Viitorul și-a prezentat două dintre achiziții

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Înaintea plecării în Turcia

Viitorul și-a prezentat două dintre achiziții

Sport 14 Iunie 2017 / 16:20 1387 accesări

Ovidiu Herea și Andrei Dumitraș vor să obțină rezultate foarte bune cu echipa constănțeană

Ovidiu Herea și Andrei Dumitraș vor să obțină rezultate foarte bune cu echipa constănțeană

Ovidiu Herea: „Îmi doresc să bat orice echipă care îmi este adversară”

Ovidiu Herea: „Îmi doresc să bat orice echipă care îmi este adversară”

Andrei Dumitraș: „Pentru mine este un pas înainte”

Andrei Dumitraș: „Pentru mine este un pas înainte”

Până la 21 iunie, FC Viitorul, campioana României la fotbal, va efectua primul cantonament al verii, în Turcia, în localitatea Bolu, la baza de pregătire a echipei Fenerbahce Istanbul. Înaintea plecării de miercuri, clubul constănțean și-a prezentat două dintre achizițiile pentru sezonul 2017-2018, Ovidiu Herea și Andrei Dumitraș. Herea, Dumitraș și Marius Constantin sunt cei trei jucători transferați până acum de Viitorul, aceștia semnând contracte până în 2019 cu gruparea constănțeană.

Ovidiu Herea, atacantul în vârstă de 32 de ani, a mai evoluat în Liga 1 la formaţiile FC Național București, Rapid București, Pandurii Tg. Jiu și Concordia Chiajna, iar în străinătate a jucat pentru FC Sion (Elveția) și Skoda Xanthi (Grecia). Ovidiu Herea are în palmares și două prezențe în prima reprezentativă a României. „Am venit să îmi fac treaba cât mai bine, să fiu sănătos și să am evoluții cât mai bune. Negocierile au durat patru-cinci minute. Nu s-a pus problema banilor. Am venit cu sufletul deschis, am venit să joc fotbal. Cu siguranță, toate echipele își vor lua măsuri când vor întâlni Viitorul. Îmi doresc să bat orice echipă care îmi este adversară. În Europa sperăm să facem jocuri bune și să ne calificăm în grupe”, a declarat Herea.

În vârstă de 29 de ani, fundaşul Andrei Dumitraș a mai îmbrăcat în Liga 1 tricourile echipelor Ceahlăul Piatra Neamț, Steaua București și CS Universitatea Craiova. „Nu pot decât să mă bucur pentru acest transfer la campioana României, care a jucat cel mai frumos fotbal sezonul trecut. Pentru mine este un pas înainte. Sper să am reușite la Viitorul. Este normal să fie o concurență, care este benefică. Sper să mă integrez cât mai repede și să ajut echipa cât mai mult. Sperăm să facem o figură frumoasă și în Europa”, a spus Dumitraș.

În vârstă de 32 de ani, fundaşul Marius Constantin a mai jucat în Liga 1 pentru echipele FC Brașov, Rapid București (ajungând până în sferturile de finală ale Cupei UEFA în sezonul 2005-2006), FC Vaslui și ASA Tg. Mureș (a câştigat Supercupa României, în 2015, chiar la Constanţa), iar în străinătate a îmbrăcat tricoul formației chineze Jiangsu Suning.

Fotbaliștii Viitorului vor susține în cantonamentul din Turcia și două partide de verificare, cu Inter Baku (la 17 iunie) şi cu FK Zira (la 20 iunie), ambele formații din Azerbaidjan.



12