Viitorul vrea să încheie turul cu o victorie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 13-a

Viitorul vrea să încheie turul cu o victorie

Sport 29 Septembrie 2017 / 15:07 529 accesări
Jucătorii Viitorului nu vor avea o partidă ușoară cu Poli Iași

Jucătorii Viitorului nu vor avea o partidă ușoară cu Poli Iași

În etapa a 13-a a Ligii 1 la fotbal, ultima a turului, FC Viitorul, campioana en titre, va întâlni sâmbătă, de la ora 18.00, pe terenul „Central” al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” de la Ovidiu, echipa CSM Poli Iaşi. O partidă pe care jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi sunt obligați să o câștige, pentru a păstra șanse în lupta pentru clasarea pe un loc de play-off, chiar dacă managerul tehnic al campioanei en titre a declarat că obiectivul echipei constănțene în acest sezon este salvarea de la retrogradare. „O să suferim, trebuie să jucăm, să facem puncte, să rămânem în prima ligă. Obiectivul Viitorului este să formeze jucători şi să rămână în prima ligă. Nu avem obiectiv să devenim campioni an de an”, a spus Gică Hagi după înfrângerea la limită de la Botoșani. Jucătorii Viitorului vor să încheie turul sezonului regulat cu un succes, dar partida de sâmbătă este una care se anunță echilibrată.

VINERI, PRIMELE PARTIDE ALE ETAPEI

Programul meciurilor din etapa a 13-a - vineri, ora 18.00: Gaz Metan Mediaş - FC Botoşani, ora 20.30: ACS Poli Timişoara - CS U. Craiova; sâmbătă, ora 18.00: FC VIITORUL - CSM Poli Iaşi, ora 20.30: FC Dinamo Bucureşti - Astra Giurgiu; duminică, ora 18.00: CFR Cluj - Juventus Bucureşti, ora 20.30: Sepsi Sf. Gheorghe - FCSB; luni, ora 20.30: FC Voluntari - Concordia Chiajna. Întâlnirile sunt transmise în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look TV și Look Plus.

Clasament: 1. CFR 29p (golaveraj: 23-9), 2. FCSB 25p (18-8), 3. Craiova 23p (18-10), 4. Botoșani 23p (20-13), 5. Astra 22p (18-10), 6. Timișoara 18p (12-12), 7. Dinamo 16p (17-14), 8. Voluntari 15p (14-15), 9. Iași 15p (12-15), 10. FC VIITORUL 14p (10-11), 11. Chiajna 11p (12-16), 12. Sepsi 10p (10-20), 13. Mediaș 6p (6-23), 14. Juventus 4p (7-21).

Citește și:

Viitorul a cedat la limită la Botoșani



12