Tezele cu subiect unic vor fi organizate din semestrul al doilea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tezele cu subiect unic vor fi organizate din semestrul al doilea

Justiție 28 Octombrie 2006 / 00:00 759 accesări

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEdC) a anunţat pregătirea unui proiect în care tezele cu subiect unic să fie organizate în semestrul I al anului şcolar 2006 - 2007. Profesorii nu au fost de accord cu susţinerea acestor teze invocînd că un examen naţional nu poate fi organizat într-o lună de la anunţarea lui şi, în plus, se încalcă legislaţia pentru că orice modificare trebuie anunţată înainte de începutul anului şcolar. Avînd în vedere aceste reacţii, ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău, s-a întîlnit, în această săptămînă, cu reprezentanţii Asociaţiei părinţilor din învăţămîntul preuniversitar, iar în ultimele două zile a avut discuţii pe această temă cu şefii inspectoratelor şcolare judeţene, precum şi cu liderii de sindicat. “Tezele cu subiect unic pentru clasa a VII-a vor fi susţinute de elevi numai în al doilea semestru al anului şcolar 2006-2007”, a anunţat, vineri, Mihail Hărdău. Purtătorul de cuvînt al MEdC, Mircea Mureşan a precizat că în prima zi a întîlnirii avute de ministru cu inspectorii generali şcolari a subliniat faptul că elevul este în centrul atenţiei şi de aceea toate deciziile pe care le va lua trebuie să fie în beneficiul acestuia. Mureşan a adăugat că analiza rezultatelor la tezele cu subiect unic va reprezenta baza unui studiu privind posibilitatea modificării sistemului de evaluare la sfîrşitul ciclului gimnazial şi în baza căruia va fi făcută admiterea în clasa a IX-a. "Ministrul a ţinut să sublinieze faptul că toţi factorii implicaţi în sistem trebuie să ajute la reclădirea încrederii în învăţămîntul românesc", a mai spus Mureşan. Purtătorul de cuvînt a adăugat că în primul semestru tezele vor fi cele tradiţionale, la toate materiile din programă, iar în a doua jumătate a anului şcolar vor fi teze cu subiect unic, la discipline ce vor fi anunţate ulterior. Discuţiile preliminare vizau organizarea tezelor cu subiect unic în clasa a VII-a în luna noiembrie a anului şcolar 2006-2007 la limba şi literatura română, matematică şi limba maternă.



12