Ultimul album Bruce Springsteen, lansat din greşeală pe Amazon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul album Bruce Springsteen, lansat din greşeală pe Amazon

Monden 31 Decembrie 2013 / 00:00 502 accesări

Cel mai recent album al cântăreţului american Bruce Springsteen a fost lansat pe site-ul Amazon mai devreme decât era programat, din cauza unei greşeli a companiei americane de comerţ online. Albumul a avut acelaşi parcurs ca ultimul material discografic al cântăreţei Beyoncé, lansat exclusiv pe iTunes - magazinul online de muzică al companiei Apple - fără niciun anunţ prealabil. Diferenţa dintre The Boss şi diva R&B este că Beyoncé a deţinut controlul asupra lansării, în timp ce Bruce Springsteen nu a avut niciun cuvânt de spus în ceea ce priveşte apariţia online a noului său album, la sfârşitul săptămânii trecute.

Programat să fie scos pe piaţă pe 17 ianuarie, albumul lui Springsteen a fost lansat pe Amazon pe 28 decembrie, cu câteva săptămâni mai devreme. Această scăpare a celor de la Amazon nu a trecut neobservată şi albumul a fost descărcat de câteva ori, până când reprezentanţii site-ului au remarcat greşeala şi au scos link-ul de descărcare. Cu toate acestea, nu au fost suficient de rapizi, iar albumul a ajuns să fie disponibil pentru descărcare pe site-uri de profil ilegale. Serverele Amazon sunt renumite pentru măsurile de securitate stricte, astfel că nu se ştie în acest moment dacă a fost o greşeală a sistemului sau una umană. ”High Hopes” este al 18-lea album de studio pe care Springsteen îl lansează şi este rezultatul a zece ani de înregistrări. Albumul cuprinde şi două cântece înregistrate alături de foşti membri ai trupei E Street care între timp au murit - Danny Federici, decedat în 2008 şi Clarence Clemons, decedat în 2011.

Bruce Springsteen, născut pe 23 septembrie 1949, este cunoscut pentru popularizarea genului heartland rock, versurile poetice ale cântecelor sale şi sentimentele tipic americane transmise, centrate pe New Jersey-ul natal. Poreclit The Boss, Springsteen a lansat mai multe albume rock de succes, printre care ”Born in the USA” şi ”Born to Run” şi a vândut peste 120 de milioane de discuri în întreaga lume. A fost recompensat cu 20 de premii Grammy, două Globuri de Aur şi un Oscar. Este considerat unul dintre cei mai influenţi compozitori ai secolului XX, iar în 2004, revista ”Rolling Stone” l-a inclus în topul celor mai mari 100 de artişti ai tuturor timpurilor, pe locul 23.

Taguri articol


12