Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 13 Iunie 2007 / 00:00 766 accesări

Simpozion al preşedinţilor Asociaţiilor Judeţene de Handbal din România

Cu prilejul meciului de handbal masculin dintre România şi Suedia, care începe duminică, la ora 11.00, în Sala Sporturilor, în oraşul nostru se desfăşoară şi un simpozion al preşedinţilor Asociaţiilor Judeţene de Handbal din România, organizat de Marius Puşcaş, şeful organizaţiei constănţene. Participă 35 de preşedinţi din toată ţara, scopul simpozionului fiind creşterea interesului de a practica handbalul în rîndul copiilor şi obţinerea fondurilor nerambursabile pentru creşterea performanţelor handbalului juvenil.

Cătălina Ponor, din nou în lotul olimpic

Revenită în activitatea competiţională, Cătălina Ponor a reuşit să reintre în cărţi pentru Campionatele Mondiale programate în toamna acestui an la Stuttgart. Antrenoarea Mariana Bitang a prezentat ieri în faţa Comisiei Tehnice Olimpice programul de pregătire pentru perioada următoare, membrii acesteia fiind pe deplin mulţumiţi. “Este un program făcut din perspectiva Jocurilor Olimpice, dar care va trece prin furcile unui Campionat Mondial. Totul este în regulă şi din partea noastră, Cătălina este din nou membră a lotului olimpic”, a anunţat preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica.

Spectacol cu mingea la Constanţa

Mîine, începînd cu ora 10.00, va avea loc pe platoul din faţa Palatului Copiilor din Constanţa o întrecere rezervată iubitorilor fotbalului. Copii născuţi între 1 ianuarie 1991 şi 31 decembrie 1993 vor putea participa la un concurs de abilitate cu mingea. Astfel, cei care se pricep să jongleze cu mingea, să dribleze, să şuteze la poartă şi au cunoştinţe generale despre fotbal au şansa de a fi selecţionaţi în delegaţia României pentru Tabăra Internaţională de Fotbal, care va avea loc la sfîrşitul lunii iulie în Brazilia, la Rio de Janeiro. Juriul, care va desemna fericiţii cîştigători, va fi format din foste glorii ale fotbalului constănţean, iar la eveniment şi-au anunţat prezenţa şi actuale vedete ale naţionalei “tricolore”.

Etapa a 11-a în Campionatul de Old-boys Cupa “Municipal”

Etapa a 11-a a Campionatului de Old-boys Cupa “Municipal” a consemnat victorii la scor ale favoritelor, lupta pentru primele trei locuri fiind foarte strînsă şi deschisă oricărui rezultat: SNC - Eforie 2-6; Cernavodă - Liga Ofiţerilor 2-1; Voinţa - Olimpia Apă Canal 5-0; Săgeata Stejaru - Feteşti 6-1; Municipal - Portul 1-1; Medgidia - Ştiinţa 5-5; Tomis-Millenium - Meconst-Polaris 8-2; Marştefi - Poliţia 1-5; Alpha - Cumpăna 8-2. Etapa a 12-a programează, pe 14 şi 15 iunie, următoarele întîlniri: Ştiinţa - Municipal; Liga Ofiţerilor - Voinţa; Olimpia Apă Canal - Medgidia; Eforie - Cernavodă; Inter Feteşti - SNC; Meconst-Polaris - Săgeata Stejaru; Portul - Alpha; Poliţia - Tomis-Millenium; Cumpăna - Marştefi.

FRF va avea cinci membri în comisiile UEFA

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că numărul membrilor Federaţiei Române de Fotbal prezenţi în comisiile UEFA va creşte de la doi la cinci. În cadrul şedinţei Comitetului Executiv al UEFA, din 22-23 iunie, de la Groningen, secretarul general al FRF, Adalbert Kassay, va fi cooptat în Comisia Fair Play a UEFA. De asemenea, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, va face parte din Comisia de Control şi Disciplină, în timp ce Daniel Prodan şi Florin Prunea vor fi componenţi ai comisiilor de tineret şi fotbal amator, respectiv Comisia Hattrick. Preşedintele FRF, care face parte şi din Comitetul Executiv al UEFA, Mircea Sandu, va fi prezent în Comisia Media, Comisia pentru Fotbal Feminin şi Comisia pentru Fotbal.

Brigăzi de arbitri români în Cupa UEFA Intertoto

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a fost informat de către forul european că trei brigăzi de arbitri din România au fost delegate la meciuri contînd pentru Cupa UEFA Intertoto, fără a menţiona care sînt partidele. Prima brigadă de arbitri este formată din Cristian Balaj, Cristian Nica şi Mikloş Nagy, cea de a doua îi are în componenţă pe Augustus Constantin, Adrian Vidan şi Ionel Popa, în timp ce a treia brigadă îl va avea la centru pe Sorin Corpodean, iar Octavian Şovre şi Gheorghe Negoiţă vor fi asistenţi. România va fi reprezentată în Cupa UEFA Intertoto de către formaţiile Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi.

Super-turneu de şah la Bazna: “Turneul Regilor”

Tatăl vitreg al fotomodelului Naomi Campbell, şahistul olandez Jan Hendrik Timman, va participa la concursul internaţional de şah “Turneul Regilor”, programat în staţiunea Bazna între 15 şi 27 iunie şi care va reuni importante personalităţi ale şahului din anii '70-'80. Şahistul olandez va veni în România împreună cu soţia sa, Valerie, mama celebrului fotomodel Naomi Campbell. La “Turneul Regilor” vor mai participa alţi zece mari maeştri: Ulf Andersson (Suedia), Aleksandr Beliavsky (Ucraina), Maia Ciburdanidze (Georgia, fostă campioană mondială), Aleksandr Halifman (Rusia, campion mondial între 1999 şi 2000), Henrique Mecking (Brazilia), Lajos Portisch (Ungaria), Zoltan Ribli (Ungaria), Andrei Sokolov (Rusia), Rafael Vaganian (Armenia) şi Mihai Şubă (România).



12