Vladimir Putin a rămas fără premiul Quadriga

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vladimir Putin a rămas fără premiul Quadriga

Monden 18 Iulie 2011 / 00:00 432 accesări

Prestigiosul premiu german Quadriga nu va mai fi acordat anul acesta, după ce organizatorii au fost aspru criticaţi pentru că hotărâseră să-i ofere distincţia premierului rus Vladimir Putin. Premiul Quadriga se acordă anual unor personalităţi „cu rol de model, unor spirite luminate, angajate în slujba binelui comun”. Decizia de a i se acorda premierului rus această distincţie a fost primită cu revoltă de criticii săi, care au spus că premiul ar fi astfel batjocorit. Fostul preşedinte ceh Vaclav Havel, laureat al premiului Quadriga, a ameninţat că va înapoia distincţia. Câştigătorul de anul trecut, artistul danez Olafur Eliasson, deja a înapoiat premiul. „Premiul ar trebui acordat oamenilor care şi-au dedicat vieţile protejării drepturilor omului şi libertăţilor, promovării democraţiei”, a comentat purtătoarea de cuvânt a lui Vaclav Havel, menţionând numele disidentului chinez Liu Xiaobo, al militantului pentru drepturile omului în Rusia Serghei Kovaliov sau pe jurnalista Anna Politkovskaia, ucisă în 2006.

Premiul Quadriga, numit aşa după statuia care se află deasupra porţii Brandenburg din Berlin, se acordă anual cu ocazia aniversării reunificării germane şi este dedicat „tuturor celor al căror curaj a dărâmat ziduri şi al căror angajament a construit punţi”. Fundaţia Werkstatt Deutschland care acordă premiul a anunţat că retrage nominalizarea lui Putin „cu mare regret”, invocând criticile masive din presă şi lumea politică în legătură cu alegerea făcută. Vladimir Putin urma să fie recompensat pentru „serviciul său în slujba încrederii şi stabilităţii relaţiilor germano-ruse”, dar anunţul a stârnit imediat indignare atât în Germania, cât şi în străinătate. Criticii susţin că în perioada în care a fost preşedinte, din 2000 până în 2008, Vladimir Putin, fost agent KGB, a supervizat politicile opresive ale Guvernului şi a limitat libertăţile civile. Comisiarul pentru Drepturile Omului al Germaniei, Markus Loening, a afirmat că este cinic ca Putin să fie pus pe picior de egalitate cu precedenţi laureaţi ai premiului, între care Mihail Gorbaciov sau Vaclav Havel.

Purtătorul de cuvânt al premierului rus a comentat că disputa nu va avea niciun efect asupra relaţiilor ruso-germane, iar Moscova tratează cu respect orice decizie luată de organizaţie. Cu siguranţă, Vladimir Putin nu va uita opoziţia cu care s-a confruntat!



12