Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 26 Mai 2008 / 00:00 844 accesări

“Faristul” Marius Nae s-a însurat

După ce săptămîna trecută au petrecut la nunta lui Laurenţiu Florea, jucătorii Farului au bifat, ieri, un nou eveniment important în viaţa unuia dintre colegii lor. Mijlocaşul Marius Nae s-a căsătorit, ieri, cu Ana Diaconu, fiica actorului Mircea Diaconu, nunta avînd loc la Palatul Snagov. La petrecere nu a fost prezent însă antrenorul Ion Marin, care se află în Serbia împreună cu şeful scouterilor grupării de pe litoral, Mugurel Cornăţeanu, pentru a monotoriza mai mulţi jucători în vederea achiziţionării lor.

“Seara Campionilor” pe Stadionul “Steaua”

În această seară, de la ora 20.00, la Bucureşti, pe Stadionul “Steaua”, va avea loc evenimentul caritabil “Seara Campionilor”, în cadrul căruia se va disputa meciul dintre Starurile României şi cele ale lumii. Şi-au confirmat participarea, în echipa Stelele României, Dan Petrescu, Miodrag Belodedici, Tudorel Stoica, Gheorghe Popescu, Dorinel Munteanu, Ioan Ovidiu Sabău, Viorel Moldovan, Gheorghe Hagi, Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, Adrian Ilie, Marius Lăcătuş, Ilie Balaci, Rică Răducanu, Ionel Ganea, Tibor Selymes, Costică Ştefănescu, Mircea Lucescu, Iosif Rotariu, Liţă Dumitru, Gheorghe Mulţescu, Marcel Răducanu, Emeric Dembrovschi, Vasile Iordache, Silviu Lung, Adrian Ropotan, Gabriel Torje, Laszlo Sepsi, Sabrin Sburlea şi Claudiu Keşeru. Antrenorii acestei echipe vor fi Emerich Ienei şi Anghel Iordănescu. Ofiţerul de presă al Federaţiei Române de Fotbal, Paul Zaharia, a confirmat faptul că la “Seara Campionilor” nu va fi prezent niciunul dintre jucătorii convocaţi de selecţionerul Victor Piţurcă în lotul pentru EURO 2008. Pentru echipa Stelele lumii şi-au confirmat participarea Davids, Amor, Sergi, Nadal, Alfredo, Nakata, Psanici, Orlandoni, Maniche, Solari, Figo, Dacourt, Roque Junior, Oceano, Dimas, Sa Pinto, Faisal, Manchev, Papadopoulos, Fernando Couto, Toldo, Raul, Guti, Salgado, Sergio Conceicao, Pauleta, Rui Costa şi antrenorul Jose Peseiro. Partida va fi arbitrată de o brigadă formată din Ion Crăciunescu, Alexandru Tudor, Valeriu Argăseală şi Ioan Mureşan. Luni vor fi puse în vînzare ultimele 3.000 de bilete pentru acest meci.

Mutu, notat cu 7,5 pentru evoluţiile din sezonul 2007-2008

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost notat cu 7,5 de publicaţia “Calcio Toscano” pentru evoluţiile din sezonul 2007-2008, în care cei mai buni jucători de la formaţia viola au fost consideraţi Osvaldo şi Gamberini. “Mutu este valoarea adăugată a echipei viola. Invenţiile sale au adus multe puncte în clasament. Poate că ceva mai multă disciplină nu i-ar face rău”, a scris publicaţia italiană, care i-a mai notat cu 7,5 pe Ujfalusi, Jorgensen şi pe portarul Frey. Jucătorii cu cele mai mari note pentru sezonul 2007-2008 au fost Osvaldo şi Gamberini, în timp ce antrenorul Cesare Prandelli a fost notat cu 9. “O semifinală de Cupă UEFA pierdută la penaltiuri şi o calificare în preliminariile Ligii Campionilor pentru al treilea an consecutiv. Nota 10 va veni cu al treilea titlu de campioană”, a scris “Calcio Toscano”.

Claudiu Niculescu rămîne la Duisburg

Atacantul echipei MSV Duisburg, Claudiu Niculescu, a declarat că va evolua în continuare pentru formaţia germană, chiar dacă aceasta a retrogradat în divizia secundă, în condiţiile în care are oferte de la Dinamo Bucureşti şi de la nou promovata în Bundesliga, FC Koln. “Am un contract care este valabil şi în liga doua. Nu mă gîndesc acum la un transfer”, a declarat fostul atacant al lui Dinamo. El s-a transferat la Duisburg în mercato-ul din iarnă şi a reuşit să marcheze patru goluri în returul din Bundesliga. MSV Duisburg, formaţie la care evoluează alţi doi români, Iulian Filipescu şi Mihai Tararache, a terminat campionatul pe ultimul loc şi a retrogradat în liga a doua germană.

Echipa feminină de volei a Poloniei, calificată la JO după 40 de ani

Echipa feminină de volei a Poloniei şi-a asigurat calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing, după ce a înregistrat, sîmbătă, a cincea victorie din şase meciuri la turneul preolimpic de la Tokyo. Polonezele nu au mai participat la JO din 1968, din Mexic, unde au obţinut medaliile de bronz. Polonia, Japonia şi Serbia, toate trei aflate la turneul de la Tokyo, şi-au asigurat deja calificarea la Beijing. Ultima echipă calificată la Beijing este Kazahstan, care a învins, cu 3-1, selecţionata Thailandei, în turneul preolimpic de la Tokyo. Cele 12 ţări calificate pentru turneul olimpic sînt: Polonia, Serbia şi Japonia, Kazahstan, China (ţară organizatoare), Italia, Brazilia, SUA (podiumul Cupei Mondiale), Venezuela (turneu continental Amsud), Cuba (turneu continental NORCECA), Rusia (turneu continental european) şi Algeria (turneu continental african).

Boston şi-a luat revanşa

După ce a pierdut prima partidă pe teren propriu în play-off-ul NBA, Celtics şi-a luat o revanşă rapidă, cîştigînd partida a treia din finala Eastern Conference, desfăşurată la Detroit: Detroit Pistons - Boston Celtics 80-94 (1-2 la general). Deşi evoluase modest în deplasare pînă acum, pierzînd toate cele şase partide jucate(!!!), campioana din regular season a cîştigat la momentul oportun şi a redevenit mare favorită la calificarea în finala NBA. În finala Western Conference partida a doua a adus o nouă victorie a gazdelor: Los Angeles Lakers - San Antonio Spurs 101-71 (2-0 la general). Următoarele două partide se vor juca în Texas, aseară fiind programată partida a treia.

Detroit Red Wings deschide scorul în Cupa Stanley

Detroit Red Wings a învins cu 4-0 (Mikael Samuelsson 33, 43, Dan Cleary 58, Henrik Zetterberg 60) pe Pittsburgh Penguins, în primul meci al Cupei Stanley, finala campionatul nord-american de hochei pe gheaţă (NHL). Al doilea meci al finalei va avea loc tot la Detroit în această noapte. Finala se desfăşoară după sistemul cel mai bun din şapte meciuri.

Suedia a cîştigat Cupa Mondială la tenis pe echipe

Suedia a cîştigat Cupa Mondială la tenis pe echipe masculin, după ce a învins, Rusia, cu scorul de 2-1, sîmbătă, la Dusseldorf, suedezii impunîndu-se pentru a patra oară după succesele din 1988, 1991 şi 1995. Robin Soderling (nr. 44 mondial) a adus cele două puncte ale victoriei Suediei, după ce l-a învins pe Mihail Iujnîi, cu 6-3, 6-1, iar apoi alături de compatriotul său Robert Lindstedt a trecut de perechea Mihail Iujnîi / Dimitri Tursunov (4-6, 7-6 (7/5), 11-9). Punctul Rusiei a fost adus de Igor Andreev, care l-a învins pe Thomas Johasson, cu 2-6, 6-3, 6-4.

Lyon a reuşit eventul în Franţa

Olympique Lyon a cîştigat, sîmbătă, Cupa Franţei, după ce s-a impus în finală, scor 1-0, după prelungiri, în faţa celor de la Paris Saint Germain, şi a realizat eventul în acest sezon. Unicul gol al partidei jucate pe “Stade de France” a fost marcat de Sidney Govou, în prelungirile jocului, în min. 102. Formaţia pregătită de Alain Perrin a reuşit să cîştige Cupa Franţei după 35 de ani, ultimul succes fiind consemnat în 1973, cînd a învins, cu 2-1, pe FC Nantes. Pentru Lyon, acest trofeu vine la numai o săptămînă după ce a cîştigat şi campionatul, pentru a şaptea oară consecutiv.

AS Roma a cucerit Cupa Italiei

Sîmbătă seară, pe Stadionul “Olimpic” din Roma, s-a disputat finala Cupei Italiei, între primele două clasate din campionat, Internazionale Milano şi AS Roma. Cu internaţionalul român Cristian Chivu integralist, Inter s-a înclinat, cu 1-2 (Pele 60 / Mexes 35, Perrota 53), în faţa formaţiei gazdă, echipa de la care căpitanul naţionalei s-a transferat la milanezi.

Avram Grant şi-a reziliat contractul cu Chelsea

Managerul echipei Chelsea, Avram Grant, şi-a reziliat contractul cu formaţia londoneză, după două zile de negocieri cu oficialii clubului. Clubul londonez, care a ratat miercuri cucerirea Ligii Campionilor, în urma finalei pierdute în faţa lui Manchester United, a confirmat despărţirea de Avram Grant printr-un comunicat publicat pe site-ul oficial. “Chelsea îi mulţumeşte lui Avram pentru contribuţia sa de la preluarea echipei. Toate eforturile noastre se vor concentra acum pe găsirea unui nou manager pentru Chelsea şi nu vom mai face comentarii pînă la numirea lui”, se mai arată în comunicatul clubului Chelsea. Avram Grant (52 de ani) a semnat în decembrie 2007 un contract pe patru sezoane cu Chelsea, unde a avut atît funcţie de manager, cît şi de antrenor. El nu a reuşit să îndeplinească niciunul dintre obiectivele echipei în sezonul încheiat, ratînd atît cîştigarea campionatului englez, cît şi Liga Campionilor, ambele trofee revenindu-i rivalei Manchester United.



12