Victorii pentru Halep şi Tecău

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Victorii pentru Halep şi Tecău

Sport 25 Aprilie 2017 / 22:17 2732 accesări
Simona Halep va juca miercuri şi în turul secund la simplu

Simona Halep va juca miercuri şi în turul secund la simplu

Perechea formată din Simona Halep şi poloneza Alicja Rosolska s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA Premier de la Stuttgart, turneu desfăşurat pe zgură şi dotat cu premii în valoare totală de 776.000 de dolari. Halep şi Rosolska au produs surpriza,în primul tur, câştigând cu scorul de 6-0, 2-6, 10-8, după o oră şi cinci minute de joc, întâlnirea cu favoritele numărul 2, Andreja Klepac (Slovenia) / Maria Jose Martinez Sanchez (Spania). În sferturi, Halep şi Rosolska vor evolua împotriva perechii Andrea Hlavackova (Cehia) / Samantha Stosur (Australia). Pentru prezenţa în sferturile de finală ale turneului de dublu de la Stuttgart, Halep şi Rosolska şi-au asigurat un cec în valoare de 6.168 de dolari şi 200 de puncte WTA în ierarhia de dublu.

Miercuri, de la ora 16.00, la simplu, în turul al doilea al turneului din Germania, Simona Halep, locul 5 WTA şi favorită numărul 4, o va întâlni pe Barbora Strycova (Cehia, 17 WTA).

Tot marţi, perechea formată din Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Barcelona, turneu desfăşurat pe zgură şi dotat cu premii în valoare totală de 2.324.905 euro.

Tecău şi Rojer au câştigat, în primul tur, cu scorul de 6-4, 6-2, după 56 de minute de joc, împotriva cuplului spaniol Jaume Munar şi Albert Ramos-Vinolas, venit din calificări. În sferturi, Tecău şi Rojer vor evolua împotriva perechii învingătoare în partida Feliciano Lopez / Marc Lopez (Spania) - Lukasz Kubot (Polonia) / Mischa Zverev (Germania). Prezenţa în sferturi la Barcelona în turneul de dublu este recompensată cu 90 de puncte ATP în ierarhia de dublu şi 19.000 de euro.



12