Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 11 Mai 2007 / 00:00 767 accesări

Semifinalele Cupei României la fotbal - faza judeţeană

Marţi, 15 mai, sînt programate cele două semifinale ale Cupei României la fotbal, faza judeţeană, ediţia 2007-2008. Pe terenul “Voinţa”, Municipal Constanţa va primi vizita formaţiei Axiopolis Sport Cernavodă, în vreme ce, la Neptun, Callatis II Mangalia va întîlni pe CSM Medgidia. Ambele partide vor începe la ora 18.00.

Medalii de bronz pentru voleibalistele de la CS Axiopolis SLEN ‘90 Cernavodă

După ce în urmă cu două săptămîni formaţia feminină de volei CS Axiopolis SLEN ‘90 Cernavodă, pregătită de Lenuţa şi Gheorghe Iordache, a devenit campioană naţională la speranţe (jucătoare născute în 1992 şi mai tinere), la turneul final al Campionatului Naţional de minivolei desfăşurat la Buzău, echipa din Cernavodă s-a clasat pe locul al III-lea. Iată rezultatele înregistrate de formaţia dobrogeană - În grupa a II-a echipa din Cernavodă a cîştigat cele trei partide disputate: 3-0 (25-18, 26-24, 25-23) cu CSS 5 Bucureşti, 3-0 (25-12, 26-19, 25-15) cu CSS Tg. Mureş şi 3-0 (25-12, 23-25, 25-21, 25-20) cu CSS Bega Timişoara. În turneul care a decis noua campioană, CS Axiopolis SLEN ‘90 Cernavodă a cedat în disputele cu CSS Buzău - echipă care a cîştigat titlul şi CSS Lugoj.

Constanţa va organiza turneul zonal de juniori C la fotbal

Oraşul Constanţa a primit, ieri, dreptul de a organiza turneul zonal al juniorilor C la fotbal. Turneul se va desfăşura pe 17, 18 şi 20 mai, toate partidele urmînd să fie găzduite de terenul “Voinţa” din Complexul Sportiv Badea Cîrţan. Vor participa Palatul Copiilor Constanţa (antrenor Adrian Mateescu), Dunărea Călăraşi, Dacia Unirea Brăila şi CSS Tulcea. Se va juca în sistem turneu, fiecare cu fiecare, prima clasată urmînd să se califice la turneul semifinal al juniorilor C.

Pavel, în sferturile probei de dublu de la Roma

Tenismanul român Andrei Pavel s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Roma, cu premii totale de 2.082.500 euro. Pavel şi partenerul său de dublu, germanul Alexander Waske, au dispus în optimi de perechea Jarkko Nieminen (Finlanda) - Robin Soderling (Suedia), în două seturi, cu 6-4, 7-5. În sferturile de finală, Pavel şi Waske, favoriţi nr. 8, vor întîlni învingătorii din meciul James Blake/ Mardy Fish (SUA) - Martin Damm (Cehia)/ Leander Paes (India), favoriţi nr. 3. Pînă acum, Pavel şi Waske au asiguraţi 12.020 euro (împreună) şi 125 de puncte ATP.

Cosmin Paşcovici a plecat în Franţa

Fundaşul celor de la UTA a fost învoit pentru 10 zile de antrenorul Marius Lăcătuş pentru a pleca în Franţa, unde se află internat băieţelul său Denis, care necesită o nouă operaţie pentru înlăturarea unei tumori pe creier. Soţia lui Cosmin Paşcovici, Adina, se află şi ea împreună cu Denis de aproape o lună în Franţa. Colegii de echipă ai fundaşului i-au oferit şi ei familiei Paşcovici prima de 10.000 de euro după egalul cu Oţelul Galaţi, iar Cristi Balaj i-a dat cei 450 de euro din baremul de arbitraj la finalul meciului de miercuri, dintre UTA şi Pandurii. Situatia micuţului Denis s-a agravat, pentru că tumoarea s-a extins, deşi a suferit deja patru operaţii pe creier pentru înlăturarea acesteia.

U. Jolidon Cluj, 20.000 de euro pentru Challenge Cup

Pentru cîştigarea finalei Challenge Cup, contra sîrboaielor de la Naisa Niş, conducerea echipei feminine U. Jolidon Cluj este gata să pună la bătaie 20.000 de euro, care se vor împărţi jucătoarelor în cazul unui succes. “La calificarea în finală am dat 10.000 de euro fetelor, iar acum, că miza e dubl, am plusat şi noi. Cred că totuşi fetele nu se gîndesc numai la bani ci mai ales la trofeu”, a declarat directorul sportiv al lui echipei, Mircea Cucuian.

Steaua şi Poli Timişoara vor disputa cîte două meciuri fără spectatori

Comisia de Disciplină a FRF a decis, ieri, ca Steaua Bucureşti şi Politehnica Timişoara să dispute două partide de pe teren propriu fără spectatori, în urma incidentelor de la meciul direct din semifinalele Cupei României. De asemenea, Steaua a primit o amendă de 30.000 de lei, iar Poli Timişoara a fost amendată cu 10.000 de lei. Cele două cluburi pot face apel în cinci zile de la pronunţare.

Presa turcă îl dă iarăşi pe Mircea Lucescu la Beşiktaş

Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a fost convins de conducerea lui Beşiktaş să revină la echipa din Istanbul, pe care a mai antrenat-o în perioada 2002-2004, susţine cotidianul turc Fanatik. “Beşiktaş şi-a găsit antrenorul pentru noul sezon. Alb-negrii s-au înţeles cu arhitectul titlului obţinut de centenar, Lucescu. Tehnicianul român, al cărui contract cu Şahtior Doneţk va expira la finalul acestui sezon, anunţase că va pleca de la echipa ucraineană. După ce a primit această veste, conducerea de la Beşiktaş l-a convins pe Luce să revină la Istanbul”, scrie “Fanatik”. Lucescu îl va înlocui pe francezul Jean Tigana, care a declarat că va părăsi echipa din Istanbul.

Boxerul Adrian Diaconu va lupta pentru titlul mondial

Pugilistul român Adrian Diaconu l-a învins pe americanul Rico Hoye, într-un meci ce a avut loc miercuri seară la Montreal, şi îl va întîlni pe campionul WBC la categoria semigrea, Chad Dowson. Diaconu (28 de ani), aflat la a 24-a victorie la profesionişti (15 înainte de limită), s-a impus prin KO tehnic, după ce în secunda 42 a rundei a treia arbitrul a oprit meciul. Românul l-a lovit puternic pe american şi acesta a suferit o tăietură deasupra ochiului stîng şi a căzut pe un genunchi. Meciul era programat să aibă 12 runde. Adrian “The Shark” Diaconu a devenit al treilea boxer român care luptă pentru un titlu mondial la box profesionist, după Mihai Leu (WBO) şi Leonard Doroftei (WBA). Într-un alt meci din aceeaşi gală, Ion Ionuţ s-a impus la puncte în faţa mexicanului Ricardo Cano, la categoria semimijocie, după opt runde.



12