Trupa One Direction, marea câştigătoare a galei MTV

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Debut spectaculos

Trupa One Direction, marea câştigătoare a galei MTV

Monden 08 Septembrie 2012 / 00:00 618 accesări

Gala premiilor MTV Video Music 2012, care a avut loc, joi seară, în premieră, la Centrul Staples din Los Angeles, a avut ca mare câştigătoare o formaţie britanică, participantă în trecut la versiunea britanică a emisiunii concurs X Factor. Grupul One Direction, alcătuit din cinci adolescenţi, s-a impus la trei categorii de premii şi a învins artişti celebri, precum Rihanna şi Justin Bieber, la categoria Cel mai bun videoclip pop şi pe compatrioţii lor din trupa The Wanted, la categoria Cel mai bun artist debutant. Grupul britanic s-a impus şi la categoria Videoclipul care merită cele mai multe partajări pe internet, un premiu decernat pe baza voturilor fanilor, pentru single-ul lor de debut ”What Makes You Beautiful”. One Direction a urcat apoi pe scenă pentru a interpreta cel mai recent cântec al său, ”One Thing”, în faţa miilor de admiratoare care i-au întâmpinat cu strigăte de bucurie. Grupul One Direction, care este manageriat de Simon Cowell, a făcut istorie în luna martie, când a devenit primul grup britanic al cărui album de debut, ”Up All Night”, a intrat direct pe prima poziţie în prestigiosul top Billboard 200.

Rihanna, care fusese nominalizată, ca şi rapperul canadian Drake, la cinci categorii individuale, a plecat acasă cu un singur trofeu. În ciuda acestui semi-eşec, artista născută în Barbados a câştigat, totuşi, cel mai râvnit trofeu al galei, Videoclipul Anului, pentru piesa ”We Found Love”. Cântăreaţa americană de muzică rap Nicki Minaj s-a impus la categoria Cel mai bun clip al unei artiste, cu videoclipul piesei ”Starships”, iar rapperul Chris Brown a câştigat două trofee, pentru Cel mai bun clip al unui artist şi Cea mai bună coregrafie, ambele pentru videoclipul piesei ”Turn Up the Music”. Rapperul canadian Drake a plecat acasă cu un singur trofeu, obţinut la categoria Cel mai bun videoclip hip-hop, pentru piesa ”HYFR”, un videoclip care celebrează moştenirea sa evreiască. Cel mai bun videoclip rock a revenit grupului britanic Coldplay, pentru videoclipul piesei ”Paradise”.

MOMENTE MEMORABILE Gala MTV Video Music Awards, una dintre cele mai imprevizibile şi mai controversate ceremonii, atât pentru momente memorabile, cât şi pentru ţinutele starurilor, a fost prilej şi anul acesta pentru defilarea vedetelor în cele mai elegante sau inedite creaţii vestimentare. Printre vedetele care au participat la ceremonie s-au numărat Rihanna, Pink, Nicky Minaj, Taylor Swift, Alicia Keys. Gala premiilor MTV a fost, pentru Rihanna, prima apariţie la un eveniment oficial cu noua ei coafură, care a făcut senzaţie pe internet în ultima săptămână. Rockerul Billie Joe Armstrong a părut că şi-a revenit complet după deshidratarea suferită weekend-ul trecut în Italia, din cauza căreia formaţia sa Green Day a fost nevoită să îşi anuleze concertul din Bologna, cântând alături de mulţi dintre fanii trupei sale, pe care i-a invitat să urce pe scenă.

Rihanna a reaprins zvonurile că ar fi reluat relaţia cu Chris Brown, după ce l-a numit ”iubirea vieții ei”, într-un interviu recent cu Oprah Winfrey. În timp ce cobora de pe scenă, după ce a primit trofeul pentru Videoclipul Anului, Rihanna a fost oprită de fostul iubit Chris Brown, care a vrut să o felicite. Perechea a fost observată sărutându-se pe buze, înainte să se îmbrăţişeze tandru, cu braţul lui Chris Brown în jurul taliei cântăreţei. Chris Brown a fost acuzat de agresiune, după ce a bătut-o pe Rihanna după petrecerea pre-Grammy, în 2009.

Lista completă a câştigătorilor MTV Video Music:

Videoclipul Anului: Rihanna ft Calvin Harris – ”We Found Love”

Cel mai bun debut: One Direction – ”What Makes You Beautiful”

Cel mai bun videoclip al unei artiste: Nicki Minaj – ”Starships”

Cel mai bun videoclip al unui artist: Chris Brown – ”Turn Up The Music”

Cel mai bun videoclip Hip-hop: Drake ft: Lil Wayne – ”HYFR”

Cel mai bun videoclip Pop: One Direction – ”What Makes You Beautiful”

Cel mai bun videoclip Rock: Coldplay – ”Paradise”

Cel mai bun videoclip care transmite un mesaj: Demi Lovato – ”Skyscraper”

Cel mai bun videoclip Electronic: Calvin Harris – ”Feel So Close”

Videoclipul cu cele mai multe partajări pe internet: One Direction – ”What Makes You Beautiful”



12