Victimele unor tîlhării închipuite

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Victimele unor tîlhării închipuite

Eveniment 03 Octombrie 2006 / 00:00 975 accesări

Pentru doi bărbaţi veniţi să muncească în Constanţa, ideea de a bea cîteva păhărele pentru a se relaxa s-a dovedit a nu fi de bun augur. Cei doi au ajuns, la sfîrşitul săptămînii trecute, în stare gravă la spital, spunînd că au fost bătuţi de necunoscuţi. Deşi incidentele au avut loc în zile diferite, cît şi în zone diferite ale oraşului, poveştile celor doi pacienţi se aseamănă. Gheorghe Lungu, de 29 de ani, din Galaţi, spune că este zidar şi că a ajuns la Constanţa în urmă cu o lună, împreună cu colegii săi, avînd de executat o lucrare în staţiunea Mamaia. Sîmbătă seara, în loc să se îndrepte spre locuinţa pe care a închiriat-o în Constanţa, el a rămas să se cinstească cu cîţiva prieteni. După ce a băut cîteva beri, el a vrut să plece spre casă, dar nu a reuşit însă să se îndepărteze prea mult de bar, căci a fost atacat de patru necunoscuţi. “Eram pe plajă, cînd au apărut lîngă mine patru indivizi, care au început să mă bată. M-au lovit cu bîtele în cap, după care am căzut la pămînt şi au continuat să dea în mine cu picioarele”, a povestit Gheorghe. Totodată, el susţine că agresorii l-ar fi buzunărit şi i-ar fi luat 300.000 de lei. Ajuns la spital, medicii au stabilit că Gheorghe Lungu a suferit leziuni la nivelul capului şi are şi trei coaste rupte. El a rămas internat în Secţia de Neurochirurgie. Ironia a făcut ca a doua zi, patul din vecinătatea lui să fie ocupat de Costel Stoian, de 38 de ani, din Mircea Vodă, şi el victima unei bătăi. Stoian susţine că, duminică seara, mergea liniştit pe stradă, în cartierul Compozitorilor din Constanţa, cînd a fost ajuns din urmă de patru sau cinci persoane, care au început să-l lovească. “Am fost la un bar, după care m-am întors la vila unde lucrez. Pe stradă, am fost acostat de nişte indivizi, care m-au lovit cu pumnii şi picioarele şi mi-au spart capul cu un fier”, a spus Stoian. Cît priveşte motivul pentru care a fost agresat, Stoian susţine că necunoscuţii l-ar fi tîlhărit. “Mi-au luat 500.000 de lei pe care în aveam în buzunarul pantalonilor. În schimb, nu mi-au furat ceasul de la mînă”, a mai spus Stoian. Pe de altă parte, poliţiştii, care au fost sesizaţi privind cele două cazuri spun că ambii bărbaţi au fost victimele unor “corecţii” aplicate de...prietenii de pahar şi nicidecum a unor tîlhari. Totodată, oamenii legii spun că în ambele cazuri a fost vorba de cîte un singur agresor, iar nu de un grup. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-au petrecut incidentele.



12