Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 29 Iunie 2012 / 00:00 545 accesări

DINAMO A PIERDUT CU ŞAHTIOR

Dinamo Bucureşti a susţinut, ieri, în cadrul stagiului de pregătire din Austria, o partidă amicală în compania formaţiei Şahtior Doneţk. Echipa antrenată de Mircea Lucescu s-a impus cu 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat de Jicikov, în min. 76. Antrenorul Dario Bonetti a început meciul cu următorii jucători: Naumovski - Nica, Luchin, D. Grigore, Muşat - Issa Ba, C. Munteanu, Boubacar - C. Matei, M. Niculae, Dănciulescu; au mai evoluat: Bălgrădean, Pulhac, M. Alexe, Ţucudean şi L. Rus. La Şahtior a jucat şi Răzvan Raţ.

CHIRICHEŞ, DORIT DE FC BARCELONA

Vlad Chiricheş, fundaşul echipei Steaua Bucureşti, se află în atenţia clubului FC Barcelona, gruparea catalană înteresându-se deja de situaţia fotbalistului român la reprezentantul său din Spania, informează cotdianul Mundo Deportivo, apropiat de clubul “azulgrana”. „Barcelona caută un fundaş central cu un preţ accesibil. Mai mulţi fundaşi sunt pe lista jucătorilor care să reprezinte o alternativă a lui Javi Martinez după ce opţiunea Thiago Silva a căzut. Clubul azulgrana urmăreşte pista Chiricheş. Un oficial al grupării a luat legătura cu reprezentantul jucătorului în Spania, Marc Salicru, şi s-a interesat de situaţia fundaşului central român de la Steaua”, a scris sursa citată, care a precizat că preţul lui Chiricheş ar fi în jur de şase milioane de euro. Mundo Deportivo a mai notat că de jucătorul stelist mai sunt interesate formaţiile AC Milan, Olimpique Lyon şi Montpellier.

TURNU SEVERIN VA JUCA UN MECI AMICAL CU AS ROMA

CS Turnu Severin va disputa, pe 14 iulie, un meci amical cu formaţia italiană AS Roma, în cantonamentul pe care echipa nou-promovată în Liga 1 la fotbal îl va efectua în Slovenia. Clubul oltean şi-a definitivat cel de-al doilea stagiu de pregătire din această vară, echipa urmând să meargă în staţiunea Kranjska Gora, din Slovenia, în perioada 2-15 iulie. În această perioadă au fost perfectate patru meciuri amicale, cu NK Gorica (Slovenia), NK Zagreb (Croaţia), Simurq (Azerbaidjan) şi AS Roma (Italia).

SĂPUNARU AR PUTEA AJUNGE LA OLYMPIACOS PIREU

Fundaşul român al echipei FC Porto, Cristian Săpunaru, este dorit de campioana Greciei, Olympiacos Pireu, a anunţat cotidianul O’Jogo, citând presa elenă. Antrenorul lusitan al lui Olympiacos, Leonardo Jardim, caută să întărească echipa pentru sezonul viitor al Ligii Campionilor şi are în vedere mai mulţi jucători din campionatul portughez, printre care se numără şi Săpunaru. Fostul rapidist se mai află sub contract cu campioana Portugaliei pentru încă un sezon, iar în ultimul campionat a fost folosit destul de puţin de antrenorul Vitor Pereira.

MOŢI, TRANSFERAT OFICIAL LA LUDOGOREŢ RAZGRAD

FC Dinamo Bucureşti şi clubul bulgar FK Ludogorets Razgrad au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al fundaşului Cosmin Moţi la campioana ţării vecine, a anunţat, ieri, site-ul oficial al “alb-roşilor”, citându-l pe preşedintele Consiliului de Administra’ie al FC Dinamo, Nicolae Badea. În vârstă de 27 ani, Moţi a părăsit cantonamentul dinamoviştilor din Austria pentru a efectua vizita medicală la noua sa echipă. Aflat din 2005 la Dinamo, Moţi a evoluat sub forma de transfer temporar, pentru şase luni, la AC Siena, în 2008, Moţi a câştigat campionatul României (în 2007), Cupa României (în 2012) şi Supercupa României (în 2005) şi a adunat cinci prezente în echipa naţională a României.

AMICAL MANCHESTER UNITED - FC BARCELONA, PE 8 AUGUST, ÎN SUEDIA

Echipele Manchester United şi FC Barcelona vor juca un meci amical, pe 8 august, la Goteborg (Suedia), a anunţat, ieri, clubul englez. „Manchester United - FC Barcelona este una dintre cele mai importante confruntări din fotbalul mondial şi suntem încântaţi de colaborarea cu GoEvent pentru organizarea acestui meci în frumosul oraş Goteborg. Avem mulţi suporteri în Scandinavia şi este un lucru bun că acest meci face parte din pregătirile noastre pentru noul sezon”, a declarat directorul general al grupării din Manchester, David Gill. În cadrul turneului de pregătire pe care îl va efectua în această vară, Manchester United, învinsă de FC Barcelona în finala din 2011 a Ligii Campionilor, va ajunge şi în Norvegia, Africa de Sud şi China.

BECKHAM NU A FOST SELECŢIONAT PENTRU JO!

David Beckham a anunţat că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Londra cu selecţionata britanică de fotbal. Fostul căpitan al naţionalei Angliei a făcut parte din lotul lărgit de 35 de jucători stabilit de antrenorul Stuart Pearce, însă nu a fost reţinut în lotul final de 18 jucători, care poate cuprinde maximum trei fotbalişti cu vârsta de peste 23 ani, categorie la care s-ar fi putut încadra Beckham. Aleşii lui Pearce sunt Ryan Giggs, Craig Bellamy (ambii de naţionalitate galeză) şi Micah Richards. „Toată lumea ştie cât de mult înseamnă pentru mine să joc pentru ţara mea. Aşa că aş fi fost onorat să fac parte din selecţionata unică britanică. Normal că sunt foarte dezamăgit, însă nu va exista un suporter al echipei mai mare ca mine. Şi, ca toată lumea, sper să câştige aurul”, a declarat jucătorul formaţiei americane Los Angeles Galaxy.

MORIENTES VA ANTRENA JUNIORII LUI REAL MADRID

La numai un an după ce şi-a anunţat finalul carierei de fotbalist, Fernando Morientes (36 de ani) revine la Real Madrid, clubul unde a scris istorie şi a jucat între 1997 şi 2005. Fostul partener al lui Raul din atacul “albilor” va fi noul antrenor al echipei de juniori a Realului, după ce în sezonul trecut a pregătit formaţia U-16 a lui Huracan Valencia, club din liga a treia spaniolă. La sfârşitul anului, Morientes vrea să-şi dea examenele pentru a deveni antrenor de nivel naţional. El ar urma să lucreze şi cu fiul lui Zinedine Zidane, Enzo, un fotbalist de mare perspectivă din curtea “galacticilor”. Morientes şi Zidane au fost colegi la Real Madrid, în perioada 2001-2005.

COURTOIS MAI RĂMÂNE UN SEZON LA ATLETICO MADRID

Clubul Atletico Madrid a obţinut prelungirea împrumutului portarului belgian Thibaut Courtois, de la Chelsea Londra, fotbalistul urmând să mai rămână un sezon la echipa madrilenă cu care a câştigat UEFA Europa League la Bucureşti. „Sunt foarte mulţumit că voi mai juca un an la acest club mare, pentru care am multă afecţiune”, a declarat Courtois pentru site-ul oficial al grupării Atletico Madrid. Courtois, în vârstă de 20 de ani, a fost achiziţionat de Chelsea în iulie 2011, de la Racing Genk, în schimbul sumei de nouă milioane de euro, însă clubul londonez l-a împrumutat imediat pe portar la Atletico. Tânărul belgian s-a impus rapid la Atletico, iar în noiembrie a fost şi convocat în naţionala Belgiei.

UN FALS ŞEIC, FOLOSIT PENTRU A ÎNŞELA CLUBURI DE FOTBAL

Poliţia catalană a anunţat că a anihilat o reţea care se folosea de un fals şeic arab şi care a încercat să înşele mai multe firme şi cluburi de fotbal, între care şi gruparea de primă ligă spaniolă Getafe. Membrii reţelei se prezentau ca intermediari ai unui şeic arab miliardar, care, promiteau ei, era pregătit să ajute firme în dificultate şi să investească până la cinci milioane de euro în diverse proiecte, cluburi de fotbal şi clinici. Şeicul în cauză era de fapt un chelner brazilian, care, conform presei, era plătit cu 50 de euro pentru fiecare apariţie. Ei au reuşit să semneze un contract cu gruparea Getafe pentru sezonul 2010-2011, promiţând până la zece milioane de dolari dacă echipa se menţine în prima ligă. Clubul a rupt orice contact când a aflat că primele două cecuri erau fără acoperire. Această reţea a organizat în martie un voiaj la Dubai alături de mai mulţi oameni de afaceri catalani pe care încercau să-i înşele. În total, 12 potenţiale victime au fost audiat, iar poliţia nu exclude şi alte arestări.

FINALA COPEI LIBERTADORES

Formaţia argentiniană Boca Juniors a remizat, scor 1-1 (0-0), pe teren propriu, cu echipa braziliană Corinthians, în prima manşă a finalei Copei Libertadores. Gazdele au deschis scorul prin Roncaglia, în min. 72, iar brazilienii au egalat în finalul meciului, prin Romarinho, în min. 85. Partida retur se va disputa pe 4 iulie, la Sao Paulo.



12