Un proiect-pilot similar programului Casa Verde va demara într-o lună

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un proiect-pilot similar programului Casa Verde va demara într-o lună

Politică 20 Februarie 2009 / 00:00 552 accesări

Ministerul Mediului va realiza într-o lună un proiect-pilot care va prelua obiectivele din programul Casa Verde, al cărui ghid de finanţare a fost abrogat, iar şcolile, spitalele şi căminele vor fi favorizate, a declarat, ieri, purtătorul de cuvînt al Ministerului Mediului, Dragoş Năcuţă. „Ghidul a fost abrogat, pentru că avea un număr mare de inechităţi şi un grad mare de subiectivitate. În maximum o lună, programul Casa Verde va fi înlocuit cu un program-pilot, ce îi va prelua obiectivele şi scopul şi în care vor fi prevăzute foarte clar modalităţile de selecţie a instalatorilor şi beneficiarii”, a precizat Năcuţă. Printre beneficiari se vor număra şi asociaţiile de locatari, potrivit lui Năcuţă, care a adăugat că acestea vor fi privilegiate faţă de casele individuale. “Dacă proiectul-pilot va avea succes, vom putea extinde acest program”, a mai spus reprezentantul ministerului Mediului, care nu a dat detalii despre suma prevăzută pentru acesta. După adoptarea în comisii a bugetului pentru Ministerul Mediului, ministrul de resort Nicolae Nemirschi declarase că bugetul pentru Casa Verde va fi ceva mai mic, iar o parte din bani va merge către programul de împăduriri şi crearea de perdele forestiere, în scopul prevenirii deşertificării. Amintim că, pe 15 ianuarie, programul Casa Verde a fost amînat pe termen nedeterminat, după ce bugetul fondului de mediu nu fusese aprobat, iar ministrul Mediului identificase patru probleme în Ghidul de finanţare. Tot atunci, ministrul Nemirschi precizase că va prezenta aceste probleme, iar Guvernul va alege între revizuirea ghidului solicitantului, reducerea parţială a finanţării pentru acest program, continuarea lui în forma propusă de fostul ministru al Mediului - Attila Korodi - şi anularea întregului program de înlocuire sau completare a sistemului clasic de încălzire cu sisteme care folosesc energie alternativă.



12