Va prelua Beatrice Rancea șefia ONB?! În principiu, nu a refuzat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La recomandarea regizorului Andrei Șerban

Va prelua Beatrice Rancea șefia ONB?! În principiu, nu a refuzat

Cultură 04 Mai 2016 / 14:46 1139 accesări

Beatrice Rancea, actualul manager al Operei Naționale Române din Iași, este propunerea vicepremierului Vasile Dîncu pentru conducerea Operei Naționale București (ONB), rămasă fără director în urma conflictului care, de aproximativ o lună, afectează grav imaginea și activitatea primei scene a țării.

Dîncu a precizat că-i propune noului ministru acest „profesionist de excepție și „manager de succes”, la recomandarea regizorului Andrei Șerban. „Am vorbit cu Beatrice Rancea și nu a refuzat, de principiu, această propunere. Voi face această propunere viitorului ministru al Culturii. Sper că și angajații Operei române vor găsi căi de comunicare pentru a susține această propunere a domnului Andrei Șerban și că vor participa alături de conducerea nouă la un nou proiect al Operei. Iar noi, Guvernul, vom sprijini toate componentele acestui proiect”, a scris, miercuri, vicepremierul Vasile Dîncu pe pagina sa de Facebook.

„Practic, misiunea mea se încheie aici. În momentul validării unui nou ministru al Culturii (n.r. - preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele privind revocarea lui Vlad Alexandrescu de la conducerea Ministerului Culturii și numirea în locul său a Corinei Șuteu), acesta va prelua problematica Operei. Aştept să pot participa, cât mai curând, la primul spectacol și să pot observa că a revenit liniștea în care artiștii se pot exprima și pot crea”, a spus Dîncu în mesajul publicat pe pagina sa oficială de Facebook.

CARUSELUL... DEMITERILOR

Reamintim că, în decurs de o lună, fostul Ministru al Culturii Vlad Alexandrescu a schimbat nu mai puţin de patru directori ai ONB: George Călin, Tiberiu Soare, Vlad Conta şi din nou George Călin. Acesta din urmă a fost demis de tot de Vlad Alexandrescu pe 21 aprilie, la solicitarea angajaţilor ONB, care au protestat faţă de repunerea în funcţie la Operă a unui manager corupt.

Problemele au apărut în urma neînţelegerilor dintre corpul de balet al ONB, în frunte cu coregraful Johan Kobborg, şi fosta conducere a instituţiei de cultură, dirijorii Tiberiu Soare şi Vlad Conta.

BEATRICE RANCEA, MANAGER DE SUCCES LA CONSTANȚA ȘI LA IAȘI

Prim-balerină a ONB între anii 1980-1992, Beatrice Rancea a renunțat la scenă din cauza unui accident, dedicându-se în schimb regiei. În perioada 2005-2007 a condus destinele Teatrului Național din Constanța, oferindu-i instituției o mai mare vizibilitate pe plan național. Din 2011 se află la conducerea Operei Naționale Române din Iași, printre proiectele sale de succes aflându-se și Gala Premiilor Operelor Naționale, inițiată în 2013.

Citește și:

Beatrice Rancea propusă pentru conducerea Operei Române

Ministrul Culturii, înlocuit cu mama „poneiului roz cu zvastică“

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu acuză membri ai Guvernului de acțiuni de intimidare

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu și-a anunțat demisia pe pagina de Facebook

Ministrul Culturii să-şi dea demisia! Răspunsul? Invitaţie la dialog!

Ion Caramitru: Ministrul Culturii să-şi dea demisia din cauza scandalului de la Operă

Opera Națională cere scuze publicului pentru imposibilitatea de a-și desfășura activitatea

Opera protestează din nou: revolta sub scenă, balerinii pe scenă
Artiști constănțeni la Gala Premiilor Operelor Naționale



12