Tripla campioană olimpică a făcut deja primele antrenamente sub conducerea lui Matei Stănei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cătălina Ponor s-a întors în sală

Tripla campioană olimpică a făcut deja primele antrenamente sub conducerea lui Matei Stănei

Sport 20 Decembrie 2006 / 00:00 653 accesări

Visul Cătălinei Ponor de a reveni spectaculos în lumea gimnasticii a început să prindă contur. Tripla campioană olimpică de la Atena a intrat din nou în sala de antrenament, deşi mărturisise iniţial că va începe pregătirea abia în luna martie a anului viitor. După opt luni de pauză, constănţeanca a urcat din nou pe bîrnă sub supravegherea atentă a antrenorului Matei Stănei, în sala Tomis. “Mi-a fost dor de gimnastică şi după opt luni de la retragere am simţit nevoia de a păşi iar în sală. În prima zi am făcut o uşoară acomodare, iar acum am început exerciţiile de recuperare fizică”, a mărturisit Ponor. Aceasta a renunţat la contractul din Japonia, unde ar fi trebuit să susţină cîteva spectacole, acuzînd o întindere la gamba piciorului drept. “Doctorii mi-au recomandat trei săptămîni de pauză”, a explicat gimnasta în urmă cu cîteva zile. În ciuda interdicţia de a se pregăti, sportiva a forţat, făcînd primele exerciţii. Pentru început, Ponor va efectua cel mult trei antrenamente pe săptămînă, urmînd ca în perioada Sărbătorilor să facă o scurtă pauză. Pe 18 ianuarie, va pleca în Canada unde va participa la un program de popularizare a gimnasticii. În luna martie, antrenorul Matei Stănei ar putea să-şi ducă eleva într-un stagiu de pregătire în Grecia, la Salonic. Tehnicianul cunoaşte extrem de bine această zonă, după ce a antrenat echipa elenă în urmă cu două decenii. “Grecia ne-a purtat noroc, iar acolo sunt condiţii excelente de pregătire, cu o sală perfectă. Deocamdată, am început uşor, pentru că vreau să o feresc de accidentări. Dorinţa Cătălinei de a da totul la antrenamente mă îndreptăţeşte să fiu optimist în privinţa rezultatelor sale viitoare”, a explicat Matei Stănei.

S-a întors Dana Sofronie

O altă fostă campioană olimpică de la Atena, Dana Sofronie, s-a întors acasă, la Constanţa în urmă cu două zile. Micuţa gimnastă, retrasă din activitate în urmă cu aproape doi ani, face parte din Romanian Golden Team, alături de Marius Urzică şi alţi foşti gimnaşti. Trupa, care prezintă un spectacol în care se îmbină arta, muzica şi sportul, a efectua o serie de turnee în ţară, urmînd ca anul viitor să plece şi peste hotare. Deocamdată, Sofronie va lua o pauză de două luni, timp în care va rezolva problemele legate de şcoală. Elevă în clasa a XII-a la Liceul cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru”, fosta gimnastă se pregăteşte pentru examenul de bacalaureat, iar după absolvire îşi doreşte să devină studentă la IEFS.

Taguri articol


12