Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 21 Octombrie 2011 / 00:00 637 accesări

SÂMBĂTĂ, CSV 2004 TOMIS ÎŞI VA PREZENTA LOTUL

Sâmbătă va debuta sezonul 2011-2012 în Divizia A1 la volei feminin cu un meci cât un campionat: CS Volei 2004 Tomis Constanţa - Dinamo Bucureşti. Sâmbătă, de la ora 19.00, la Sala Sporturilor, campioana României îşi va prezenta lotul de 24 de karate pentru Liga Campionilor. Vino să le vezi pe Gavrilescu, Butnaru sau Cazacu într-un meci exploziv: CSV 2004 Tomis - Dinamo! Intrarea spectatorilor este liberă!

SPRIJIN FINANCIAR PENTRU HCM ŞI CSV 2004 TOMIS

În şedinţa Consiliului Judeţean Constanţa care s-a desfăşurat ieri s-a aprobat alocarea sumei de 1.500.000 lei către Handbal Club Municipal Constanţa pentru acoperirea cheltuielilor necesare participării în Liga Campionilor la handbal masculin. De asemenea a fost alocată suma de 800.000 de lei echipei CSV 2004 Tomis Constanţa pentru acoperirea cheltuielilor necesare participării în Liga Campionilor la volei feminin.

HALEP, VICTORIOASĂ LA DUBLU

Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de la Luxemburg, turneu dotat cu premii totale în valoare de 220.000 de dolari. Halep a cedat, ieri, cu 2-6, 2-6, în duelul cu Anastasija Sevastova (Letonia, locul 107 WTA). Halep va primi 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 2.950 de dolari. În schimb, la dublu, Halep, alături de Janette Husarova (Slovacia), a ajuns în semifinale în urma victoriei din sferturi, scor 6-4, 6-4, din confruntarea cu perechea Klaudia Jans-Ignacik (Polonia) - Jasmin Woehr (Germania), cap de serie nr. 3.

MEMORIALUL “GEORGE MÎŢĂ” LA LUPTE GRECO-ROMANE

Sâmbătă, în Sala Triunghi din Constanţa, va avea loc ediţia a 6-a a Memorialului “George Mîţă” la lupte greco-romane, competiţie rezervată copiilor şi cadeţilor. Sunt aşteptaţi să participe mai mult de 100 de sportivi, de la cluburi din Tulcea (două) şi Bucureşti (trei), precum şi de la CSS Medgidia, CSS Mangalia, CS Farul Constanţa, AS Aurora 23 August şi LPS “Nicolae Rotaru” Constanţa. Concursul va începe la ora 10.00.

MOMENTE GRELE PENTRU ANDREI SZEMERJAI

Directorul Liceului cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru” din Constanţa, Andrei Szemerjai, trece prin momente grele în urma decesului tatălui său. Colegii de la LPS “Nicolae Rotaru”, dar şi cei de la CS Farul Constanţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, Asociaţia Judeţeană de Atletism Constanţa, precum şi Departamentul Sport al Cotidianului Telegraf transmit condoleanţe familiei îndoliate!

FINALA MICĂ A CM DE RUGBY

Astăzi, de la ora 10.30, pe stadionul “Eden Park” din Auckland (Noua Zeelandă), Ţara Galilor şi Australia îşi vor disputa medaliile de bronz ale celei de-a şaptea ediţii a Campionatului Mondial de rugby. Cele două formaţii s-au întâlnit de 30 de ori în istorie, Australia impunându-se de 19 ori, galezii câştigând zece partide, iar un meci terminându-se la egalitate. Marea finală se va disputa duminică, de la ora 11.00, pe acelaşi stadion, între Noua Zeelandă şi Franţa.

HOPKINS VREA TITLUL ÎNAPOI!

Pugilistul american Bernard Hopkins a solicitat marţi Comisiei de box din California să fie declarat învingător în meciul cu compatriotul său Chad Dawson, în urma căruia a pierdut, în condiţii controversate, titlul de campion mondial la categoria semigrea (versiunea WBC). Hopkins cere descalificarea lui Dawson, pe care îl acuză că l-a împins în mod intenţionat, în repriza a doua, la incidentul care a pus capăt luptei desfăşurate sâmbătă seara la Los Angeles. Hopkins s-a accidentat după ce a fost trântit la podea de Dawson, cu o viguroasă lovitură de umăr, suferind o luxaţie acromio-claviculară la umărul stâng. O descalificare a lui Dawson i-ar permite lui Hopkins (46 ani) să-şi păstreze titlul WBC la semigrea şi să rămână, astfel, cel mai vârstnic boxer din istorie care deţine o centură mondială majoră. Comisia de box din California va lua o decizie pe 13 decembrie.

NADAL SE PRICEPE ŞI LA GOLF

Cunoscutul jucător spaniol de tenis Rafael Nadal a făcut parte din echipa câştigătoare a turneului Pro-Am de golf, disputat miercuri la Castellon (Spania), în ajunul Mastersului profesionist de golf care va avea loc aici. Echipa, condusă de jucătorul profesionist de golf Sergio Garcia, a fost compusă din patru jucători, printre care şi Rafael Nadal. Acesta a dezvăluit, într-o carte de memorii publicată recent, că s-a gândit la un moment dat să devină jucător de golf. „A fost destul de arogant din partea mea să cred că pot trece de la tenis la golf. A fost o idee la care m-am gândit timp de câteva zile. Se întâmpla în 2005, când aveam 19 ani şi treceam printr-o perioadă în care suferisem o accidentare”, a spus Nadal. Chiar dacă ideea nu s-a materializat, golful a rămas o activitate care îl ajută să se relaxeze, a adăugat campionul spaniol.



12