Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 28 Iulie 2009 / 00:00 575 accesări

Răzvan Florea a ratat semifinalele la 100m spate

La prima sa apariţie oficială în bazinul olimpic de la Roma, acolo unde au loc Campionatele Mondiale de înot, Răzvan Florea nu a reuşit să treacă de seriile probei de 100m spate. Sportivul de la Farul a înregistrat timpul de 54,47, clasîndu-se pe locul 21 la general şi ratînd semifinalele pentru patru zecimi. Următoarea probă a înotătorului constănţean, cea de 50m liber, este programată sîmbătă şi duminică. Tot ieri, Camelia Potec s-a calificat în finala probei de 1.500m liber, înregistrînd al treilea timp. Finala va avea loc în această seară. Tot astăzi, de la ora 16.20, naţionala de polo va juca în sferturile de finală împotriva Croaţiei, campioana mondială en-titre).

Victor Hănescu se menţine pe poziţia 31 în clasamentul ATP

Tenismenul român Victor Hănescu se menţine pe locul 31 în ierarhia mondială, publicată ieri, cu 1.341 de puncte, în timp ce lider mondial continuă să fie elveţianul Roger Federer. Hănescu a ajuns pînă în sferturile de finală ale turneului de la Hamburg, dar cu toate acestea nu şi-a îmbunătăţit poziţia în clasamentul mondial. Un alt român aflat în primii 100 de tenismeni ai lumii este Victor Crivoi, care a coborît două locuri, şi se află pe poziţia 81, cu 765 de puncte. Cei doi tenismeni români vor participa în această săptămînă la turneul de la Gstaad (Elveţia). Victor Hănescu este cap de serie numărul 4 la acest turneu, el fiind şi cîştigătorul ediţiei precedente. În vîrful ierarhiei ATP se află tot elveţianul Roger Federer, cu 11.210 puncte, fiind urmat de spaniolul Rafael Nadal, cu 9.735 de puncte. Pe poziţia a treia se clasează britanicul Andy Murray, care s-a apropiat la 465 de puncte de locul secund, cu 9.270 de puncte. Singura modificare majoră în primele 10 poziţii este urcarea lui Nikolay Davidenko pe locul 9, după cîştigarea turneului de la Hamburg.

Raluca Olaru a urcat pe poziţia 53, cea mai bună din carieră

Tenismena româncă Raluca Olaru, care a jucat duminică finala turneului de la Bad Gastein, a urcat 13 locuri în clasamentul mondial şi se află pe poziţia 53, cea mai bună din carieră. Raluca Olaru are 1.095 de puncte, ea reuşind ascensiunea în ierarhia mondială după ce a ajuns în finală la Bad Gastein, pe care a pierdut-o însă în faţa germancei Andrea Petkovic. Tenismena româncă care ocupă cea mai bună poziţie în clasament a rămas Sorana Cârstea, pe locul 29, cu 1.726 de puncte. Monica Niculescu se menţine pe locul 72, cu 865 de puncte, în timp ce Alexandra Dulgheru (837 de puncte) şi Edina Gallovits (713 puncte), au urcat cîte un loc şi se află pe poziţiile 73, respectiv 92. În această săptămână, Monica Niculescu şi Sorana Cârstea vor participa la turneul de la Stanford (SUA), competiţie dotată cu premii în valoarea totală de 700.000 de dolari. Niculescu o va întîlni în primul tur pe Meghann Shaughnessy (SUA), în timp ce Cârstea va juca împotriva polonezei Agnieszka Radwanska (cap de serie numărul 7). În fruntea clasamentului mondial lucrurile sunt neschimbate, primele 10 poziţii fiind la fel ca la precedenta ierarhie, cu Dinara Safina în postura de lider mondial.

Robby Ginepri a cîştigat tunreul ATP de la Indianapolis

Tenismanul american Robby Ginepri, numărul 95 în clasamentul mondial, a cîştigat, duminică, turneul ATP de la Indianapolis (USA), dotat cu premii în valoare de 600.000 dolari. Ginepri l-a învins în finala, cu scorul de 6-2, 6-4, pe compatriotul său Sam Querrey, cap de serie numărul trei. Robby Ginerpri, care nu mai jucase nicio finală ATP din 2005, şi-a trecut în palmares al treilea turneu din carieră, după Indianapolis (2005) şi Newport (2003). “Este un turneu special pentru mine. A trecut mult timp de cînd nu am mai jucat o finală şi este formidabil să pot cîştiga din nou acest turneu”, a declarat Ginepry.

Scoţianul Douglas McDonald va arbitra meciul FC Vaslui - Omonia Nicosia

Arbitrul scoţian Douglas McDonald va conduce la centru meciul dintre echipa FC Vaslui şi formaţia cipriotă Omonia Nicosia, din prima manşă a turului trei preliminar al Europa League. McDonald va fi ajutat de compatrioţii săi Graham Chambers şi Brian McGarry, în timp ce arbitru de rezervă va fi Mike Tumilty. Observator de arbitri va fi polonezul Slawomir Stempniewski, în timp ce delegat UEFA a fost desemnat norvegianul Trygve Borno. Partida FC Vaslui - Omonia Nicosia, din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa, se va disputa joi, de la ora 21.00.

Turcul Cuneyt Cakir va arbitra meciul Steaua Bucureşti - Motherwell FC

Arbitrul turc Cuneyt Cakir va conduce la centru meciul dintre echipa Steaua Bucureşti şi formaţia scoţiană Motherwell FC, din prima manşă a turului trei preliminar al Europa League. Cakir va fi ajutat de compatrioţii săi Tarik Ongun şi Selcuk Kaya, arbitru de rezervă fiind desemnat Suleyman Abay. Observator de arbitri va fi olandezul Jaap Uilenberg, în timp ce delegat UEFA a fost desemnat belgianul Roland Tis. Partida Steaua Bucureşti - Mothewell FC, din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa, se va disputa joi, de la ora 20.45.

Viorel Moldovan a semnat pe două sezoane cu FC Braşov

Preşedintele FC Braşov, Dinu Gheorghe, a anunţat ieri că noul antrenor al echipei este Viorel Moldovan, acesta semnînd un contract valabil pentru două sezoane. Dinu Gheorghe a menţionat că despărţirea de antrenorul Nicolo Napoli a fost cauzată de problemele familiale avute de către italian. „Ne-am despărţit amiabil de Napoli din cauza unor probleme personale pe care le avea în Italia. Am ştiut acest lucru din primele două zile ale cantonamentului din Elveţia şi atunci am început discuţiile cu Moldovan. Aşa a vrut Dumnezeu, să lucrăm împreună, am lucrat împreună şi la Rapid”, a adăugat Gheorghe. Viorel Moldovan a antrenat în sezonul trecut pe FC Vaslui, calificînd-o în Liga Europei, iar la Braşov va avea acelaşi obiectiv.

Pleşan, acuzat că ar fi lovit un suporter

Mihăiţă Pleşan, fotbalistul Stelei, ar fi lovit un suporter care l-a acuzat de viaţă nesportivă, scrie un cotidian central. Incidentul s-a produs la ieşirea dintr-un bar de pe Litoral, Pleşan fiind... puţin ameţit de băutură. Jucătorul a negat însă că ar fi lovit vreun fan, spunînd în schimb că soţia sa, însărcinată, a fost bruscată. „Nu am lovit pe nimeni în seara aia. Din contră, soţia mea, însărcinată în luna a 7-a, a fost plesnită de unul dintre paparazzi. Joc fotbal de atîta timp şi nu o să-l vedeţi vreodată pe Pleşan că se va clătina din cauza băuturii”, a declarat Pleşan, jucător retrogradat la Steaua II de la venirea antrenorului italian Bergodi.



12