Uioreanu, “scuturat” şi de procurorii militari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dosarul “Accesul la informaţii secrete”

Uioreanu, “scuturat” şi de procurorii militari

Justiție 14 Iunie 2014 / 00:00 750 accesări

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a ajuns pe mâna procurorilor militari anticorupţie. De ce militari? Este vorba despre dosarul în care un fost subofiţer SRI a permis liberalului Uioreanu “accesul la informaţii care nu erau destinate publicităţii”, cu promisiunea că îl va ajuta să se transfere la SIE. Mai exact, informaţiile oferite de sereista Anca-Elena Albu aveau legătură cu acţiunile de supraveghere operativă ce-l vizau pe Uioreanu sau alte persoane. Procurorii anticorupţie spun că divulgarea informaţiilor se făcea prin acte distincte, “direct sau prin intermediul mamei sale, Silvia Bălaj, sau al subprefectului judeţului Cluj, Mihnea-Remus Iuoraş”. Aşa că, vineri, liberalul Uioreanu s-a trezit luat pe sus din arestul Poliţiei Judeţene Cluj şi dus la sediul central al DNA, unde a încăput pe mâna procurorilor militari ai Direcţiei. Uioreanu este acuzat de instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, faptă săvârşită în formă continuată, iar fosta sereistă Albu Anca-Elena este acuzată de săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la ele în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, faptă săvârşită în formă continuată.



12