Un nou start pentru Trofeul “Telegraf”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ajuns la a 22-a ediţie

Un nou start pentru Trofeul “Telegraf”

Sport 29 Decembrie 2012 / 00:00 5127 accesări

Inaugurăm anul sportiv 2013 cu cea de-a 22-a ediţie a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală, cea mai veche competiţie de acest gen din ţară. O competiţie ajunsă la mai mult de două decenii de existenţă, care a adunat la start, de-a lungul timpului, foste glorii ale fotbalului constănţean şi românesc: Hagi, Antonescu, Tufan, Peniu, Buduru, Petcu, Gache, Mustafa, Turcu, Codin, Drogeanu, Bălosu, Constantinescu, Iovănescu, Zahiu, Grigoraş, Bagia, Dumitrache, Răducanu, Haidu, Dumitriu IV, Tătaru, Ştefănescu, Sameş, Boc şi lista ar putea continua cu multe nume ale foştilor jucători constănţeni. De asemenea, Nicolae Dobrin şi Ioan Chirilă au urmărit şi ei partidele Trofeului “Telegraf”. Peste numai câteva zile se va da startul în ediţia a 22-a, care pe lângă multe nume consacrate - dar cu numai două foste campioane la start, Săgeata şi Municipal - va aduce şi câteva echipe noi, precum Voinţa Siminoc, FC Tomis 2012, AS Obelix Costineşti, Sian Image sau Oportun Wind Power Mangalia.

Dar iată cele 30 de echipe participante la competiţie: Intermacedonia-Steaua Mării, Voinţa Siminoc, FC Tomis 2012, Liga Ofiţerilor, Vulturii Cazino, SNC, Club 29, Olimpia Apă Canal, FC Amicii, Macedonia Ovidiu, IMN-Meconst, CFR Constanţa, FC Constanţa, Perla Murfatlar, CS Agigea, Victoria Cumpăna, Hans Exchange, AS Obelix Costineşti, Oportun Wind Power Mangalia, Victoria Techirghiol, Sian Image, Dinamo-Spada, Dinamo Poliţia, Intersport Millenium, SOCEP, Store, Săgeata Stejaru, Municipal, Real Constanţa şi Telegraf.

Organizat de cotidianul Telegraf, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa, Trofeul “Telegraf” programează tragerea la sorţi chiar în prima zi lucrătoare din 2013! Mai exact tragerea la sorţi va fi organizată pe data de 3 ianuarie 2013, de la ora 12.00, la Sala de conferinţe (ultimul etaj), din cadrul Millenium Business Center (Bd-ul Mamaia nr. 135, vizavi de Spitalul Militar). La şedinţă va participa câte un singur reprezentant de la fiecare echipă înscrisă în competiţie. Primele partide din cea de-a 22-a ediţie a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală vor avea loc în primul weekend al noului an, pe 5 şi 6 ianuarie, la Sala Sporturilor din Constanţa, de la ora 10.00. Reamintim echipelor înscrise în competiţie că la şedinţa tehnică trebuie să prezinte tabelul cu componenţii lotului, vizat de un medic şi semnat de fiecare jucător în parte.

REGULAMENT. În continuare, vă prezentăm Regulamentul ediţiei din anul 2013, cu menţiunea că pot apărea unele modificări minore, varianta definitivă urmând a fi publicată în cotidianul Telegraf în ziua şedinţei tehnice:

@ Trofeul Telegraf la fotbal în sală este o competiţie particulară deschisă - cu precădere - echipelor rezidente în zona Dobrogea.

@ Au drept de joc numai cei născuţi până la data de 31 decembrie 1978 (inclusiv), indiferent dacă sunt sau nu legitimaţi; de asemenea, fiecare echipă poate avea în lot un singur jucător cu vârsta între 30 şi 35 de ani (1 ianuarie 1979 - 31 decembrie 1983), el neavând însă drept de joc dacă este jucător activ, care evoluează în Liga I, Liga a II-a şi Liga a III-a de fotbal, în campionatele de fotbal din străinătate (primele trei eşaloane), precum şi în Campionatul Naţional de fotbal în sală (Liga I şi Liga a II-a).

@ Angajaţii Telegraf şi Neptun TV vor fi exceptaţi de la condiţiile de vârstă, dar nu pot evolua decât la echipa Telegraf.

@ Partidele se vor desfăşura conform Legilor jocului de Fotbal în Sală, cu următoarea excepţie: faulturile nu se contabilizează. De asemenea, când Regulamentul de Fotbal în Sală intră în contradicţie cu regulamentul competiţiei se acceptă prevederile din acest regulament.

@ Terenul de joc are dimensiunile terenului de handbal, autul urmând a se executa cu piciorul.

@ Fiecare meci va avea două reprize a 20 de minute, cu pauză de 3 minute. În cazul meciurilor eliminatorii, dacă rezultatul se menţine egal după cele 40 de minute regulamentare, se joacă prelungiri - două reprize a câte 5 minute fiecare; dacă egalitatea persistă, se apelează la lovituri de departajare, câte 3 de fiecare echipă. La executarea loviturilor de departajare pot participa toţi jucătorii înscrişi pe foaia de arbitraj.

@ Echipele din teren vor fi alcătuite din 5 jucători şi 1 portar; lotul poate conţine maximum 20 de jucători, cu condiţia să fie anunţat până la primul joc pe o listă care să cuprindă: numele şi prenumele tuturor jucătorilor, data naşterii, seria şi numărul de pe buletinul sau cartea de identitate, iar această listă să fie semnată şi parafată de un medic de familie şi de reprezentantul echipei. Orice modificare ulterioară a listei nu va fi admisă, iar un jucător nu poate apărea decât în lotul unei singure formaţii. Jucătorii sunt obligaţi să deţină asupra lor un act de identitate oficial (B.I., C.I. sau paşaport), pentru a se putea rezolva imediat eventualele contestaţii. În caz de nerespectare a acestor condiţii, echipa care va încălca regulamentul va pierde automat meciul respectiv, iar la o a doua abatere poate fi exclusă din competiţie.

@ Un jucător eliminat într-o partidă poate fi înlocuit de un coechipier în acea partidă, după ce echipa împotriva căreia s-a dictat sancţiunea a jucat 5 minute în inferioritate numerică, indiferent dacă s-a marcat sau nu vreun gol. Jucătorul eliminat este suspendat automat pentru partida următoare, Comisia de Organizare a competiţiei urmând să decidă dacă suspendarea se măreşte la mai multe etape, în funcţie de gravitatea faptei care a dus la eliminare.

@ Contestaţiile, însoţite de taxa de contestaţie, se pot depune după partidă, în cel mult 15 minute după încheierea partidei, depăşirea acestui termen ducând la anularea contestaţiei. Contestaţia se face pe un singur jucător în parte.

@ Orice altă problemă ivită în turneu, care nu poate fi rezolvată conform acestui regulament, va fi tratată separat de Comisia de Organizare a competiţiei.

@ Câştigătoarea turneului va primi Trofeul “Telegraf”, care este transmisibil.

@ Achitarea taxei de înscriere în competiţie înseamnă acordul necondiţionat cu regulamentul prezentat anterior.



12