Un nou recurs în cazul Huidu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Rudele victimelor mai au de aşteptat

Un nou recurs în cazul Huidu

Monden 28 Decembrie 2012 / 00:00 442 accesări

Rudele victimelor accidentului rutier produs de fosta vedetă TV, Şerban Huidu, în octombrie 2011, mai au de aşteptat până vor primi despăgubirile băneşti. Firma de asigurări cu care avea contract Şerban Huidu a făcut recurs la decizia luată, săptămâna trecută, de judecători, decizie conform căreia urmaşii celor trei persoane decedate în accident urmau să primească despăgubiri în valoare de 360.000 de euro. Recursul a fost introdus de societatea de asigurări pe 20 decembrie, la Judecătoria Braşov.

În urma accidentului provocat de Huidu, pe 16 octombrie 2011, în localitatea Timişul de Sus din judeţul Braşov, şi-au pierdut viaţa Ioan Garbis, Magda Drăghici şi Ştefan Lungu Balog, cei trei fiind colegi la o firmă din Braşov. La jumătatea lunii mai, Şerban Huidu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă şi condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare. Rudele victimelor au făcut recurs la decizia judecătorilor, următorul termen fixat la Curtea de Apel Braşov fiind anul viitor, pe 31 ianuarie.

Taguri articol


12