Voleibaliştii români nu au decât varianta victoriei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (m) / CE 2011, primul tur preliminar, manşa retur: ROMÂNIA - R. MOLDOVA

Voleibaliştii români nu au decât varianta victoriei

Sport 15 Mai 2010 / 00:00 573 accesări

Naţionala de volei masculin a României susţine sâmbătă, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor din Buzău, meciul retur cu selecţionata Republicii Moldova, contînd pentru primul tur preliminar al Campionatului European de volei masculin din 2011. După eşecul din tur, de la Chişinău, unde moldovenii au câştigat cu 3:2, tricolorii sunt obligaţi să obţină victoria în retur, pentru a avea şanse de calificare mai departe, în al doilea tur preliminar. În cazul în care sîmbătă se impune România, departajarea se face la setaveraj. Dacă ai noştri câştigă cu 3:2, departajarea se face la punctaveraj. „Trebuie să ne obişnuim să tratăm cât mai serios fiecare adversar, pentru că acum voleiul se joacă peste tot la un nivel bun, nu mai există echipe mici. Să nu uităm că rezultatele bune de anul trecut au fost obţinute cu multă muncă la antrenamente, iar forma sportivă maximă am atins-o la turneul din august. Acum nu mai avem aşa mult timp la dispoziţie, echipa trebuie reînchegată cât mai repede. Nu va fi uşor, dar sunt optimist că vom depăşi Moldova, acest prim obstacol din preliminariile europene”, a declarat selecţionerul României, Stelian Moculescu. La Buzău sunt prezenţi 15 jucători, din care antrenorii Stelian Moculescu, Aurel Vlaicu şi Mircea Dudaş vor alege 12 pentru meciul de sâmbătă. Lotul care a pregătit returul cu Moldova este următorul: Bartha şi Ghimeş - coordonatori; Chiţigoi, Lică şi Dumitrache - universali; Stancu, Began, Spînu şi Macovei - centri; Olteanu, Borota, Voinea şi Ciortea - extreme; Feher şi Călin - libero.

Meciul România - Moldova este programat sâmbătă, de la ora 17.00, şi va fi transmis în direct de postul Neptun TV. Tot în primul tur preliminar se mai joacă partidele: Bosnia - Georgia (în tur: 3:0); Croaţia - Danemarca (în tur: 3:0); Ungaria - Luxemburg (în tur: 3:0); Marea Britanie - Azerbaidjan (în tur: 0:3).



12