Voicu a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Voicu a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare

Eveniment 23 Aprilie 2013 / 00:00 494 accesări

SOLICITARE Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reluat, ieri, dezbaterea pe marginea recursurilor făcute de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în cazul condamnărilor fostului senator Cătălin Voicu, a judecătorului Florin Costiniu şi ale oamenilor de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, condamnaţi într-un dosar de corupţie la pedepse cu închisoarea, cu executare sau cu suspendare. Pentru că nu a fost mulţumit cu pedeapsa pe care a primit-o iniţial fostul parlamentar - cinci ani de închisoare - procurorul DNA care a instrumentat cazul a cerut instanţei să îl condamne pe Voicu la nouă ani de închisoare cu executare, pentru că este persoana cu cea mai înaltă demnitate publică în acest caz. De asemenea, procurorul a cerut magistraţilor o pedeapsă mai mare şi în cazul fostului judecător Florin Costiniu, pentru care s-a solicitat condamnarea la şase ani de închisoare cu executare. Reprezentantul DNA a afirmat că instanţa de fond, formată din trei judecători, a aplicat în acest dosar pedepse prea blânde faţă de unii dintre inculpaţi.

SPITALIZAT DE FORMĂ? În altă ordine de idei, fostul senator Cătălin Voicu trebuia să se prezinte ieri la instanţa supremă pentru a fi audiat, întrucât la termenul anterior nu a putut da declaraţii deoarece i s-a făcut rău la instanţă, fiind transportat cu ambulanţa la spital. Situaţia aproape că s-a repetat, înainte de pledoariile finale de ieri, avocaţii lui Cătălin Voicu cerând instanţei să amâne judecarea cauzei pe motiv că acesta s-ar fi internat în Spitalul Floreasca, din cauza unor probleme cardiace. Însă, surpriză, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, dr. Bogdan Opriţa, a declarat că Voicu nu este internat în unitatea medicală. Şi totuşi, medicul Mircea Beuran a declarat jurnaliştilor că fostul senator este internat cu diagnosticul rectoragie şi anemie secundară, fiind supus unor investigaţii amănunţite întrucât are şi alte suferinţe, precum diabet, boală de inimă şi obezitate. Indiferent unde s-a aflat Voicu, instanţa supremă l-a condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare. Totodată, magistraţii au dispus majorarea pedepsei în cazul lui Florin Costiniu, de la trei la patru ani de închisoare cu suspendare, instanţa stabilind un termen de încercare de nouă ani. Omul de afaceri Marius Locic a rămas cu pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare, iar pentru Costel Căşuneanu instanţa a menţinut pedeapsa de patru ani de închisoare cu suspendare, dar a majorat termenul de încercare la nouă ani. Decizia Completului de cinci judecători al instanţei supreme este definitivă, astfel că atât Cătălin Voicu, cât şi Marius Locic urmează să fie încarceraţi.



12