Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 01 Septembrie 2011 / 00:00 708 accesări

LUCHIN, LA DINAMO

Fundaşul Srgian Luchin, de la FC Timişoara, este noul jucător al echipei Dinamo Bucureşti, după cum a anunţat Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie al grupării din Ştefan cel Mare pe site-ul oficial al echipei. Luchin, care poate juca atât ca fundaş central, cât şi ca fundaş dreapta, a semnat un contract pe cinci sezoane cu Dinamo. Luchin, care a debutat la echipa naţională în meciul cu San Marino, scor 1-0) a efectuat vizita medicală şi se va alătura lotului dinamovist în cantonamentul de la Săftica, unde echipa antrenată de Liviu Ciobotariu îşi continuă pregătirile în această pauză competiţională. Luchin, născut pe 4 martie 1986, la Timişoara, are 1,84 m, 75 kg şi a debutat în Liga 1 chiar împotriva lui Dinamo, pe 4 martie 2007 (1-1 la Timişoara). Jucătorul a adunat 86 meciuri în prima ligă, marcând 5 goluri.

ALVARO PEREIRA, LA CHELSEA

Chelsea şi FC Porto au ajuns la un acord în privinţa transferului fundaşului dreapta uruguayan Alvaro Pereira. Conform site-ului mirror.co.uk, londonezii au acceptat să plătească 22,5 de milioane de euro pentru fotbalistul cerut insistent de managerul Andre Villas-Boas. Transferat în Portugalia pentru suma de 4,5 milioane de euro, în 2009, Pereira le aduce în continuare bani celor de la CFR Cluj. Clubul din Gruia a păstrat 20% din drepturile jucătorului, astfel că ardelenii vor încasa aproximativ 4,4 milioane de euro în urma transferului lui Pereira la Chelsea.

JOE COLE, ÎMPRUMUTAT LA CAMPIOANA FRANŢEI

Echipa franceză OSC Lille, campioana en titre, a obţinut acordul lui FC Liverpool pentru împrumutul mijlocaşului englez Joe Cole. În vârstă de 30 de ani, Joe Cole a ajuns în vara trecută la Liverpool, după ce a îmbrăcat cu succes tricoul lui Chelsea Londra, însă nu a reuşit să se impună printre titularii “cormoranilor”. Internaţionalul englez (56 de selecţii) n-a mai jucat deloc pentru naţionala antrenată de Fabio Capello de la Cupa Mondială din 2010, din Africa de Sud. Cole va trebui să-l înlocuiască la OSC Lille pe ivorianul Gervinho, transferat în această vară la Arsenal Londra.

ARSENAL SE ÎNTĂREŞTE

Eşecul usturător cu Manchester United, 2-8 duminică, în campionat, l-a determinat pe managerul lui Arsenal Londra, Arsene Wenger, să devină foarte activ pe piaţa transferurilor. Tunarii s-au înţeles ieri cu fundaşul german Per Mertesacker, de la Werder Bremen, şi cu fundaşul brazilian Andre Santos (28 de ani), de la Fenerbahce Istanbul. Mertesacker are 26 de ani şi a jucat de 75 de ori în naţionala Germaniei.

ROMA I-A LUAT PE GAGO ŞI PJANIC

AS Roma s-a întărit ieri cu doi mijlocaşi de valoare. Bosniacul Miralem Pjanic, de la Olympique Lyon, a semnat un contract pe patru ani cu echipa antrenată de Luis Enrique. Lyon va încasa 11 milioane de euro, plus încă două în funcţie de performanţele lui Pjanic. Romanii s-au înţeles şi cu argentinianul Fernando Gago, jucătorul lui Real Madrid fiind aşteptat aseară pentru a efectua vizita medicală şi a semna contractul.

INTER L-A TRANSFERAT PE ZARATE

În ultima zi rezervată transferurilor în fotbalul european, Internazionale Milano l-a împrumutat pentru un sezon pe atacantul argentinian Mauro Zarate. Preţul împrumutului este de 2,7 milioane de euro, milanezii având şi o opţiune de cumpărare vara viitoare, în schimbul a 15 milioane de euro. Noul coleg al lui Chivu a fost adus pentru a întări atacul lui Inter, rămas fără camerunezul Eto\'o, care a plecat în Rusia, la Anji Mahacikala.

UN RUGBYST AUSTRALIAN VA JUCA PENTRU RUSIA LA CUPA MONDIALĂ

Echipa de rugby a Rusiei s-a întărit pentru Cupa Mondială, competiţie la care va participa în premieră anul acesta. În lotul anunţat se află australianul Adam Byrnes, jucător la selecţionata Melbourne Rebel. Regulamentul International Rugby Board (IRB) prevede că un jucător poate evolua pentru o echipă naţională dacă este născut în ţara pe care o reprezintă în competiţie, dacă unul dintre părinţi sau bunici este originar de acolo sau dacă a locuit trei ani în statul respectiv. Adam Byrnes respectă una dintre cele trei prevederi, bunicii săi fiind ruşi. El s-a născut pe 29 iulie 1981, la Sydney (Australia). Jucător de linia a doua (118 kg, 2,00 m), el a participat la Super 15, anul acesta, cu Melbourne Rebel, iar în trecut a evoluat la Queensland Reds.



12