Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 26 Iulie 2014 / 00:00 523 accesări

CONDAMNAŢII DIN “DOSARUL TRANSFERURILOR” AU EPUIZAT CĂILE NAŢIONALE DE ATAC

Cei opt oameni din fotbal condamnaţi definitiv în “Dosarul Transferurilor” au epuizat căile naţionale de atac, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, vineri, definitiv cererile acestora de recurs în casaţie, aceasta fiind ultima cale naţională de atac din proces, potrivit unor surse judiciare. Fraţii Ioan şi Victor Becali, George Copos, Cristi Borcea, Gică Popescu şi Mihai Stoica au depus, la Curtea de Apel Bucureşti, recursuri în casaţie, prin care au cerut să se constate dacă pedepsele din dosarul transferurilor de jucători au fost în conformitate cu legea. Potrivit prevederilor legale, rolul recursului în casaţie este de a cere ICCJ să stabilească dacă hotărârea atacată este în conformitate cu regulile de drept aplicabile. Inculpaţii mai au posibilitatea introducerii unei cereri de revizuire, dar, de vreme ce nu au făcut-o până la acest moment, înseamnă că nu au probe suficiente pentru aceasta. Fraţii Ioan şi Victor Becali, Mihai Stoica şi Cristi Borcea au mai încercat să anuleze decizia luată de CAB în dosarul transferurilor de jucători, depunând contestaţii în anulare. Singurul căruia i-a fost admisă, în principiu, contestaţia a fost Mihai Stoica, în cazul celorlalţi trei aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă. Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, la 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani şi opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe Gigi Neţoiu, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare. Mihai Stoica, George Copos şi Gheorghe Popescu sunt încarceraţi la Penitenciarul Rahova, Jean Pădureanu este la Spitalul Penitenciarului Jilava, Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali sunt la Penitenciarul Poarta Albă, iar Gigi Neţoiu, la Penitenciarul Craiova.

IONEL GANEA, NOUL ANTRENOR AL RAPIDULUI, ALES DINTRE 35 DE CANDIDAŢI

Preşedintele FC Rapid București, Nicolae Manea, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că Ionel Ganea a fost ales dintre 35 de candidaţi care şi-au depus CV-ul pentru ocuparea postului de antrenor principal al formaţiei giuleştene. El a explicat că au fost pe listă şi antrenori cunoscuţi, precum Tibor Selymes şi Ionuţ Chirilă, dar comisia a considerat că aceştia nu pot prelua conducerea tehnică a echipei Rapid. „Pentru alegerea noului antrenor au fost depuse 35 de CV-uri, dintre care a trebuit să îi selecţionăm pe cei care puteau prelua Rapidul. Din comisia care a ales am făcut parte eu, Dănuţ Perjă şi Cristina Andronache. Au fost nişte CV-uri ale unor antrenori cunoscuţi, cu performanţe, dar care eu am crezut că nu pot veni la Rapid pentru că ştiu foarte bine filosofia suporterilor noştri. Şi vă dau ca exemplu Selymes sau Chirilă. În final au rămas Rada, Iencsi şi Ganea. După discuţii şi întorsături, am ajuns la concluzia că Ionel Ganea trebuie să conducă această echipă. Asta deşi eu aş fi preferat un cuplu Iencsi - Nicolae Stanciu, dar Iencsi nu are licenţa Pro”, a spus preşedintele. Ionel Ganea va avea o colaborare strânsă cu directorul tehnic Marian Rada, a afirmat Manea.

CLAUDIO RANIERI, NOUL SELECŢIONER AL GRECIEI

Tehnicianul Claudio Ranieri a devenit, vineri, selecţionerul Greciei, adversară a României în preliminariile Campionatului European din 2016, italianul semnând un contract pe doi ani cu Federaţia Greacă de Fotbal, informează „L'Equipe“. „Am avut şi alte oferte, dar am avut un presentiment bun în legătură cu Giorgos Sarris, preşedintele federaţiei, atunci când l-am întâlnit. Am urmărit meciurile Greciei la Cupa Mondială şi consider că echipa a progresat mult. De asemenea, am apreciat starea de spirit a jucătorilor. Vom continua să muncim pentru a obţine cele mai bune rezultate posibile”, a declarat Ranieri, care a antrenat ultima dată echipa AS Monaco, de la care a plecat în luna mai. Grecia se numără printre adversarele României în preliminariile Campionatului European din 2016. Echipa României va întâlni naţionala elenă la 7 septembrie 2014, în deplasare, şi la 7 septembrie 2015, pe teren propriu.

DIDIER DROGBA SE ÎNTOARCE LA CHELSEA

Didier Drogba a revenit la Chelsea Londra pentru un sezon, a anunţat, vineri, clubul englez, la care atacantul ivorian a mai jucat în perioada 2004-2012. În vârstă de 36 de ani, Drogba era la final de contract cu Galatasaray Istanbul, unde a jucat 18 luni. „Este unul dintre cei mai buni atacanţi din Europa. Îl cunosc foarte bine şi ştiu că dacă revine nu este pentru că este protejat de istorie sau pentru ce a făcut înainte pentru această echipă. Vine pentru a scrie din nou istorie”, a declarat antrenorul Jose Mourinho. Drogba a marcat 157 de goluri pentru Chelsea în opt sezoane. Drogba a jucat ultimul meci pentru Chelsea în 2012, în finala Ligii Campionilor contra echipei Bayern Munchen, când a transformat lovitura de departajare decisivă. Drogba a câştigat cu Chelsea trei titluri în Anglia, patru Cupe ale Angliei, două Cupe ale Ligii şi Liga Campionilor.

MAAH VA JUCA LA ORLEANS

Atacantul Robert Maah va evolua la formaţia Orleans, nou-promovată în liga secundă franceză, a anunţat cotidianul „L'Equipe“. În vârstă de 29 de ani, Robert Maah a evoluat în sezonul trecut la CFR Cluj. El a mai jucat la echipele Bari, Mouscron și Citadella.

FACUNDO FERREYRA A REVENIT LA ŞAHTIOR DONEŢK

Clubul Şahtior Doneţk a anunţat pe site-ul oficial că, după Fred, care a revenit la echipă în urmă cu o zi, s-a alăturat lotului pregătit de Mircea Lucescu şi Facundo Ferreyra, dintre cei şase jucători care au refuzat să revină în Ucraina după stagiul de pregătire din Elveţia. „După Fred, Facundo Ferreyra a revenit la baza echipei Şahtior. Ambii jucători deja se pregătesc pentru primul meci al sezonului 2014-2015. Vă reamintim că zilele următoare este aşteptat şi Ismaily”, se arată pe site-ul clubului ucrainean. Patronul clubului Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, a confirmat că şase fotbalişti nu au revenit în Ucraina după cantonamentul din Elveția, însă a precizat că speră că aceştia se vor răzgândi şi se vor prezenta la lot, el menţionând că jucătorii nu au de ce să se teamă. Ahmetov a precizat că fotbaliştii în cauză sunt Alex Teixeira, Fred, Dentinho, Douglas Costa, Facundo Ferreyra şi Ismaily.

GREVĂ DE O ZI A FOTBALIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ECUADOR

Fotbaliştii profesionişti din Ecuador s-au aflat în grevă timp de o zi, mişcarea de protest încheindu-se joi, după ce s-a ajuns la un acord în privinţa plăţii salariilor restante, a anunţat sindicatul jucătorilor. „Federaţia s-a angajat să fie garant al întregii datorii”, a precizat preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Ecuadorieni (AEF), Ivan Hurtado. În total, valoarea salariilor restante se ridică la peste 12 milioane de dolari, unele cluburi acuzând întârzieri de până la 11 luni. Asociaţia fotbaliştilor a denunţat neregulile de la cluburi, precizând că jucătorii nu beneficiază de asigurare socială şi că grupările au reziliat contracte în mod arbitrar şi fără să ofere despăgubiri. Afectate de criza economică din Ecuador, 11 din cele 12 cluburi profesioniste au înregistrat pierderi de 24,3 milioane de dolari în perioada 2007-2012.

ARGENTINIANUL BASANTA VA JUCA LA FIORENTINA

Fotbalistul echipei Monterrey, Jose Maria Basanta, vicecampion mondial cu Argentina în acest an, va semna un contract cu Fiorentina, a anunţat clubul mexican. „Am primit o ofertă oficială de la clubul din Serie A Fiorentina, care şi-a manifestat dorinţa de a plăti clauza de reziliere a contractului lui Basanta”, se arată în comunicatul grupării Monterrey. Conform presei locale, clauza de reziliere a înţelegerii lui Basanta este de 3,5 milioane de dolari. La Fiorentina, Jose Maria Basanta va evolua alături de compatrioţii săi Gonzalo Rodriguez şi Facundo Roncaglia.

ANDY CARROLL RATEAZĂ STARTUL DE SEZON ÎN ANGLIA

Internaţionalul englez al echipei West Ham United, Andy Carroll, care a avut probleme în sezonul trecut din cauza unei accidentări la picior, va trebui să fie operat la gleznă, astfel că va rata startul ediţiei 2014-2015 a Premier League. Carroll a făcut pe Twitter anunţul cu privire la intervenţia chirurgicală. Fotbalistul în vârstă de 25 de ani a fost achiziţionat de West Ham în 2012. El a ratat deja cele două meciuri amicale disputate de echipa sa în cadrul turneului din Noua Zeelandă. Potrivit presei britanice, Carroll ar putea fi indisponibil patru luni.

MECI AMICAL AL ECHIPEI MACCABI HAIFA, ANULAT ÎN AUSTRIA

Un meci amical pe care echipa Maccabi Haifa îl avea programat sâmbătă, la Kirchbichl, a fost anulat ca urmare a unor incidente înregistrate la precedenta partidă a israelienilor în Austria, miercuri seară. „Din cauza a incidentelor de la ultimul meci al echipei Haifa, există mari îndoieli cu privire la securitate”, a declarat viceprimarul din Kirchbichl, Wilfried Ellinger. El a precizat că municipalitatea ar fi asigurat forţele de ordine necesare pentru meci, dar în localitate nu ar mai fi rămas niciun poliţist. Maccabi Haifa avea programat sâmbătă un meci amical cu echipa germană Paderborn. Miercuri seară, partida amicală dintre Maccabi Haifa şi echipa OSC Lille, disputată la Bischofshofen, a fost suspendată în min. 85. Douăzeci de austrieci, majoritatea de origine turcă, au invadat terenul fluturând steaguri palestiniene şi ale Turciei şi au atacat jucătorii formaţiei israeliene.



12