Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 17 Mai 2011 / 00:00 788 accesări

BOLONI A RETROGRADAT CU LENS

Echipa pregătită de Ladislau Boloni, RC Lens, a retrogradat în liga a doua din Franţa, după ce a terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 1-1 (Varane 90+4 / Moukandjo 14), cu formaţia AS Monaco, la care atacantul Daniel Niculae nu a fost convocat. Lens a acumulat 35 de puncte, dar, cu două etape înainte de final, nu o mai poate ajunge pe AS Nancy, prima formaţie aflată pe un loc neretrogradabil.

ŞARAPOVA ŞI DJOKOVIC S-AU IMPUS LA ROMA

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova a câştigat primul ei titlu important de la Openul Australiei din 2008, adjudecându-şi, duminică, turneul de la Roma, turneu dotat cu premii în valoare totală de 2,02 milioane de dolari. Fostă nr. 1 mondial, Şarapova s-a impus în finală, cu 6-2, 6-4, în faţa australiencei Samantha Stosur. La masculin, tenismanul sârb Novak Djokovic l-a învins, duminică seară, pe spaniolul Rafael Nadal, în finala turneului Masters 1000 de la Roma, scor 6-4, 6-4, înregistrând a 37-a victorie consecutivă în 2011, rămânând astfel neînvins în acest an. Djokovic a câştigat al şaptelea turneu în 2011 şi se apropie de recordul lui John McEnroe, care a semnat 42 de victorii consecutive în sezonul 1984. Djokovic l-a învins pe Nadal pentru a patra oară la rând, de fiecare dată în finală în acest sezon, la Indian Wells, Miami, Madrid şi Roma. Nadal câştigase de cinci ori la Roma în ultimii şapte ani. Djokovic s-a impus la Roma pentru a doua oară după 2008.

PLAY-OFF ÎN NBA

Oklahoma City Thunder este ultima echipă calificată în finală de conferinţă în play-off-ul NBA, după ce a câştigat meciul al şaptelea al seriei cu Grizzlies: Oklahoma City Thunder - Memphis Grizzlies 105-90 (4-3 la general). După ce a avut cea mai slabă prestaţie în play-off în meciul al şaselea, Kevin Durant a înscris 39 de puncte în meciul decisiv, ducându-şi echipa în finala Western Conference, la numai trei ani după ce s-a mutat din Seattle, acolo unde era Seattle SuperSonics. Tot duminică s-a jucat şi primul meci din finala Eastern Conference, campioana din regular season înregistrând o victorie clară: Chicago Bulls - Miami Heat 103-82 (1-0 la general). MVP-ul ligii şi-a onorat trofeul, Derrick Rose reuşind 29 de puncte şi şase pase decisive, aducând o victorie lejeră pentru gazde. La oaspeţi Wade (18p) şi James (15p) au evoluat modest, doar Chris Bosh reuşind să înscrie 30 de puncte, mult prea puţin pentru ca Heat să spere la victorie.

PLAY-OFF ÎN NHL

Campioana din regular season pare să îşi continue marşul triumfal spre Cupa Stanley, după ce a câştigat prima partidă din finala Western Conference: Vancouver Canucks -- San Jose Sharks 3-2 (1-0 la general). Canadienii reuşesc prima apariţie în finala conferinţei după 17 ani, câştigând o partidă în care oaspeţii au dominat. Sharks a coondus cu 1-0 şi 2-1, dar a primit două goluri în mai puţin de un minut la mijlocul ultimei reprize, gazdele reuşind astfel să-şi asigure victoria. În această noapte se joacă a doua partidă din finala Eastern Conference: Boston Bruins - Tampa Bay Lightning.

FINLANDA, CAMPIOANĂ MONDIALĂ LA HOCHEI PE GHEAŢĂ DUPĂ 16 ANI

Finlanda a cucerit titlul mondial la hochei pe gheaţă după ce a învins, duminică seară, Suedia, cu 6-1 (0-0, 1-1, 5-0), la Bratislava, în finala Campionatului Mondial din Slovacia. Finlanda a cucerit astfel al doilea său titlu mondial, după o pauză de 16 ani, când s-a impus tot în faţa Suediei (1995), la turneul organizat de aceasta. Suedia a câştigat aurul după ce a învins Finlanda în finalele din 1992 şi 1998. În finala mică, Cehia, câştigătoarea ediţiei din 2010, a dispus, cu 7-3, de Rusia.

LARVIK, NOUA CAMPIOANĂ A EUROPEI LA HANDBAL FEMININ

Formaţia norvegiană Larvik a câştigat Liga Campionilor la handbal feminin, ediţia 2010-2011. Deşi învinse în meciul tur, din Spania, scor 24-25 cu Itxako Reyno De Navarra, Larvik a intrat în posesia trofeului graţie succesului de pe teren propriu, scor 23-21. Pentru Larvik este primul trofeu în Liga Campionilor, la chiar prima finală disputată. Larvik a mai câştigat de trei ori Cupa Cupelor. Norvegianca Heidi Luke a primit trofeul acordat golgeterului comeptiţiei, reuşind 99 de goluri în această ediţie. Formaţia maghiară FTC-Rail Cargo Hungaria este noua câştigătoare a Cupei Cupelor la handbal feminin, după ce în meciul retur, din Spania, a remizat cu CB Mar Alicante, scor 23-23. În partida tur, FTC-Rail Hungaria câştigase cu 34-29. Echipa franceză Mios Biganos a câştigat şi meciul retur, disputat în deplasare cu Muratpasa Belediyesi SK (Turcia), scor 30-29, intrând în posesia trofeului Challege Cup la handbal feminin. În partida tur, Biganos câştigase cu 31-26. Finala daneză din Cupa EHF la handbal feminin, dintre FC Midtjylland Handball şi Team Tvis Holstebro a revenit primei formaţii. Deşi învinsă în meciul retur, scor 24-26, FC Midtjylland a câştigat trofeul graţie succesului din meciul desfăşurat pe teren propriu, scor 28-21.

FINALELE CUPELOR EUROPENE LA HANDBAL MASCULIN

Rezultate înregistrate în manşa tur a cupelor europene la handbal masculin - Cupa Challenge: Benfica Lisabona - Cimos Koper 27-27 (returul pe 22 mai); Cupa Cupelor: Tremblay en France - VfL Gummersbach 28-30 (20 mai); Cupa EHF: Frisch Auf Goppingen - TV Grosswallstadt 23-21 (21 mai).

CIUDAD REAL ŞI THW KIEL, LA CM AL CLUBURILOR

Câştigătoarea ultimei ediţii a Ligii Campionilor, THW Kiel, şi Ciudad Real, calificată în Final Four-ul din acest an, vor participa în această perioadă la a cincea ediţie a Cupei Mondiale a cluburilor. În runda preliminară, Ciudad Real, de două ori câştigătoare a acestui turneu, în 2007 şi 2010, va întâlni pe Al-Sadd (Qatar), El-Zamalek (Egipt - Câştigătoarea Ligii Campionilor Africii), şi AHF Southern Stars (Australia, Oceania). De cealaltă parte, THW Kiel va juca cu Al-Sad (Liban - câştigătoarea Ligii Campionilor Asiei), Esporte Pinheiros (Brazilia) şi Al-Rayyan (Qatar - a primit un wild-card).

170 DE BILETE PENTRU FINAL FOUR-UL LC LA HANDBAL MASCULIN

Lanxess Arena din Koln va găzdui, pe 28 şi 29 mai, pentru a doua oară consecutiv, Final Four-ul Ligii Campionilor Velux la handbal masculin. Arena cu o capacitate de 19.500 de locuri este deja neîncăpătoare pentru numeroasele cereri ale suporterilor celor patru formaţii calificate în această fază: Ciudad Real, FC Barcelona, HSV Hamburg şi Rhein-Neckar Lowen. Din cele 19.500 de bilete au mai rămas disponibile doar...170!!! Acestea pot fi achiziţionate de pe site-ul federaţiei europene.

NORVEGIA, ANGLIA ŞI SUEDIA, PRIMELE ÎN CLASAMENTUL FAIR-PLAY

Norvegia, Anglia şi Suedia vor primi din partea UEFA câte un loc suplimentar în preliminariile Ligii Europa, ediţia 2011-2012, pe raţiuni de fair-play. Norvegia este prima clasată în ierarhia campaniei “Respect” a UEFA, for care alcătuieşte anual un top fair-play, bazat pe meciurile inter-cluburi şi inter-ţări. Acest clasament este format pe următoarele criterii: joc pozitiv, respect faţă de adversar, respect faţă de arbitru, comportament al suporterilor, al conducătorilor, cartonaşe galbene şi eliminări. Pe locurile următoare s-au clasat Danemarca, Islanda, Germania, Irlanda, Finlanda, Olanda şi Franţa, în timp ce România s-a clasat pe locul 38 din 47 de ţări. De locurile suplimentare în primul tur preliminar din Liga Europa vor beneficia echipele considerate campioane ale fair-play-ului în prima ligă din campionatele respective. Dacă formaţia respectivă este deja calificată în cupele europene, locul suplimentar va fi obţinut de următoarea clasată din ierarhia internă fair-play.

RECORD DE GOLURI PENTRU CRISTIANO RONALDO

Autor a două dintre golurile cu care Real Madrid a câştigat meciul din deplasare cu Villarreal, scor 3-1, în penultima etapă a campionatului Spaniei, Cristiano Ronaldo a egalat recordul de reuşite într-o singură ediţie. El a marcat până acum de 38 de ori, la fel ca Hugo Sanchez (Real Madrid) în 1990 şi Telmo Zarra (Athletic Bilbao) în 1951. Ronaldo mai are la dispoziţie un meci pentru a-şi întrece predecesorii, însă, conform cotidianului Marca, recordul este deja al portughezului! Ziarul de casă al madrilenilor îl dă pe Ronaldo ca autor al unui gol marcat lui Real Sociedad, pe 18 septembrie 2010. Atunci, balonul trimis din lovitură liberă a ricoşat în plasa porţii adverse din coechipierul său, Pepe.

REAL MADRID JOACĂ PENTRU VICTIMELE SEISMULUI DIN LORCA

Real Madrid va disputa un meci amical la Murcia, contra unei selecţionate a jucătorilor din această regiune, încasările urmând să fie oferite victimelor cutremurului produs miercurea trecută în Lorca. „Real Madrid şi o selecţionată a jucătorilor din Murcia, condusă de Jose Antonio Camacho, vor juca miercuri 18 mai, de la ora 21.00, pe stadionul Nueva Condomina, un meci ale cărui încasări vor merge integral la victimele seismului din Lorca”, se arată într-un comunicat al Realului.

FC BARCELONA VA PĂSTRA SIGLA UNICEF PE TRICOURI

Logo-ul UNICEF va fi menţinut pe tricourile de joc ale fotbaliştilor de la FC Barcelona şi în sezonul următor, însă el va apărea sub numele şi numărul jucătorilor. Barcelona şi UNICEF au decis să prelungească parteneriatul semnat în 2006 şi care urma să se încheie luna viitoare. „Faza următoare a acestei colaborări are ca obiectiv să menţină impactul social al clubului asupra mişcării în favoarea educaţiei şi sportului, cu rezultate tangibile în beneficiul copiilor”, se arată în comunicatul de presă difuzat pe site-ul clubului FC Barcelona.

FORLAN VA PLECA DE LA ATLETICO MADRID

Imediat după Campionatul Mondial din Africa de Sud, de anul trecut, despre Diego Forlan s-a spus că va pleca de la Atletico Madrid. Acum este sigur că internaţionalul uruguayan nu va mai juca pentru gruparea spaniolă. Printre cluburile care ar dori să-l transfere se numără Juventus Torino, Beşiktaş Istanbul şi Tottenham Hotspur. Cotidianul El Mundo Deportivo a anunţat recent că de Forlan s-a interesat şi clubul brazilian Sao Paulo FC.

MARADONA, NOUL ANTRENOR AL ECHIPEI ARABE AL-WASL

Tehnicianul argentinian Diego Armando Maradona va pregăti în sezonul viitor echipa Al-Wasl, din Emiratele Arabe Unite, a declarat, ieri, vicepreşedintele clubului din Dubai, Marwane Ben Bayatt. „Am ajuns la un acord cu Maradona şi un comunicat oficial va fi dat publicităţii în curând”, a spus Ben Bayatt. În vârstă de 50 de ani, Maradona a efectuat sâmbătă o vizită de câteva ore la Dubai în care s-a întâlnit cu jucătorii şi conducătorii clubului Al-Wasl. Maradona nu a mai antrenat din 2010, când a fost demis din funcţia de selecţioner al Argentinei , după înfrângerea în faţa Germaniei, scor 4-0, la Cupa Mondială.

DOLIU ÎN ATLETISMUL KENYAN

Kenyanul Samuel Wanjiru, campion olimpic en titre la maraton, a decedat în noaptea de duminică spre luni, după ce a căzut de la etajul doi al casei sale din Nyahururu (estul Kenyei). „A căzut de la balconul casei sale după o ceartă cu soţia sa. A fost găsit zăcând pe verandă, după ce a suferit o fractură craniană. Wanjiru a decedat la scurt timp după ce a ajuns la spital. Nu putem spune în acest moment dacă este vorba despre o sinucidere sau dacă a căzut accidental”, a anunţat poliţia locală. Samuel Wanjiru, în vârstă de 24 de ani, campion olimpic la Beijing 2008, era cel mai tânăr maratonist care câştigase patru curse majore (Beijing 2008, Londra 2009 şi Chicago 2009, 2010). La Beijing, pe când avea doar 21 de ani, a fost cel mai tânăr atlet care a câştigat cursa de maraton de la Jocurile Olimpice, după ediţia din 1932. De asemenea, el a fost primul kenyan medaliat cu aur la JO în proba de maraton.



12