Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 27 Iunie 2011 / 00:00 1114 accesări

FINALA CUPEI ROMÂNIEI LA FOTBAL, FAZA PE JUDEŢ

Sâmbătă s-a încheiat faza pe judeţ a Cupei României la fotbal, ediţia 2011-2012. Cea mai bună echipă din judeţul Constanţa a fost Viteazul Sinoe Mihai Viteazu, care a dispus de Recolta Negru Vodă cu scorul de 4-1, după prelungiri. Finala dintre cele două formaţii care activează în Campionatul Judeţean (Liga a V-a) s-a jucat la Techirghiol. Viteazul Sinoe Mihai Viteazu va evolua în primul tur al fazei naţionale a Cupei României la fotbal, ediţia 2011-2012, programat în luna iulie.

ULTIMA ZI DE ÎNSCRIERI LA CN DE FOTBAL PE PLAJĂ

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa, în colaborare cu Comisia de fotbal pe plajă din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, organizează Campionatul Naţional de fotbal pe plajă, în perioada 2 iulie - 15 august. Echipele care doresc să participe se mai pot înscrie astăzi la sediul AJF, până la ora 16.00, când va avea loc şedinţa tehnică. Persoană de contact: Constantin Bodnar, telefon 0723.38.30.49. Taxa de înscriere este de 300 lei, iar taxele pentru carnetele de joc şi vizele anuale însumează 150 lei.

LIGA OLD-BOYS CONSTANŢA LA FOTBAL

Programul partidelor din etapa a 9-a a Ligii Old-Boys Constanţa la fotbal - joi, 30 iunie: CS Eforie - IMN Meconst (teren Eforie), Olimpia Apă Canal - SNC (teren Voinţa), Portul - Perla Murfatlar (teren Portul); vineri, 1 iulie: Alpha - Tomis Socep (teren Murfatlar), Liga Ofiţerilor - Poliţia (teren U.M. km 4-5), Voinţa - Axiopolis 87 Cernavodă (teren Voinţa), CFR - CSCT Team Agigea (teren CFR), Victoria Cumpăna - Săgeata Stejaru (teren Cumpăna), Medgidia - FC Municipal (teren Cimentul din Medgidia). În etapa a 9-a nu va juca echipa Ideal 87 Cernavodă. Toate meciurile încep la ora 18.00.

PARTIDE AMICALE

Rezultatele înregistrate de formaţiile româneşti de fotbal din Liga 1 în meciurile amicale disputate în weekend: Gaz Metan Mediaş - Kecskemeti (Ungaria) 4-1 (pentru Gaz Metan au marcat Eric 2, Alex Munteanu şi Ciprian Petre), U. Cluj - Dynamo Dresda (Germania) 4-4 (pentru clujeni au marcat Claudiu Niculescu, Tony, Păcurar şi Unguruşan).

MIREL RĂDOI S-A TRANSFERAT LA AL AIN

Fundaşul român al echipei Al Hilal, Mirel Rădoi, s-a transferat la formaţia Al Ain, antrenată de Cosmin Olăroiu. Oficialii clubului Al Hilal i-au mulţumit lui Rădoi pentru prestaţia sa la echipa cu care a câştigat cinci trofee de la transferul în 2009. Românul a semnat un contract pe doi ani, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon, şi va avea un salariu de 2,5 milioane de euro pe sezon. Olăroiu a preluat echipa Al Ain la începutul lunii iunie, el semnând cu gruparea din Emiratele Arabe Unite un contract pe două sezoane.

DAN PETRESCU, DORIT DE LOKOMOTIV MOSCOVA

Conform presei din Rusia, antrenorul român al lui Kuban Krasnodar este curtat insistent de Lokomotiv Moscova, care l-a demis recent pe Yuri Krasnozhan, din cauza rezultatelor slabe. Conform Komsomolskaya Pravda, Lokomotiv este antrenată în acest moment de interimarul Vladimir Maminov, care va fi înlocuit săptămâna aceasta, când campionatul din Rusia va lua o pauză de o lună. Pentru a-l convinge să vină la Moscova, cei de la Lokomotiv i-au promis lui Petrescu un buget de transferuri de 20 de milioane de dolari. Ieri, Kuban Krasnodar a pus capăt unei serii de trei înfrângeri consecutive în prima ligă din Rusia, după ce s-a impus pe terenul lui Rubin Kazan, scor 2-0 (Zelao 53, Gigel Bucur 70). Dacian Varga, Gigel Bucur şi Lacina Traore au fost titulari la Kuban.

MEXIC TRIUMFĂ LA GOLD CUP

Naţionala de fotbal a Merxicului a câştigat actuala ediţie a Gold Cup - echivalentul nord-american al Campionatului European de fotbal - după un succes clar în finală: SUA - Mexic 2-4 (Bradley 8, Donovan 23 / Barrera 29, 50, Guardado 36, Dos Santos 76). Gazdele au început meciul în forţă şi au înscris rapid două goluri, dar mexicanii au replicat la fel de rapid, egalând până la pauză. Barrera a fost eroul mexicanilor, contribuind decisiv la victoria acestora, Mexic obţinând calificarea pentru Cupa Confederaţiilor, programată în Brazilia, în 2013.

SPANIA A CÂŞTIGAT CE DE FOTBAL TINERET

Naţionala Spaniei a câştigat pentru a treia oară în istorie Campionatul European de fotbal tineret, după ce a dispus sâmbătă, la Aarhus (Danemarca), de selecţionata Elveţiei cu 2-0 (Herrera 41, Thiago Alcantara 81). Tinerii spanioli au urmat exemplul seniorilor, campioni mondiali şi europeni, confirmând astfel supremaţia ibericilor în fotbalul mondial. Spania, care succede în palmares Germaniei, a obţinut al treilea titlu la tineret, după cele din 1986 şi 1998, dar este în urma Italiei, cu cinci victorii. Spania, Elveţia şi Belarus, clasată pe locul 3 după succesul în finala mică, 1-0 cu Cehia, s-au calificat pentru Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra.

WOLFSBURG RENUNŢĂ LA BRAZILIANUL DIEGO

VfL Wolfsburg va renunţa la fotbalistul brazilian Diego, în urma unei discuţii pe care acesta a avut-o cu antrenorul Felix Magath. Diego, în vârstă de 26 de ani, are dreptul de a se antrena în continuare cu Wolfsburg, până la găsirea unui nou angajament. Cotidianul Bild a anunţat săptămâna trecută că Diego a fost amendat de clubul său cu suma record de 500.000 de euro, pentru faptul că a părăsit cantonamentul echipei înaintea unui meci cu Hoffenheim, din sezonul trecut. Wolfsburg vrea să-l cedeze pe Diego pentru suma de 10 milioane de euro. Jucătorul a fost cumpărat cu 15 milioane de euro, în iulie 2010, de la Juventus Torino.

BRAZILIA ARE PROBLEME MARI CU STADIOANELE

Cu trei ani rămaşi până la startul CM 2014, gazda Brazilia are mari întârzieri la capitolul infrastructură. Semnalul de alarmă a fost tras de secretarul general al FIFA, Jerome Valcke, la forumul fotbalului mondial de la Moscova. „Nu avem stadioane, nu avem aeroporturi, nu avem o reţea naţională de transport pusă la punct şi mai avem o lună până la stabilirea preliminariilor”, a declarat Valcke. Acesta s-a arătat îngrijorat în special de stadiul lucrărilor la stadioane, subliniind că la Sao Paulo, de exemplu, nu se vor putea juca meciurile de la Cupa Confederaţiilor din 2013 (găzduită tot de Brazilia), pentru că „Novo Estadio do Corinthians” nu va fi gata. Chiar mai gravă este situaţia pe Maracana, care „ar putea fi dat în folosinţă cu doar câteva săptămâni înaintea începerii turneului final”.

SCHIAVONE, ÎNVINSĂ ÎN TURUL AL TREILEA LA WIMBLEDON

Jucătoarea italiană de tenis Francesca Schiavone, cap de serie nr. 6, a fost eliminată, sâmbătă, în turul 3 de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Finalistă la Roland Garros în acest an, italianca a fost învinsă în turul 3, cu 3-6, 6-4, 11-9, de sportiva austriacă Tamira Paszek (nr. 70 WTA).

MURRAY - GASQUET, CAPUL DE AFIŞ LA WIMBLEDON

Turneul de Grand Slam de la Wimbledon se reia astăzi, când sunt programate 16 meciuri la seniori. Cea mai interesantă partidă pare a fi cea dintre britanicul Andy Murray (cap de serie nr. 4) şi francezul Richard Gasquet (nr. 17). Iată programul celor mai importante meciuri de azi - la feminin: Venus Williams - Tsvetana Pironkova, Marion Bartoli - Serena Williams, Shuai Peng - Maria Şarapova, Caroline Wozniacki - Dominika Cibulkova, Nadia Petrova - Victoria Azarenka, Sabine Lisicki - Petra Cetkovska, Petra Kvitova -Yanina Wickmayer; la masculin: Rafael Nadal - Juan Martin Del Potro, Michael Llodra - Novak Djokovic, Mihail Iujnîi - Roger Federer, Mardy Fish - Tomas Berdych, Lukasz Kubot - Feliciano Lopez, David Ferrer - Jo-Wilfried Tsonga, Bernard Tomic - Xavier Malisse.



12