că acestea vor fi prezentate uzinei producătoare. Al cincilea tren modernizat urmează să ajungă la Chişinău până la începutul lunii septembrie. Valoarea contractului privind modernizarea celor cinci garnituri de tren a fost de circa 11 milioane de euro.



12