Top al absenţelor la Senat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Top al absenţelor la Senat

Politică 06 Iulie 2009 / 00:00 517 accesări

Rata absenteismului senatorilor a crescut sensibil în prima sesiune parlamentară a acestui an, faţă de perioada similară a anului 2008. Cu cele mai multe absenţe la lucrările Senatului figurează senatorul PSD Şerban Mihăilescu, însă el a avut de pe 27 aprilie şi pînă la finalul sesiunii, concediu medical. Pe locul doi în topul absenţilor se află senatorul PNL Teodor Meleşcanu, cu 55 de prezenţe, însă motivat de opt zile de învoire, şapte zile de concediu fără plată şi alte şapte zile de deplasări în străinătate, precum şi senatorul PSD Titus Corlăţean, preşedinte al Comisiei de politică externă. Pe locul trei în clasament se află senatorul PD-L pentru diasporă, Viorel Riceard Badea, cu 56 de prezenţe, urmat de senatorul UDMR Gyorgy Frunda, cu 61 de prezenţe, şi senatorul PNL pentru diasporă, Raymond Luca, cu 62 de prezenţe. Şase senatori care sînt şi miniştri în Guvernul Boc nu figurează cu nicio prezenţă la lucrările Senatului, fiind vorba de Ecaterina Andronescu (Educaţie), Radu Berceanu (Transporturi), Vasile Blaga (Dezvoltare), Cristian Diaconescu (Externe), Ilie Sîrbu (Agricultură) şi Mihai Stănişoară (Apărare). Liderul grupului PNL, Puiu Haşotti, figurează cu 72 de prezenţe, la fel ca şi Verestoy Attila (UDMR) şi Dan Voiculescu (PC). Între senatorii cu cele mai multe prezenţe în prima sesiune parlamentară în Senat se numără Viorel Arcaş (PSD), Ion Ariton (PD-L) şi Ovidiu Marian (PD-L), cu 79 de participări la lucrările Senatului. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, împreună cu Miron Mitrea (PSD) şi Mircea Diaconu (PNL) au cîte 73 de prezenţe. Prezenţa medie a unui parlamentar în prima sesiunea a lui 2009 a fost de 70 de participări la lucrările Senatului, în timp ce prezenţa maximă ar fi putut fi de 79. Indemnizaţia netă medie pe lună se ridică la 4.856 de lei, care, pentru întreaga sesiune, ajunge la 24.283 lei. Astfel, pentru fiecare prezenţă la lucrările Senatului, aleşii au obţinut, în medie, 346 de lei. În perioada similară a anului 2008, participarea senatorilor la lucrări s-a ridicat, în medie, la 58 de prezenţe de parlamentar, faţă de maximul de 65 de prezenţe, reprezentînd astfel un nivel de participare de 89,23%, în timp ce în 2009, nivelul de participare al senatorilor la lucrări s-a ridicat la 88,61%.



12