Trafic restricționat pe bd. Tomis din Constanța, timp de patru zile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trafic restricționat pe bd. Tomis din Constanța, timp de patru zile

Administrație 25 Octombrie 2019 / 16:55 1286 accesări

Primăria Municipiului Constanța anunță că, începând de marți, până vineri, pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între strada Tulcei și bulevardul Aurel Vlaicu, SC Confort Urban SRL va freza carosabilul în vederea asfaltării. Lucrările se vor derula în perioada nopții, între orele 19:00 - 05:00, pentru a nu fi îngreunat traficul rutier în timpul zilei, iar în tot acest interval orar traficul va fi restricționat alternativ pe câte o bandă pe sens.

Prin urmare, constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

De asemenea, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.



Ştiri recomandate

12