Victorie tristă pentru handbaliştii tricolori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Campionatul Mondial: ROMÂNIA - AUSTRALIA 29-14

Victorie tristă pentru handbaliştii tricolori

Sport 20 Ianuarie 2011 / 00:00 665 accesări

Prima victorie a României la Campionatul Mondial de handbal masculin din Suedia nu a adus bucurie în tabăra tricolorilor, care au pierdut orice şansă de a avansa în faza finală a competiţiei. Elevii lui Vasile Stîngă au aflat că nu mai pot spera la locul al treilea în clasamentul Grupei C, după ce Serbia a încheiat la egalitate întâlnirea cu Croaţia, scor 24-24, astfel că au oferit încă o prestaţie lipsită de orizont, în faţa amatorilor din naţionala Australiei, pe care i-au învins totuşi cu 29-14 (14-6). În ciuda diferenţei de scor, Stamate şi compania s-au remarcat prin numeroase ratări şi greşeli inexplicabile, care dau emoţii înaintea duelului cu Serbia, programat azi, de la ora 21.30, în ultima rundă din faza grupelor. Au evoluat pentru România: M. Popescu (4 intervenţii), I. Ciobanu (9 intervenţii) - A. Florea 5g, Şimicu 4g, Ghionea, Sabou şi Savenco - câte 3g, Toma, I. Stamate, A. Stamate şi Georgescu - câte 2g, Jurcă, Fenici şi Csepreghi - câte 1g, Novanc, D. Mureşan. Pentru Australia au marcat: Calvert 7, Blondell, Thomas şi Matic - câte 2g, Parmenter 1. Înaintea ultimei runde au obţinut biletele pentru faza finală zece echipe: Franţa, Spania, Islanda, Ungaria, Norvegia, Danemarca, Croaţia, Serbia, Polonia şi Suedia.

Rezultate înregistrate ieri - Grupa A: Bahrain - Tunisia 21-28, Germania - Franţa 23-30, Spania - Egipt 31-18; Grupa C: Serbia - Croaţia 24-24, Danemarca - Algeria 26-19, România - Australia 29-14.

Programul meciurilor din etapa a 5-a, programată azi - Grupa A: Egipt - Bahrain (ora 19.00), Germania - Tunisia (ora 19.30), Franţa - Spania (ora 21.45). Clasament. 1. Franţa 8p (golaveraj: +53), 2. Spania 8p (+29), 3. Germania 4p, 4. Tunisia 2p (-13), 5. Egipt 2p (-23), 6. Bahrain 0p (-55); Grupa B: Brazilia - Japonia (ora 18.00), Islanda - Norvegia (ora 20.10), Austria - Ungaria (ora 22.30). Clasament: 1. Islanda 8p, 2. Ungaria 6p (+13), 3. Norvegia 6p (+10), 4. Austria 2p (-2), 5. Japonia 2p (-21), 6. Brazilia 0p; Grupa C: Algeria - Australia (ora 19.00), Danemarca - Croaţia (ora 21.15), România - Serbia (ora 21.30). Clasament: 1. Danemarca 8p, 2. Croaţia 7p, 3. Serbia 5p, 4. România 2p (-1), 5. Algeria 2p (-18), 6. Australia 0; Grupa D: Coreea de Sud - Slovacia (ora 17.15), Argentina - Chile (ora 19.15), Polonia - Suedia (21.15). Clasament: 1. Polonia 8p, 2. Suedia 6p, 3. Argentina 5p, 4. Coreea de Sud 3p, 5. Slovacia 1p (-23), 6. Chile 1p (-40).



12