Florica Cruceru şi-a dedicat mai bine de un sfert de secol din viaţă artei şi actului cultural, desfăşurînd o bogată activitate ştiinţifică în domeniul muzeologiei şi muzeografiei. Mai mult, a fost primul director al Muzeului de Artă din Constanţa (1961 – 1985). Florica Cruceru a organizat în oraşul de la malul mării importante tabere de pictură (1972 - 1985), în paralel, şi tabere de grafică (1980 - 1984), la care au luat parte valoroşi plasticieni ai artei contemporane, ale căror lucrări au contribuit la creşterea patrimonială a Muzeului de Artă. La ceas aniversar, criticul de artă a acordat un interviu cotidianului "Telegraf", în care a vorbit despre activitatea ştiinţifică desfăşurată în instuţia muzeală constănţeană, dar şi despre cariera de scriitor.

Reporter: Cum a început activitatea dvs. la Muzeul de Artă din Constanţa?

Florica Cruceru: Eu am venit la Muzeul de Artă în octombrie 1961, atunci cînd era secţie a Muzeului de Arheologie, actualul Muzeu de Istorie Naţională şi Arheologie. Atunci cînd a devenit instituţie de sine stătătoare, muzeul a avut, aşa cum îmi place mie să spun, o secretară, cu peniţă şi călimară, şi o directoare. De atunci şi pînă în anul 1985, m-am aflat la conducerea Muzeului de Artă.

Rep.: Cum era structurată atunci instituţia muzeală?

F.C.: La etajul superior erau expuse picturi din epoca modernă, cuprinsă între secolele XIX - XX. Toată sculptura de la parter şi etaj era social-realistă, adică lucrări care ilustrau "realitatea" socială din acea vreme a României. În acea perioadă muzeul a beneficiat de un număr important de donaţii, dar şi de un lot de lucrări transferate de la muzeul din Capitală. Acest lucru m-a determinat să fac, fără să întreb pe nimeni, o "curăţenie" în muzeu, adică să mut toate lucrările social-realiste la Muzeul Marinei, la Spitalul Militar şi în căminele culturale din judeţ şi să cumpăr piese noi, din perioada interbelică. În perioada cuprinsă între 1962 - 1969 am reuşit să fac un patrimoniu cultural de perioadă interbelică de excepţie, pentru că pe de o parte Muzeul de Artă era instituţia cu cei mai mulţi bani din ţară, iar pe de alta, foarte multe colecţii se desfăceau, deoarece oamenii aveau nevoie de bani. Aşa că am reuşit să intru în colecţii valoroase şi aveam şi posibilitatea de a lege lucrări, mai les că eram foarte prompţi la plată.

Rep.: Care erau condiţiile după care alegeaţi o lucrare?

F. C.: În primul rînd mă orientam spre lucrările care făceau referire la Dobrogea. Acest spaţiu a atras foarte mulţi artişti plastici valoroşi, dar a şi dat un număr însemnat de plasticieni. Atunci cînd vezi multe opere de artă ţi se formează ochiul şi, în acelaşi timp, ţi se deschide pofta de a achiziţiona cît mai mult

Rep.: Dvs. sînteţi cunoscută şi ca o autoare reprezentativă pentru artiştii dobrogeni. Ce puteţi spune despre acest lucru?

F.C.: Cum am mai spus, Dobrogea a atras şi a dat artişti foarte valoroşi. Pentru fiecare plastician, întîlnirea cu acest spaţiu a reprezentat o altă treaptă în evoluţia artistică. Au cîştigat un plus de expresivitate, datorită luminii, spaţiului, culorii şi a poporului foarte eteroclit, cu iz oriental. Faptul că am crescut la Mangalia mi-a oferit ocazia de a-i vedea şi cunoaşte pe importanţi artişti, cum ar fi Ghiaţă, Steriadi, Istrati şi mulţi alţii. În anul 1977, alături de Doina Păuleanu, Alice Dinculescu, Simona Rusu, am realizat un catalog al artiştilor dobrogeni, însă anul trecut am lansat volumul "Artişti dobrogeni", în care i-am cuprins pe toţi plasticienii acestui spaţiu. Am muncit foarte mult, şi am făcut multă corespondenţă, chiar şi peste hotare, pentru că trebuia să trimit textul artistului sau familiei sale, pentru aprobare. Nu îmi pare rău, pentru că am disponibilitatea de a lucra şi de a-i îndrăgi pe oameni.

Rep.: Ce sfat le daţi muzeografilor care se află la început de drum?

F.C.: Să-şi iubească meseria, pentru că doar aşa o pot face bine. Să se aplece cu grijă asupra patrimoniului sub două aspecte, cercetarea şi conservarea. Din punctul de vedere al cercetării, pentru că doar aşa rămîn file în istoria artei despre artistul cercetat, iar al conservării, pentru că se vor succeda zeci de generaţii de muzeografi, dar operele rămîn aceleaşi şi trebuie să fie intacte şi să înfrunte trecerea timpului. Un popor trebuie să fie mîndru de cultura sa.