Ziua mondială a cărții și a drepturilor de autor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ziua mondială a cărții și a drepturilor de autor

Cultură 23 Aprilie 2017 / 13:29 3230 accesări

Ziua mondială a cărții și a dreptului de autor este sărbătorită la 23 aprilie în fiecare an, începând din 1996, la inițiativa UNESCO. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. În toată lumea, sunt organizate expoziții de carte, lecturi publice și tot felul de alte manifestări menite să încurajeze și să popularizeze lectura. De asemenea, Ziua mondială a cărții și a dreptului de autor cheamă la o reflecție asupra schimbărilor pe termen lung în lumea cărților. Cărțile digitale oferă noi posibilități de acces la cunoștințe, având costuri reduse și o accesare pe arii geografice mari. Cărțile tradiționale dispun însă de o largă apreciere. Toate formele de cărți aduc o contribuție valoroasă educației și propagării culturii și informațiilor. Această diversitate este o bogăție comună, făcând din cărți mai mult decât un obiect fizic: unelte ale schimbului de idei dincolo de limitele spațiului și timpului. Ziua mondială a cărții și a dreptului de autor comemorează moartea, în același an, în 1616, a trei mari scriitori ai lumii: unul englez, William Shakespeare, unul spaniol, Miguel de Cervantes, și Inca Garcilaso de la Vega, scriitor peruan de origine spaniolă. De asemenea, 23 aprilie este ziua de naștere a mai multor oameni care au slujit penița, cum ar fi Maurice Druon, K. Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla și Manuel Mejía Vallejo, potrivit www.un.org/en/events/bookday. Conferința generală a UNESCO din 1995, de la Paris, a hotărât decretarea Zilei mondiale a cărții și a dreptului de autor, pentru a marca simbolic nașterea și moartea acestor scriitori și totodată pentru a încuraja lectura, un fenomen în scădere dramatică. Prima Zi mondială a cărții și a dreptului de autor a fost marcată la 23 aprilie 1996.

În fiecare an, UNESCO și organizațiile internaționale care reprezintă cele trei sectoare majore ale industriei de carte — editori, librării și biblioteci — selectează "Capital World Book" pentru o perioadă de un an, din 23 aprilie. În 2017, "Capital World Book" a fost desemnat Conakry, capitala statului african Guineea, în special pentru "obiective clare de dezvoltare, cu un accent puternic pe tineret și alfabetizare". Ideea marcării acestei zile la 23 aprilie a fost oferită de Spania, unde are loc, în această zi, Festivalul Trandafirilor, o manifestare în care este sărbătorit Sfântul Gheorghe (San Jordi) și este comemorat Miguel de Cervantes, alături de William Shakespeare. În această zi, în Spania, încă din Evul Mediu, fetele și femeile primesc flori, iar bărbații — cărți. Obiceiul oferirii cărților a fost practicat după 1616. În acest an, accentul va fi pus pe nevăzători și persoane cu deficiențe de vedere, pentru care există dificultăți în a accede la cărți și la alte materiale tipărite și care constituie un obstacol în calea participării lor depline și efective în societate. Potrivit Uniunii Mondiale a Nevăzătorilor (WBU), printre milioanele de cărți publicate la nivel mondial în fiecare an, mai puțin de 10% sunt în formate accesibile pentru nevăzători, iar procentul scade la 1% în țările în curs de dezvoltare.

Cu prilejul marcării Zilei mondiale a cărții și a drepturilor de autor au loc și în România lecturi publice, dezbateri și donații de carte. În România, prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată "Ziua Bibliotecarului din România", astfel că, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului. La 23 iunie 2014, președintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind declararea datei de 23 aprilie drept Ziua Cărții.



12