ZIARIŞTII ŞI POLITICA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

ZIARIŞTII ŞI POLITICA

Politică 04 August 2008 / 00:00 582 accesări

Acest subiect a fost amplu dezbătut în cursul săptămînii trecute, iar părerile, chiar în interiorul breslei gazetăreşti, au rămas împărţite. Haideţi să comentăm!

Pe scurt, Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu au fost desemnaţi de PD-L să candideze în două colegii uninominale pentru viitoarele alegeri. Chestia asta a făcut valuri în presa scrisă şi la televizor. Sincer să fiu, nu înţeleg acest tam-tam şi am să explic de ce… În primul rînd, nu este vorba de o premieră. Vă mai amintiţi, prin 1992, momentul în care ziarista Corina Creţu a devenit purtătoare de cuvînt a fostului „PDSR”? Sau momentul în care, în 1997, ziaristul Ilie Şerbănescu a fost numit ministru de Finanţe în Guvernul condus de Victor Ciorbea? Următorul premier de atunci, respectiv Radu Vasile, l-a păstrat în funcţie pînă cînd ziaristul a demisionat de bunăvoie. Dar Adriana Săftoiu, înainte de a deveni consilier prezidenţial, nu a fost ziaristă? Cel mai recent exemplu rămîne ştirista de la PRO TV, Camelia Spătaru, care a ajuns purtător de cuvînt al Guvernului. Însă lista este mult mai lungă! Ş-atunci, care e problema? Niciun politician nu a făcut comentarii, în schimb lumea presei este în fierbere…

În al doilea rînd, Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu nici măcar nu sînt ziarişti de carieră. Primul a fost funcţionar diplomatic şi secretar de ambasadă, numit de Andrei Pleşu, în fosta sa calitate de ministru de Externe. Abia cînd a ieşit din diplomaţie s-a apucat de ziaristica vorbită şi a devenit, pentru o scurtă perioadă, moderatorul unui talk-show la televiziunea publică. Acum scrie un editorial pe săptămînă, într-un cotidian central, şi participă arareori la cîte o emisiune de televiziune. Al doilea este profesor de politică la o facultate privată şi apare mai des la televizor decît cel dintîi. Aşadar, avem de-a face, mai curînd, cu doi analişti şi formatori de opinie. Abia aici începe adevărata problemă a schimbării lor de statut profesional. Pînă acum, ei şi-au exprimat opiniile în mod liber, ca nişte intelectuali „independenţi”. De acum încolo, de cîte ori vor mai apărea la televizor sau vor mai scrie la ziar, nu ştiu dacă vor mai fi crezuţi pe cuvînt de onoare…

În fine, am ajuns şi la adevăratul punct nevralgic al celor doi, hai să zicem aşa, ziarişti transformaţi în politicieni! De cîtă libertate a ideilor politice şi de expresie vor mai beneficia Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu din momentul în care fac parte, nu cunosc detaliile, dintr-un partid?! Ce „obligaţii” ideologice vor avea ei? Se pare că şeful lor direct, dacă au devenit membri PD-L, este chiar Elena Udrea. Judecînd după vînzoleala pe care a produs-o secretarul general al acestui partid la filiala PD-L Constanţa, nu-i văd într-o postură prea comodă pe cei doi intelectuali. Ca să nu mai adaug ceva: să-i ferească Dumnezeu pe cei doi să facă vreo declaraţie care îl va enerva pe Traian Băsescu!



12