Vizită americană la Ministerul Afacerilor Externe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Primire călduroasă

Vizită americană la Ministerul Afacerilor Externe

Politică 09 Iulie 2014 / 00:00 334 accesări

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a fost vizitat, ieri, de către viitorul însărcinat cu Afaceri al SUA, Dean Thompson, cu care a discutat despre Parteneriatul Strategic și despre desemnarea unui nou ambasador american. Cu această ocazie, Corlățean l-a asigurat pe diplomat că ministerul său îl va sprijini pe durata mandatului la conducerea Ambasadei. Potrivit comunicatului emis de Ministerul Afacerilor Externe, în cadrul întrevederii au fost discutate aspecte despre situația din imediata vecinătate a României și din regiunea extinsă a Mării Negre, iar șeful diplomației române a apreciat măsurile de securitate adoptate de SUA şi NATO pentru asigurarea apărării colective şi a securităţii României, în actualul context regional. În ceea ce priveşte stadiul proiectelor strategice comune, a fost apreciată cooperarea foarte bună de la baza aeriană „Mihail Kogălniceanu“, cu rol important în derularea tranzitului forţelor şi mijloacelor SUA şi aliate înspre şi dinspre Afganistan. În cadrul întrevederii, a fost salutată implementarea sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu, a cărui operaţionalizare este prevăzută în 2015. Corlățean a abordat și subiectul includerii României în Programul Visa Waiver, precizând că își dorește ca acest lucru să se întâmple într-un timp cât mai scurt.



12