Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 27 Noiembrie 2010 / 00:00 637 accesări

CUPA PRESEI “LAKE VIEW” LA BOWLING

Cupa Presei la bowling, ediţia 2010, este gata de start. Centrul de Entertainment şi Sport Lake View din Constanţa programează sâmbătă, de la orele 10.00, 12.30 şi 15.00, confruntările din calificări, iar peste o săptămână, pe 4 decembrie, va avea loc finala competiţiei. Pe pistele de la Lake View se anunţă dueluri jurnalistice de mare atracţie, la competiţie fiind înscrişi peste 60 de participanţi. Premiile constau în ore de joc gratuite.

CONTINUĂ SELECŢIA LA HCM

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, continuă selecţia pentru formarea grupelor de copii, sub îndrumarea tânărului antrenor Enis Murtaza. La selecţie pot participa copii cu vârste cuprinse între 10-12 ani şi care să aibă înălţimea minimă de 1,65 m. Relaţii la telefon 0730.351.799.

VICTORIA AR ADUCE “STEJARILOR“ CALIFICAREA LA CM

Naţionala de rugby a României dispută sâmbătă, de la ora 17.00, în direct la GSP TV, partida retur cu Uruguay, din barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2011. În echipa României anunţată pentru această partidă, fac parte şi doi jucători de la RCJ Farul, Cătălin Nicolae şi Daniel Carpo. Iată echipa probabilă de start a “stejarilor”: Dumitraş - C. Nicolae, Gal, Dimofte, Fercu - Dumbravă, Sîrbu - Manta, 7. Toniţa, Carpo - C. Petre, Socol - M. Lazăr, Tincu, Bălan. Rezerve: Popescu, Dima, Ursache, Burcea, Calafeteanu, Cazan, Lemnaru.

ULTIMELE MECIURI DIN ACEST AN ÎN LN DE HANDBAL MASCULIN

Sâmbătă şi duminică sunt programate patru partide din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, după următorul program - sâmbătă: CSM Satu Mare - U. Cluj (ora 11.00), CSM Bucureşti - CSM Oradea (ora 11.30) şi Poli Timişoara - HC Odorhei (ora 17.00); duminică: Minaur Baia Mare - Bucovina Suceava (ora 17.25). Partidele Ştiinţa Bacău - Dinamo Municipal Braşov, scor 25-28 şi UCM Reşiţa - Pandurii Tg. Jiu, scor 38-24, s-au disputat miercuri. Meciul HCM Constanţa - Steaua, a fost reprogramat pentru luna februarie. Clasament: 1. UCM Reşiţa 19p; 2. HC Odorhei 18p; 3. Tg. Jiu 16p; 4. HCM Constanţa 15p; 5. U. Cluj 14p; 6. Suceava 12p (golaveraj: 300-271); 7. Bacău 12p (309-298); 8. Satu Mare 9p; 9. Braşov 7p (293-320); 10. Baia Mare 7p (262-302); 11. Steaua 6p (268-286); 12. Timişoara 6p (279-303); 13. CSM Bucureşti 2p; 14. CSM Oradea 1p.

CUPELE EUROPENE LA HANDBAL MASCULIN

UCM Reşiţa, Ştiinţa Bacău şi Steaua Bucureşti (ambele partide în deplasare), vor disputa, sâmbătă şi duminică, partidele de calificare în fazele superioare ale cupelor europene la handbal masculin - sâmbătă, Cupa Cupelor, turul 3, ora 18.00: Wisla Plock (Polonia) - UCM Reşiţa (în tur: 30-34); Cupa Challenge, turul 3, ora 17.00: Ştiinţa Bacău - Initia Hasselt (în tur: 33-25); Benfica Lisabona - Steaua (ora 20.00); duminică: Steaua - Benfica Lisabona (ora 18.00).

HANDBALISTELE TRICOLORE, AMICALE ÎN FRANŢA

Naţionala de handbal feminin a României a intrat în linie dreaptă a pregătirii pentru Campionatul European (7-19 decembrie). Echipa antrenată de Radu Voina va efectua în această perioadă ultimele verificări înainte de plecarea spre Norvegia şi Danemarca, handbalistele tricolore urmând să întâlnească, sâmbătă, la Paris, Croaţia, în timp ce Franţa va evolua cu Suedia. Duminică se vor duela învinsele, dar şi învingătoarele din meciurile anterioare. În alte două partide amicale, România va înfrunta Germania, pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, în localităţi situate în apropiere de Hanovra. Lotul României pentru turneul de la Paris şi pentru partidele-test cu Germania este format din următoarele jucătoare - portari: Ungureanu, Tolnai; jucătoare de câmp: Elisei-Ardean, Nechita, Vărzaru, Paraschiv, Stanca, Manea, Chintoan, Neagu, Fiera, Geiger, Brădeanu, Moldovan, Tivadar, Gatzel-Han, Şoit. România va evolua la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia în Grupa A, urmând să înfrunte Spania (7 decembrie, ora 19.15), Danemarca (9 decembrie, ora 21.45) şi Serbia (11 decembrie, ora 19.45).

CITY’US TG. MUREŞ, ÎNVINSĂ ÎN PRIMUL MECI DIN ELITE ROUND

Campioana României la futsal, City’us Tîrgu Mureş, a pierdut cu scorul de 0-6 partida împotriva formaţiei spaniole El Pozo Murcia, disputată joi joi seară, în Grupa D a UEFA Futsal Cup - Elite Round, turneu desfăşurat în Portugalia, la Lisabona. În al doilea joc din Grupa D, Sporting Lisabona a încheiat la egalitate partida cu cehii de la Era-Pack Chrudim, scor 4-4. Mureşenii au susţinut al doilea meci al turneului vineri seară, în compania gazdelor de la Sporting Lisabona. Duminică, de la ora 17.30, City’us întâlneşte formaţia din Chrudim. Câştigătoarea grupei se va califica în faza finală a competiţiei, Final Four.

ROMÂNIA AR PUTEA ORGANIZA CM DE BASCHET JUNIOARE DIN 2012

Preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, a declarat că România are şanse mari să găzduiască Campionatul Mondial de baschet feminin pentru junioare U17, din anul 2012, însă va avea nevoie de lucrări importante pentru îmbunătăţirea infrastructurii, precum şi de un buget de 500.000 de euro pentru organizarea competiţiei. „Decizia se va lua în luna martie, la Central Board-ul FIBA, însă în luna ianuarie voi participa la Comisia Mondială a FIBA unde voi încerca să aduc şi o serie de argumente extra-sportive, cum ar fi activităţile sociale pe care le putem organiza pe parcursul competiţiei. Este un eveniment în urma căruia România şi sportul românesc vor avea de câştigat. Clujul ar putea avea o sală de 7.000 de locuri, care îi va permite echipei de baschet masculin să evolueze în Eurocup, Aradul va avea de asemenea o sală competitivă, pentru a putea participa în Euroliga feminină, iar sălile respective pot fi folosite şi de celelalte sporturi de echipă”, a mai spus Tocală. „În momentul de faţă este nevoie de investiţii serioase la sălile din Arad şi Timişoara, în timp ce actuala sală de la Cluj întruneşte condiţiile necesare. Va fi însă foarte important ca noua sală din Cluj, cea de 7.000 de locuri, să fie gata la timp, adică până în luna august 2012, pentru că acolo se va desfăşura faza finală a competiţiei. România este o candidată puternică, iar în ceea ce priveşte hotelurile sunt destul de bune pentru echipe şi pentru oficiali”, a declarat Ljubomir Kotleba, reprezentatul FIBA World, care a vizitat în ultimele trei zile oraşele din vestul ţării care au fost propuse ca gazde pentru CM 2012.



12