Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Externe 24 Ianuarie 2013 / 00:00 415 accesări

RUSIA

Morţi de frig

Peste 200 de cetăţeni ruşi şi-au pierdut viaţa din cauza frigului. Cel mai ridicat bilanţ al morţilor era de 41 de persoane în regiunea Tiumen, 37 în Celiabinsk şi 24 în regiunea Altai. Patru persoane au murit din cauza hipotermiei şi degerăturilor în Moscova, de la începutul sezonului rece. Din totalul de 52 de persoane care sufereau ieri de hipotermie şi degerături, 22 au avut nevoie de spitalizare. Frigul extrem a afectat peste 4.500 de persoane şi peste 2.500 au fost transportaţi la spital. Condiţiile meteorologice se vor înăspri, îndeosebi în districtul Federak Central, iar temperaturile vor atinge valori de aproximativ -15 grade Celsius în Moscova şi de până la -18 grade în suburbiile capitalei, a declarat şeful Serviciului de Hidro-Meteorologie, Alexander Golubev. Temperaturile nocturne din Moscova vor scădea până la -22 de grade şi chiar -27 în regiunile nordice.

ITALIA

Aterizare de urgenţă

Doi pasageri au fost răniţi uşor, ieri, după ce un avion al companiei Ryanair a efectuat o aterizare de urgenţă în oraşul italian Genova, din cauza unor probleme de presurizare. Avionul decolase din oraşul spaniol Valencia, cu destinaţia Milano, dar a fost redirecţionat spre Genova, din cauza unor probleme la presurizarea cabinei. Conform ziarului ”La Repubblica”, doi pasageri din totalul de 93 au fost răniţi uşor.

SUA

Fraude electronice

Un cetăţean român a fost pus sub acuzare în SUA, pentru răspândire de viruşi informatici, inclusiv în reţeaua NASA şi facilitarea fraudelor electronice, anunţă Departamentul american al Justiţiei. Mihai Ionuţ Păunescu din Bucureşti este acuzat că a accesat calculatoare din România, SUA şi alte ţări, pentru a transmite viruşi informatici capabili să depisteze adresele IP şi să faciliteze astfel o serie de fraude electronice comise cu ajutorul unor complici. Conform procurorilor americani, Păunescu a răspândit viruşi software precum banking Trojan, Gozi, Zeus Trojan şi SpyEye Trojan, care permit accesarea conturilor bancare electronice şi sustragerea informaţiilor clienţilor băncilor. Valoarea daunelor provocate prin fraudele comise de hackerul român şi de complicii acestuia se ridică la câteva sute de mii de dolari.

MYANMAR

Tragedie rutieră

Un autocar care asigura legătura între Rangoon şi vestul ţării s-a prăbuşit de pe o faleză, ieri, 14 persoane murind şi alte 33 fiind rănite, a anunţat poliţia locală pe pagina sa oficială pe Facebook. Vehiculul, care se îndrepta spre Thandwe, în statul Rakhine, ar fi avut o problemă la frâne, antrenând prăbuşirea de la peste 30 de metri, a precizat poliţia. 14 pasageri, inclusiv şase femei şi un copil, au fost ucişi, iar alţi 33, răniţi, au fost transferaţi la spital. Poliţia nu a anunţat cetăţeni străini printre victime. Reţeaua rutieră din Myanmar a fost neglijată şi se află în condiţii deplorabile, după aproximativ o jumătate de secol de dictatură militară, care s-a încheiat în martie 2011.

IRAK

Atentat sinucigaş

Ieri, un terorist sinucigaş a detonat încărcătura explozivă avută asupra sa, în interiorul moscheii Sayida al-Shuhada a musulmanilor şiiţi, în localitatea Tuz Khurmatu, situată în nordul Irakului. Atentatul s-a soldat cu cel puţin 35 de morţi şi 70 de răniţi, au anunţat autorităţile locale. Potrivit acestora, majoritatea victimelor participau la o ceremonie funerară, în momentul în care au fost surprinse de explozia atentatorului.

AUSTRIA

Mobilizare aeriană

Aviaţia militară austriacă este mobilizată cu 25 de avioane şi elicoptere, pentru a asigura securitatea spaţiului aerian în zona Davos, în Elveţia, pe durata celui de al 43-lea Forum Economic, la care participă, în perioada 23-27 ianuarie, aproximativ 50 de şefi de stat şi de guvern. Potrivit unor informaţii furnizate de surse militare austriece, forţele aeriene sunt mobilizate la acelaşi nivel ca în anii precedenţi, într-o zonă elveţiană de lângă frontiera cu Austria.

SUA

Mamă condamnată

Tina Marie Alberson, al cărei fiu vitreg în vârstă de 10 ani a murit după ce fusese pedepsit de ea să nu bea apă în ciuda temperaturii atmosferice extrem de ridicate, a fost condamnată la 85 de ani de închisoare, de un tribunal din Texas. Sentinţa a fost pronunţată marţi. Micuţul Jonathan James a murit în iulie 2011. Fratele lui Jonathan, Joseph, a declarat în instanţă că se temea pentru sănătatea acestuia dar era prea îngrozit de Tina Marie Alberson ca să ceară ajutor cuiva. Tatăl băieţilor, care a depus mărturie împotriva soţiei sale criminale, va fi şi el judecat pentru rele tratamente aplicate minorilor, luna viitoare.

CANADA

Ger polar

Un val de frig polar a lovit, ieri, provincia canadiană Quebec, unde temperaturile resimţite au scăzut până la -38 de grade Celsius la Montreal şi chiar la -40 de grade în Quebec City. Aproximativ 5.000 de locuinţe din provincia francofonă, unde sistemul de încălzire este predominant pe bază de curent electric, au fost private de electricitate, din cauza întreruperilor provocate de frig. Populaţia a fost rugată să reducă consumul în timpul orelor de vârf. În capitala Canadei, Ottawa, situată în provincia învecinată Ontario, temperatura resimţită a fost tot de -38 de grade Celsius. O masă de aer arctic se află la originea acestor temperaturi foarte scăzute, Canada devenind, ieri, ţara cea mai rece din lume, cu - 43,1 grade Celsius înregistrate - nu resimţite - în teritoriile din nord-vest şi - 40,3 la Rouyn-Noranda în Quebec, depăşind astfel localitatea Iakuţk din Siberia (-38,8 grade Celsius). Valul de frig afectează şi coasta atlantică a Canadei, iar şcolile au fost închise în New Brunswick.

SLOVENIA

Grevă generală

Slovenia era parţial paralizată, ieri, de o grevă generală lansată la iniţiativa sindicatelor funcţionarilor publici, într-un moment în care mica ţară din Zona Euro traversează o gravă criză politică. Circa 100.000 de funcţionari erau aşteptaţi să participe la această grevă de o zi, iar mii de participanţi erau aşteptaţi la manifestaţiile prevăzute în 14 oraşe slovene, începând cu ora 11.00 GMT, a declarat liderul confederaţiei sindicatelor funcţionarilor publici, Branimir Strukelj. Grădiniţele, şcolile, universităţile şi bibliotecile erau închise, în timp ce serviciile sanitare, vamale şi de poliţie şi-au redus activitatea la minimul prevăzut de lege. Sindicatele, îngrijorate de un proiect al Guvernului care prevede micşorarea cheltuielilor de stat cu 5%, cer garanţii privind menţinerea locurilor de muncă în 2013 şi 2014. Salariile funcţionarilor au fost deja reduse cu 8% anul trecut. Senko Plicanic, ministrul Justiţiei şi negociatorul din partea Guvernului sloven, a respins, marţi, aceste revendicări, îndemnând sindicatele să înceapă să discute despre modalităţile de punere în aplicare a reducerii cheltuielilor cu 5%, care face parte dintr-un pachet de măsuri de austeritate în vederea asanării finanţelor publice. Greva, programată de mult timp, survine în contextul în care Guvernul de coaliţie al conservatorului Janez Jansa se află în pericol de prăbuşire. Premierul a fost acuzat la începutul lunii ianuarie, într-un raport al comisiei pentru lupta împotriva corupţiei, de nereguli în declaraţia sa de avere. Două partide din coaliţia sa, care cuprinde în total cinci formaţiuni, au solicitat demisia lui Jansa sau organizarea unui vot de încredere în Parlament.

FRANŢA

Lupta cu mercaptanul

Operaţiuni de neutralizare a mercaptanului, un gaz care miroase urât şi care se scurge începând de luni de la o uzină chimică din Franţa, au început deja şi se vor prelungi timp de mai multe nopţi, a anunţat, ieri dimineaţă, o sursă din cadrul conducerii întreprinderii. Emanaţiile, care nu reprezintă un pericol pentru sănătate, potrivit autorităţilor franceze, au început luni, în urma unei scurgeri de mercaptan la uzina Lubrizol din Rouen, în nord-vestul Franţei. Mirosul s-a răspândit până la Paris şi a fost simţit inclusiv în sudul Angliei, provovând îngrijorare în rândul populaţiei. Potrivit ministrului francez pentru Ecologie, Delphine Batho, aproximativ 900 de kilograme de mercaptan au fost neutralizate în noaptea de marţi spre miercuri, dintr-un total de 36 de tone. Pot exista efecte de natură sanitară uşoare, ca disconfort, dureri de cap sau simptome trecătoare, dar nu există un pericol, a reafirmat ministrul, precizând că acest gaz poate fi foarte toxic la niveluri de concentrare de 20.000 de ori mai mari decât cele de la această uzină. Batho, care a efectuat o vizită la faţa locului marţi, a ordonat deschiderea unei anchete administrative. În opinia ei, a existat, fără îndoială, o neglijenţă sau o greşeală.

THAILANDA

Jurnalist condamnat

Un important activist şi editor de revistă thailandez, Somyot Pruksakasemsuk, a fost condamnat la zece ani de închisoare, ieri, pentru defăimarea monarhiei thailandeze. Jurnalistul a fost condamnat pentru două articole publicate într-o revistă de opoziţie, care făceau referiri nepotrivite la familia regală. Grupurile pentru apărarea drepturilor omului din Thailanda au cerut ca Somyot, care se află în închisoare încă din 2011, să fie eliberat. Un reprezentant al UE a declarat ieri, după pronunţarea sentinţei, că aceasta încalcă flagrant dreptul la liberă exprimare şi libertatea presei.

LIBAN

Spaţiu aerian violat

Comandantul armatei libaeze a anunţat ieri că 12 avioane de război israeliene au violat spaţiul aerian libanez, de marţi seară până ieri în zori, încălcând suveranitatea ţării şi prevederile rezoluţiei ONU 1701. Avioanele israeliene au survolat câteva regiuni libaneze. Rezoluţia ONU impune statului evreu să respecte suveranitatea Libanului.



12