Şi miracolul a părut... posibil! Minutul 24... super-jucătorii suedezi se uită năuciţi unul la celălalt, scapă mingile ca nişte începători, Ljubomir Vranjes nu se vede (şi nu pentru că este teribil de mic), Kim Andersson, campionul Europei cu Kiel, refuză să bată şapte metri, obosit şi nervos, publicul constănţean simte momentul, este în picioare, ”România! România!”, minunat, înălţător, ameninţător, Sandu Iacob conduce asaltul, Alin Şania şi Viorel Mazilu rup plasa suedeză, intră tot, iar tabela... tabela arată diferenţa ameţitoare, incredibilă, 18-9 şi... două goluri pînă la calificare! Din păcate, destinul (tradus în propriile noastre greşeli) ne-a întors din nou spatele, iar revenirea în elita handbalistică mondială a rămas din nou vis... cam ca visul real din minutul 24!

Dubla inferioritate a “tricolorilor” a risipit şansele de calificare

Meciul retur dintre România şi Suedia a fost cumva atipic, dezechilibrat. Prima repriză poate fi lesne delimitată în trei părţi: una de tatonare (10-8, în min. 16), una în care a jucat doar România (18-9, în min. 24) şi ultima, în care Suedia şi-a valorificat experienţa şi a revenit în meci, asigurîndu-şi practic calificarea prin cele şapte goluri consecutive (18-16, la pauză). Din punct de vedere tactic, selecţionerul Lucian Râşniţă (probabil la ultimul său meci pe banca tehnică a reprezentativei) a gîndit o apărare 4+2 eficientă, de blocare a pionilor principali din naţionala Suediei, centrul Doder (schimbat apoi de veteranul Vranjes) şi interul dreapta Andersson (care a marcat un singur gol din acţiune!), lucru de care Mazilu şi Ghionea s-au achitat exemplar. Românii au fost inspiraţi în atac, culmea, dînd multe goluri cu linia de nouă Jurcă - Iacob - Şania, în condiţiile în care pivotul Marian Cozma a ratat din nou mult, iar debutantul Dan Savenco a acuzat emoţiile debutului oficial, chiar dacă nu a jucat slab deloc. Cînd totul mergea perfect, iar România mai avea de recuperat doar două goluri din deficitul cu care s-a întors din Suedia, Toma şi Jurcă l-au faultat decisiv, de eliminare (poate din avînt, poate din oboseală... aşa cum remarca la final Vranjes, care este de părere că nicio echipă nu poate duce un ritm perfect pe toată durata meciului), pe Henrik Lundstrom (extrema lui Kiel). A fost momentul psihologic... Andersson a transformat cele două aruncări de la şapte metri, iar suedezii au speculat la sînge dubla superioritate, apoi dezorganizarea “tricolorilor’, explicabilă prin faptul că visata şi apropiata calificare se pierdea printre degete. Diferenţa de experienţă a fost din nou vizibilă. Repriza a doua nu a mai adus nimic nou, “tricolorii” menţinîndu-se în avantaj, fără însă a mai face o diferenţă majoră. Apărarea nu a mai ţinut, suedezii reuşind să dejoace sistemul nostru defensiv prin angajarea pivotului de la Aragon, Robert Arrhenius (golgeterul partidei cu nouă reuşite), scăpat mai tot timpul din marcaj de Cozma. A rămas doar... trista bucurie a unei victorii muncite şi meritate în faţa unei puteri a handbalului, 34-33, dar şi sentimentul (acelaşi, mereu) că puteam mai mult, atît timp cît s-a văzut speranţă şi atitudine. Poate la anul...

Au evoluat formaţiile - România (antrenor Lucian Râşniţă): Stănescu (10 intervenţii salvatoare), Laufceag (2) - Toma 4 goluri, Jurcă 4g, Iacob 5g (3x7m), Cozma 3g, Şania 5g, Timofte 3g, Ghionea 2g, Mazilu 4g, Stavrositu, Savenco 1g, Nicolae 3g, Ciubotariu; Suedia (antrenor Ingemar Linnell): Beutler (7), Sandstrom (8) - Pettersson 5g, Andersson 4g (3x7m), Doder 1g, Arrhenius 9g, Boquist 3g, Kallman 4g, Vranjes 1g, Larholm 1g, Lundstrom 2g, Linders 3g, Jernemyr. Au arbitrat, cu ezitări, ungurii Peter Herczeg şi Peter Sudi.