Tratament care va eradica o boală gravă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Concret - se constituie un grup european Ieri, primele discuții

Tratament care va eradica o boală gravă!

Sănătate 22 Iulie 2014 / 00:00 2573 accesări

În ediția de ieri a cotidianului nostru, vă prezentam un amplu articol în care arătam starea de fapt prin care trec bolnavii cu hepatită C din România, dar și existența unor tratamente salvatoare (98% - vindecare), față de speranțele de reușită din prezent (50%), în unele cazuri fără reacții asupra organismului. Toate aceste probleme au fost dezbătute la finele săptămânii trecute, la București, la workshop-ul ”Povara pacientului cu hepatita C”, în cadrul Media Academy, acţiune găzduită de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și organizată de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO), în parteneriat cu Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie (SRGH). La întâlnire, conf. univ. dr. Liana Gheorghe, din cadrul Institutului Clinic de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni, aducea vești extraordinare pentru bolnavi, respectiv din toamnă vor ajunge și în România tratamente care vor duce la vindecarea bolii în proporție de 98%. Dacă, poate, mulți pacienți nu au crezut vestea, ieri, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a venit cu noi completări. Sunt reacții ale autorităților centrale din Sănătate privind costurile pentru noua terapie a bolnavilor cu hepatită C din România, care vor fi însemnate, raportat la bugetul existent. Ministrul Sănătății a declarat că se vor impune discuții la nivel european pentru o abordare unitară, subliniind că, până acum, niciun bolnav din UE nu a beneficiat de tratamente de ultimă oră, care vindecă maladia. ”În România nu s-a ajuns la terapii noi. Acum vorbim de actualizarea permanentă a listei de compensate. Acum avem un mecanism de evaluare a noilor molecule, ceea ce ne va conduce la introducerea noii terapii. În toamnă vom avea o listă de medicamente compensate finalizată. Evident, principala problemă, ca la orice tratament inovator, este cea legată de costuri. Căutăm soluţii legate de costuri, dar cred că este o problemă care excede cadrul României. Este o problemă care trebuie tratată la nivel european”, a declarat demnitarul. Tot el susține că există ţări cu posibilităţi de cumpărare mai mari, iar altele - mai reduse. ”Mi-aş dori să fie o discuţie la nivelul UE şi cu precădere pentru ţările care au cea mai mare incidenţă şi care pot crea probleme în toată UE”, a declarat ministrul Sănătăţii, prezent la Ambasada Italiei, cu ocazia lansării de către Fundaţia „Renaşterea“ a programului naţional de prevenire şi conştientizare a problematicii hepatitei în România. Ministrul de resort susține că interesul autorităţilor este acela de a asigura acces la tratament pentru pacienţii din România. El crede, de altfel, că fiecare patologie trebuie abordată în mod special şi cu o strategie aplicată pe fiecare direcţie. În opinia sa, a fost o greşeală faptul că a fost abordat totul la nivel general. ”Hepatita nu poate fi abordată la un loc cu oncologia. Trebuie să avem gândire diferenţiată şi o strategie bine gândită pe partea de hepatită. De multe ori, ruralul este cel mai afectat”, a spus Bănicioiu.

PREMIERĂ ISTORICĂ Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase ”Matei Balş” din Capitală, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, a ţinut să precizeze că, pentru prima dată, România va avea ”Registrul naţional pentru hepatopatiile virale”. ”Ministrul Bănicioiu a semnat ordinul pentru înfiinţarea „Registrului naţional pentru hepatopatiile virale“, fapt ce reprezintă piatra de temelie în construcţia noii strategii privind eradicarea în cinci-zece ani a celor două virusuri, hepatita B şi hepatita C”, a explicat profesorul. Potrivit prof. univ. dr. Streinu-Cercel, pentru virusul hepatitic B, România are un instrument foarte important, respectiv vaccinarea, care trebuie susţinută pentru imunizarea întregii populaţii. ”Vaccinarea împotriva hepatitei B a început în 1995 şi a dus în 15 ani la scăderea incidenţei de la 9-10% la 3-4%. Virusul hepatitic C nu recunoaşte un vaccin în spate. Dar avem în spate o modă a tatuajelor, piercingului, sex neprotejat. În momentul de faţă, discutăm de medicamente direct active, care au un rezultat foarte bun din punct de vedere al vindecării. Vindecare funcţională din punct de vedere al hepatitei B şi în termeni reali pentru virusul hepatitei C. Niciun efort pentru a atinge aceste două deziderate nu este prea greu pentru a nu putea să-l punem în aplicare. Cred că trebuie să ne îndreptăm şi spre autorităţile locale”, a spus prof. univ. dr. Streinu-Cercel.

La rândul său, conf. univ. dr. Liana Gheorghe a spus că, la nivel mondial, la fiecare 30 de secunde se pierde o viaţă din cauza hepatitelor B şi C.

ÎN ROMÂNIA SUNT 900.000 DE PERSOANE CARE AU VIRUSUL HEPATITIC B ŞI 650.000 CU VIRUSUL HEPATITIC C, IAR CEI MAI MULŢI BOLNAVI AU FOST INFECTAŢI ÎNAINTE DE 1990 SAU PÂNĂ ÎN 1995.

Reprezentanți ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) răsuflă ușurați pentru că în sfârșit se vorbește despre un tratament care vindecă o boală cumplită - hepatita C. ”Este primul tratament din ultimii ani care vindecă. Un tratament care poate eradica o boală gravă. Şi tot pentru prima dată, un grup de lucru la nivel european se va ocupa de acest tratament”, a declarat preşedintele ANMDM, dr. Marius Savu, care a adăugat că din toamnă se va finaliza noua listă de medicamente compensate, iar noua terapie pentru vindecarea hepatitei C este în atenţia autorităţilor.



12