Ucraina a decretat un nou armistiţiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Războiul tuturor

Ucraina a decretat un nou armistiţiu

Externe 10 Decembrie 2014 / 00:00 445 accesări

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat că un nou armistiţiu a fost decretat, ieri dimineaţă, în regiunile din estul Ucrainei, unde forţele guvernamentale înfruntă rebeli pro-ruşi, și că acesta era deja respectat. ”Ucraina este pregătită să acţioneze astfel încât sângele să nu mai curgă, dar fără să renunţe la libertatea, democraţia, suveranitatea şi independenţa sale“, a declarat Poroşenko. El a apreciat că ”acest conflict nu este un război doar pentru Ucraina, ci un război pentru libertate, pentru democraţie, pentru Europa”.

Negocierile de pace prevăzute pentru ieri, la Minsk, nu au mai avut loc şi nu s-a stabilit o nouă dată pentru ele. Un purtător de cuvânt al diplomaţiei ucrainene a declarat că există consultări în acest sens şi ele continuă, în contextul în care separatiştii cer o amânare a deschiderii negocierilor cel puţin până vineri, 12 decembrie. Aceste informaţii au fost confirmate pentru AFP de către un lider separatist, Denis Puşilin, preşedintele Parlamentului de la Doneţk. Rebelii doresc ca Kievul, care a încetat orice finanţare bugetară a zonei aflate sub controlul insurgenţilor pro-ruşi, să anuleze blocada economică. Alte puncte vizează retragerea armamentului greu şi schimbul de prizonieri, dar şi punerea în aplicare a două legi ucrainene care prevăd amnistierea anumitor combatanţi rebeli şi acordarea unei autonomii mai mari teritoriului pe care aceştia-l controlează, potrivit lui Puşilin.

DIN NOU GAZE RUSEȘTI Rusia a reluat, ieri, livrările de gaze naturale spre Ucraina, după ce, în ultimele șase luni, acestea au fost oprite din cauza unei dispute legate de preț și datorii, a anunțat compania Ukrtransgaz, operatorul rețelei ucrainene de gazoducte. Volumul importurilor este de aproximativ 43,5 milioane metri cubi pe zi, a declarat purtătorul de cuvânt al Ukrtransgaz, Maxim Belyavsky, adăugând că livrările se fac atât via conducta Mozyr, care vine din Belarus, cât și prin ruta estică Sudzha. Anterior, Ucraina a transferat către Gazprom suma de 378 de milioane de dolari pentru achiziționarea unui miliard de metri cubi de gaze naturale în luna decembrie. În medie, Ucraina consumă zilnic peste 200 de milioane de metri cubi de gaze naturale, însă, în absența gazului rusesc și pe fondul temperaturilor scăzute din ultima vreme, a fost nevoită să recurgă la gazele din rezervele strategice, care au scăzut cu 20% în ultimele două luni. Pe 16 iunie 2014, Gazprom a introdus o schemă de plată în avans pentru gazele naturale livrate Ucrainei, ca urmare a unei dispute pe tema datoriilor părții ucrainene. Această decizie a provocat îngrijorări cu privire la posibilitatea apariției unor întreruperi în livrările de gaze naturale rusești spre UE via Ucraina. Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei și jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Anul trecut, grupul rusesc a livrat Europei 162,7 miliarde de metri cubi via Ucraina, Belarus și Turcia.

RĂSPUNS COMUN Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat ieri că nu este exclus ca statele din Uniunea Vamală - Belarus şi Kazahstan - să dea un răspuns comun sancţiunilor occidentale impuse Rusiei pe fondul crizei din Ucraina. Lavrov a afirmat că normele şi reglementările Uniunii Vamele permit statelor membre să adopte un răspuns coordonat în domeniul comerţului împotriva unor terţe ţări care încearcă să facă presiuni asupra unuia dintre membri.

Înfiinţată în 2010, Uniunea Vamală dintre Rusia, Kazahstan și Belarus are în vedere să creeze Uniunea Eurasiatică, o piaţă economică unică pentru peste 170 de milioane de persoane. Declaraţia intervine în condiţiile în care SUA şi mai multe ţări occidentale au impus o serie de sancţiuni economice şi financiare Rusiei, pe fondul tensiunilor cu privire la criza din Ucraina. În replică, Moscova a impus restricţii asupra importurilor de produse alimentare din SUA, UE, Canada, Australia şi Norvegia. Ministrul rus de Externe a mai declarat că Rusia nu intenţionează să ridice restricţiile impuse importurilor de produse alimentare din UE, ca un gest de bunăvoinţă. Mai mult, purtătorul de cuvânt al serviciului federal rus pentru agricultură a declarat că Rusia impune restricţii temporare asupra importurilor de fructe şi legume din Albania, începând din 8 decembrie, în condiţiile în care o parte dintre acestea au fost reexportate din UE. De altfel, Moscova a impus restricţii similare începând din octombrie Ucrainei, R. Moldova, iar Muntenegru a fost adaugată pe listă în noiembrie, în încercarea de a evita accesul produselor reexportate din UE pe piaţa rusă. În acest context, Lavrov a declarat că Moscova nu are nicio îndoială că autorităţile din Belarus şi Kazahstan vor opri accesul produselor europene aflate sub embargoul impus de Moscova pe piaţa din Rusia. În acelaşi timp, Lavrov a menţionat că Moscova este gata să promoveze Belarusul şi Kazahstanul pe piaţa din Rusia, în sectoarele deţinute anterior de UE.



12