USR Dobrogea va edita antologia “Scriitori la Pontul Euxin”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

USR Dobrogea va edita antologia “Scriitori la Pontul Euxin”

Cultură 06 Februarie 2007 / 00:00 674 accesări

Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România (USR) continuă, şi în acest an, seria manifestărilor incluse în programul “Să ne cunoaştem scriitorii - Vizibilitatea scriitorului”, iniţiat în 2006. Un prim eveniment în acest sens va fi organizat sub titulatura “Scriitorul şi criticii săi”, program important pentru beneficiarii creaţiei literare, cititorii. “Comunitatea constănţeană, ca de altfel întreaga societate românească, are nevoie de scriitori şi de literatura lor, de cultură în general, iar rolul filialei noastre este acela de a-i convinge pe membrii acestei comunităţi, spre folosul lor, de beneficiile lecturii, de întoarcerea la carte”, a explicat preşedintele USR Dobrogea, Ovidiu Dunăreanu.

În acest an, Filiala Dobrogea a USR va iniţia patru activităţi distincte care fac referire la informarea şi educarea cultural-literară a publicului larg. Una dintre acestea va fi o antologie de texte critice, “Scriitori la Pontul Euxin”, realizată de cronicarul literar Ion Roşioru. Această amplă lucrare va cuprinde cronicile autorului din ultimii 17 ani, atît despre cărţile membrilor USR Dobrogea, cît şi despre lucrărilor altor scriitori în spaţiul pontic. “În felul acesta, scriitorul va fi vizibil pentru cititori în profunzimea scrisului său. Cu siguranţă, volumul, deschizînd fereastra spre intimitatea operei, va incita la lectură şi la o cunoaştere mai sistematică a fiecărui autor în parte”, a adăugat Ovidiu Dunăreanu. Mai mult, va fi completat la zi şi definitivat site-ul filialei (www.usrdobrogea.ro), care a fost realizat în colaborare cu poeta Iulia Pană, membru al filialei.

Tot din programul “Să ne cunoaştem scriitorii - Vizibilitatea scriitorului” fac parte şi lecturile publice plătite, în cadrul cărora cititorii au ocazia de a-i cunoaşte personal pe scriitorii Dobrogei. La aceste întîlniri publice vor participa cîte patru autori şi opt critici literari (fiecare autor urmînd să fie prezentat de doi critici literari). “Instituţiile pe care le avem în vedere pentru a organiza aceste lecturi publice sînt Universitatea Constanţa, Universitatea Constanţa, Fundaţia Cultural-literară din Mangalia şi Biblioteca Judeţeană din Tulcea”, a concluzionat preşedintele USR Dobrogea, Ovidiu Dunăreanu.



12