Violator la pușcărie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Violator la pușcărie

Eveniment 01 Iulie 2015 / 00:00 1052 accesări

Curtea de Apel Constanța l-a condamnat, ieri, la patru ani și patru luni de pușcărie pentru viol și lipsire de libertate pe Givan Seidali, de 30 de ani, din localitatea constănțeană Valu lui Traian. Sentința este definitivă. Precizăm că în același dosar a fost judecat și complicele acestuia, Gilmet Geantemir, de 29 de ani, care a recunoscut comiterea faptei și, la începutul anului, și-a primit pedeapsa definitivă de cinci ani de detenție. Potrivit procurorilor, în luna februarie 2014, victima indivizilor a mers, împreună cu iubitul ei, în vizită la un amic de-al acestuia, care locuieşte în comuna Valu lui Traian. Ea le-a povestit anchetatorilor că, în momentul în care au intrat în casă, gazda consuma băuturi alcoolice, alături de un alt tânăr. La scurt timp după miezul nopţii, iubitul fetei a plecat să mai cumpere băutură, iar aceasta a rămas în compania lui Geantemir şi a lui Seidali. După o vreme, cei doi indivizi au trecut la atac. Ei au tăbărât pe adolescenta de 17 ani, au bătut-o şi au violat-o toată noaptea. Abia spre dimineaţă, agresorii şi-au lăsat victima să plece. În momentul în care a scăpat din mâinile acestora, fata s-a dus direct la Poliţie și i-a denunțat. Ulterior, ea a fost escortată la Serviciul de Medicină Legală Constanţa, unde medicii au descoperit leziuni specifice violului. Câteva ore mai târziu, Gilmet Geantemir şi Givan Seidali au fost arestaţi.

Taguri articol


12