Will.i.am nu a uitat de unde a plecat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Will.i.am nu a uitat de unde a plecat

Monden 29 Noiembrie 2013 / 00:00 529 accesări

Rapperul Will.i.am, membru al trupei The Black Eyed Peas, va renova casele familiilor cu venituri modeste din cartierul Boyle Heights din California, cu sprijinul companiei dezvoltatoare de proprietăţi ecologice Delos. Recent, Will.i.am s-a întâlnit cu cofondatorul companiei Delos, Morad Fareed, pentru a pune la punct un proiect de reconstrucţie a caselor din cartierul rezidenţial Boyle Heights, pe baza unor principii de construcţie ecologice. ”Apreciez că Morad şi-a făcut timp să mă educe pe mine şi echipa Fundaţiei i.am.angel despre cum putem construi case mai sănătoase pentru oameni. Sunt în misiune de consolidare a cartierului meu natal din Boyle Heights şi mă voi implica inclusiv în transformarea Estrada Courts, proiectul rezidenţial unde am crescut, într-un loc unde oamenii să poată locui mai sănătos şi mai confortabil”, a declarat Will.i.am pentru ”The Hollywood Reporter”. Rapperul Will.i.am nu este singurul artist care s-a implicat în proiectele Delos - la începutul lunii, actorul american Leonardo DiCaprio a devenit investitor în cadrul companiei, sprijinind financiar construirea unui complex de apartamente ecologice din New York.

Împreună cu Apl.De.Ap, Taboo şi Fergie, Will.i.am formează trupa de succes The Black Eyed Peas, fondată în 1995. Melodiile lor sunt cunoscute în întrega lume, iar cei patru reuşesc de fiecare dată să se poziţioneze pe locuri fruntaşe în topurile muzicale internaţionale. ”My Humps”, ”Boom Boom Pow”, ”I Gotta Feeling“, ”Meet Me Half Way”, ”Just Can't Get Enough”, ”Where Is The Love” sau ”Don' Phunk with My Heart” sunt doar câteva din piesele care le-au adus succesul în întreaga lume, numeroase premii Grammy şi prima poziţie în clasamentul Billboard Hot 100.

Taguri articol


12